Pentru a ne proteja creierul de efectele îmbătrânirii, s-ar putea să fie nevoie să ne sporim masa musculară.
Un nou studiu a reliefat faptul că exerciţiile fizice care
întăresc muşchii pot ajuta la încetinirea declinului mental,
îmbunătăţind, totodată, performanţele cognitive.
Studiul a fost realizat de cercetători din Canada şi SUA pe un
eşantion de 86 de femei care se confruntau cu deficienţe cognitive
minore, dar care pot duce, în timp, la demenţă.
Pacientele, a căror vârstă varia între 70 şi 80 de ani, au fost
împărţite în două grupuri. Un grup a urmat un antrenament de forţă,
folosind gantere şi echipamente de sală, iar celălalt grup a făcut parte
dintr-un program de exerciţii cardiovasculare bazat pe plimbărin în aer
liber. Un alt grup, de control, a fost format din femei care au
realizat exerciţii rudimentare pentru echilibru şi tonifiere.
După şase luni, femeile din primele două grupuri a-au descurat mult
mai bine la o serie de teste mentale, comparativ cu grupul de control.
Însă participantele din grupul care a urmat programul de forţă au arătat
o îmbunătăţire majoră a răspunsurilor la anumitte sarcini mentale care
implică funcţii executive.
"Funcţia executivă implică gândirea complexă. Ea reprezintă
capacitatea de a lua decizii, de a realiza mai multe sarcini concomitent
şi de a face planificări", a explicat dr. Liu-Ambrose, implicat în
studiu. Acest tip de exerciţii tind să implice un efort mental mai
susţinut prin simplul fapt că ne monitorizăm în mod constant pentru a
verifica dacă le facem aşa cum trebuie. În schimb, mersul este un act
automat care nu presupune feedback.
Mai mult, sporirea masei musculare conduce la creşterea nivelului
sangvin al hormonului numit IGF-1 (Insulin Growth Factor-1), proces ca
poate fi benefic pentru creier. Dr. Teresa Liu-Ambrose speculează chiar
că IGF-1 ar putea favoriza creşterea şi diferenţierea neuronilor,
îmbunătăţind funcţionarea creierului.
Sursa: The Globe and Mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu