„Vagabondul brazilian”: cel mai veninos păianjen din lume / Nicu Pârlog

Galerie foto (4)

Până în prezent, cercetătorii au reuşit să identifice circa 40.000 specii de păianjeni clasificaţi în 109 familii. Fiinţe extrem de interesante, cu o vechime considerabilă pe Terra, păianjenii au fascinat mereu şi continuă să fascineze oamenii şi la ora actuală. De un interes deosebit se bucură speciile de păianjeni cu potenţial periculos pentru oameni. Între toate aceste genuri, se detaşează din mulţimea de arahnide mortale păianjenii din genul Phoneutria, iar printre ei se distinge teribilul Phoneutria fera - cel mai veninos păianjen din lume.

Când moartea are sub 5 centimetri...

Phoneutria nigriventer, sau păianjenul vagabond brazilian, cum este denumit de iubitorii de arahnide, este cel mai periculos şi veninos păianjen de pe Pământ. Da, ştim că am mai menţionat acest lucru, dar păianjenul în cauză are un potenţial letal atât de înfricoşător, încât acest aspect merită menţionat oricât de des în rândurile tuturor articolelor care îl tratează.

De fapt, nici una dintre cele 8 specii de păianjen din genul Phoneutria (ce nume inspirat! - înseamnă ucigaşă în limba greacă) nu este potrivit pentru pet shopuri sau pentru colecţiile particulare ale iubitorilor de arahnide. Orice evadare accidentală a vagabondului brazilian se poate transforma într-o tragedie, sau chiar mai multe, dacă ţinem cont de agresivitatea nativă a acestor specii.

Denumiţi cumva impropriu vagabonzi "brazilieni", păianjenii Phoneutria trăiesc în toată zona tropicală a Americii Centrale şi de Sud. Tot ca o informaţie pentru pasionaţi, păianjenii vagabonzi aparţin familiei Ctenidae, iar numele de vagabonzi li s-a tras de la obiceiurile lor. Vagabonzii brazilieni sunt activi în special pe timpul nopţii, când, spre deosebire de alţi păianjeni care îşi întind pânzele şi aşteaptă răbdători să pice o pradă, aceştia cutreieră neostoit terenul în căutarea nenorocoaselor victime.

Pe timpul zilei, păianjenii genului Phoneutria se ascund în interiorul muşuroaielor de termite, sub truchiuri căzute de copaci sau pietre. Una dintre specii, Phoneutria nigriventer , este temută pentru obiceiul său de a frecventa locuri întunecoase şi umede, situate în preajma aşezărilor umane. Mai este cunoscut şi sub denumirea de "păianjen de banane", în baza obiceiurilor sale de a se ascunde în ciorchinii de banane.
Cumpliţii reprezentanţi ai genului Phoneutria nu sunt nişte tarantule, în ciuda tentaţiei de a-i asemăna cu uriaşii păianjeni păroşi.

Din contră, înfăţişarea lor este relativ modestă, faţă de potenţialul mortal pe care îl prezintă. Tarantulele sunt, în general, inofesive pentru oameni şi sunt vânători de ambuscadă, spre deosebire de vagabonzii brazilieni care îşi urmăresc şi "aleargă" la propriu prăzile.

Lungimea corpului acestor păianjeni este cuprinsă între17-48 milimetri, iar anvergura picioarelor poate atinge 13-15 centimetri. Pentru pasionaţi, merită menţionat faptul că păianjenii Phoneutria sunt uşor de confundat cu cei din genul Cupiennius, ambele genuri prezentând peri roşcaţi pe abdomen. Vagabonzii brazilieni au 8 ochi, la fel ca majoritatea arahnidelor, dintre care doi sunt mai mari decât restul. Au picioare păroase şi puternice, iar chelicerele lor terminate în "colţi" adăpostesc glandele care conţin unul dintre cele mai toxice veninuri prezente în întreaga lume a animalelor.

Când se simt ameninţaţi de vreun pericol, chelicerele lor cu rol de fălci devin roşii, parcă de furia arahnidului, şi sunt expuse vizibil ca un semn clar de ultim avertisment înainte de atac. Au un văz excelent, precum toţi prădătorii de urmărire, care se hrănesc cu prăzi active.


Campionul din paginile Guiness Book

Păianjenul din specia Phoneutria fera a fost recunoscut de specialişti drept cel mai veninos păianjen din lume, figurând cu acest titlu şi în ediţia din anul 2012 a prestigioasei Guiness Book of World Records.

Pentru amatorii de călătorii exotice trebuie menţionat faptul că temuţii reprezentanţi ai genului Phoneutria trăiesc în pădurile şi zonele umede din Republica Dominicană, Costa Rica, nordul Argentinei, Columbia, Guiana Franceză şi Republica Guyana, Ecuador, Peru, Bolivia, Paraguay şi, evident, Brazilia, stat care adăposteşte cele mai mari populaţii ale acestor arahnide.
Recent au fost semnalaţi şi în Chile şi Uruguay, cel mai probabil fiind introduşi de oameni.

Cel mai important atribut al lor este, evident, veninul!

Veninul celei mai periculoase specii P. fera conţine o neurotoxină extrem de puternică, denumită PhTx3. Odată pătrunsă în organismul prăzilor sau al omului, această toxină acţionează ca un blocant al canalelor de calciu, afectând dinamica glutamatului şi a calciului la nivelul sinapselor neuronale. Veninul provoacă dureri intense şi inflamaţii, datorită unui efect excitant asupra receptorilor de serotonină 5-HT4 din nervii senzitivi.

Această stimulare senzorială a nervilor duce la eliberarea unor neuropeptide care declanşează inflamaţii şi dureri atroce. În concentraţii letale, neurotoxina provoacă pierderea controlului muşchilor şi dificultăţi de respiraţie, ceea ce duce la paralizie şi moarte prin asfixiere.

Pe baza experimentelor de laborator efectuate pe şoareci, a reieşit că veninul păianjenului vagabond brazilian este mult mai puternic decât cel al păianjenului văduva neagră.
Odată ce un vagabond brazilian a muşcat un om adult, acesta moare într-un interval de 2-12 ore, depinde de cantitatea de venin pe care păianjenul a apucat să o injecteze prin colţii cu care sunt dotate chelicerele. În final, pe lângă asfixiere, victima suferă şi un atac de cord fatal.

Cel mai periculos păianjen şi erecţiile de nedorit

Cu toate că este "cel mai mortal" păianjen din lume, riscul pentru oameni nu este legat neapărat de puterea veninului. Un studiu recent a descoperit că păianjenii vagabonzi injectează venin doar într-una din trei muşcături, arahnidele fiind foarte grijulii cu risipirea acestei secreţii, preţioasă pentru ele, deoarece producerea ei presupune consum de energie. În plus, armătura bucală este adaptată pentru prăzi de dimensiuni mici, nu pentru atacarea unor mamifere mari (cum este şi omul).

Adevăratul pericol este legat de comportamentul activ, călător, al acestor păianjeni, în combinaţie cu răspândirea şi îndesirea populaţiilor umane. În arealele dens populate de oameni, păianjenii caută adăpost pe timpul zilei în locuri unde contactul accidental cu oamenii devine doar o chestiune de timp. Ferindu-se de lumina soarelui, se ascunde în interiorul caselor, al apartamentelor şi automobilelor, în interiorul hainelor şi al încălţămintei, în depozite, garaje sau grămezi de lemne.

Trăieşte, în medie, între 1-2 ani şi este mai vizibil în timpul perioadei de împerechere, adică din luna aprilie până în iunie. Cum nu vânează cu ajutorul unei clasice pânze, femela de păianjen vagabond brazilian se foloseşte de mătasea secretată pentru a confecţiona nişte "saci" în care îşi depozitează ouăle. Sacii respectivi sunt apoi depozitaţi în locuri acunse, unde puii eclozează în relativă siguranţă.

Un efect neaşteptat al muşcăturii acestor păianjeni, în cazul în care victima umană este un bărbat, constă în stări de priapism (priapismul este o afecţiune sexuală care constă în erecţii cvasi-permanente, nenaturale şi dureroase). Erecţiile provocate de muşcături sunt extrem de inconfortabile, durează ore în şir, iar dacă omul scapă cu viaţă, poate rămâne impotent. Veninul conţine oxid nitric care acţionează ca un puternic agent dilatator al venelor şi arterelor, urmat de un flux sangvin sporit în penis, manifestat prin nesfârşitele erecţii dureroase.

"Erecţiile sunt efecte secundare care afectează toate victimele [de sex masculin, n.r.] muşcate de păianjenii vagabonzi. Sunt insuportabil de dureroase, iar victimele trec prin momente dificile. În prezent, cercetăm veninul păianjenului pentru a sintetiza un medicament eficient şi sigur în tratarea cazurilor de impotenţă", declară cercetătorul Romulo Leite, din cadrul Medical College, statul Georgia.

Cum ştiinţa încă nu a sintetizat încă medicamentul-minune produs din veninul celui mai periculos păianjen şi nici nu a creat un ser eficient contra muşcăturilor, cavalerii cu chelicere ai clanului Phoneutria trebuie să rămână în mediul lor ambiant.

Iar dacă ajung printre oameni, condiţiile în care sunt ţinuţi trebuie să respecte în modul cel mai riguros toate regulile de siguranţă care se impun pentru animale cu asemenea potenţial periculos.