Dioxidul de carbon din atmosferă a atins cel mai înalt nivel din ultimii 800.000 de ani, în timp ce australienii se confruntă cu cel mai cald deceniu din istorie, anunţă Agenţia Naţională pentru Ştiinţă din Australia (CSIRO).
Raportul publicat de oficialităţi indică faptul că din 1990 şi până acum, media temperaturilor zilnice în Australia a crescut cu 0,75 de grade Celsius. Specialiştii prognozează că, până în 2070, se va înregistra o creştere a temperaturii medii de până la 5 grade Celsius.
Paradoxal, CSIRO a anunţat că baza de date pe care o deţine arată că 2010 şi 2011 au fost cei mai friguroşi ani şi că răcirea a apărut ca urmare a fenomenului La Niña. Însă oamenii de ştiinţă susţin că, în ciuda răcirii produse de fenomenul climatic botezat La Niña, temperaturile continuă să crească.
"În Australia, temperaturile tind să fie mai scăzute în perioadele cu precipitaţii intense. Totuşi, în ultimul deceniu temperaturile au început să crească. Din cauza răcirii temporare, creşterea nu a fost sesizabilă, dar ea există," a declarat meteorologul Karl Breganza.
Pe de altă parte, dr. Paul Fraser, cercetător în cadrul CSIRO, a anunţat că nivelul carbonului din atmosferă a ajuns la 390 de părţi per milion. Vestea este cu atât mai alarmantă cu cât nu există nicio dovadă care să ateste că, în cei 800.000 de ani care pot fi cercetaţi, nivelul de CO2 ar fi urcat peste 300 de părţi per milion.
Raportul indică faptul că aceste creşteri de temperatură vor duce, inevitabil, la inundaţii, secete şi cicloane. Mai mult, nivelul global al mărilor va continua să crească până va ajunge să fie cu 210 mm mai mare ca în 1880.
Dr. Braganza speră că raportul va convinge oamenii şi îi va face să înţeleagă că încălzirea globală evoluează într-un ritm alert. "Schimbările globale de o asemenea magnitudine se petrec foarte rar. În general apar în urma unor evenimente majore, precum coliziunea unui asteroid sau activitate vulcanică planetară. Acum însă fenomenele se produc din cauza că extragem şi ardem combustibil fosil."
Sursa: ABC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu