
În viitorul apropiat călătoriile ar
putea fi revoluţionate mulţumită unei noi aeronave şi unui motor nou.
Conform ultimelor declaraţii, cu ajutorul acestei aeronave vom putea
călători în orice punct de pe glob în cel mult patru ore. Testele pentru
verificarea noului motor ce va propulsa aeronava în spaţiu au început
deja.
Skylon este numele noii aeronave.
Aceasta va putea decola şi ateriza pe pistele convenţionale, însă va
zbura cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului, la o
înălţime de 29 kilometri. Aeronava cu lungimea de 90 m are nevoie de un
motor special pentru a putea revoluţiona călătoriile. Noul agregat
poartă denumirea de Sabre şi este un motor hibrid ce poate lucra ca un
propulsor normal, dar poate trece şi pe modul rachetă. Compania Reaction
Engines Limited (REL) din Culham, Oxfordshire, este responsabilă pentru
crearea acestui nou motor. Pentru a fi siguri de performanţele şi de
funcţionalitatea lui Sabre, inginerii britanici testează la maximum
capacităţile motorului, ce va fi prezentat in cadrul Farnborough
International Air Show.
Dar Sabre încă nu a ajuns în faza
finală, iar inginerii de la REL speră să convingă noi investitori să
"pompeze" 250 de milioane de lire pentru a-l cizela. "Putem reduce lumea
la doar patru ore, timpul maxim în care Skylon va putea ajunge
oriunde", a declarat Alan Bond, manager REL. Motorul Sabre este capabil
să ajungă la marginea atmosferei fără să treacă în modul rachetă.
În prima fază, se foloseşte un
dispozitiv de pre-răcire special, ce ia oxigenul din atmosferă şi îl
răceşte cu peste 100 grade Celsius înainte de a-l introduce, sub formă
lichidă, în motor. Temperatura foarte scăzută ar putea duce la blocarea
pre-răcitorului, însă introducerea heliului foarte rece în ţevile de
admisie împiedică acest proces.
În cea de-a doua fază se foloseşte pe
post de combustibil amestecul de hidrogen şi oxigen lichid, pentru a
propulsa aeronava în spaţiu.
Sursa: Daily Mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu