miercuri, 21 martie 2012

NASA îi răsplăteşte pe cei care au observat cei mai mulţi asteroizi anul trecut

NASA îi răsplăteşte pe cei care au observat cei mai mulţi asteroizi anul trecut Galerie foto (1)
Proiectul Catalina Sky Survey al Universităţii din Arizona va fi premiat de NASA cu 4,1 milioane de dolari. Anul trecut, datorită acestui proiect au fost descoperiţi 586 de asteroizi localizaţi în apropierea planetei noastre.
Banii vor fi investiţi în cercetare; mai exact, ei vor ajuta la restaurarea telescoapelor pe care cercetătorii le-au folosit în proiectul Catalina Sky Survey . CSS este parte din programul Universităţii Arizona pentru căutarea aşa-numitelor "obiecte apropiate de Pământ", început în 2005.
În 2011, echipa CSS a descoperit 586 de asteroizi în apropierea Pământului, reprezentând 65% din totatul de obiecte din apropierea planetei noastre. De asemenea, cercetătorii de aici au fost primii care au observat şi urmărit un asteroid care se îndrepta către Terra, reuşind apoi să colecteze probe din el, sub formă de meteoriţi, din Deşertul Nubiei, în Sudan.
Marea lor bază de date cuprinde şi unele obiecte îndepărtate de sistemul nostru solar. Acum, însă, mulţumită fondurilor alocate de NASA, noua aparatură le va permite să îşi extindă orizonturile, la propriu.
Pentru a localiza noi obiecte din apropierea planetei noastre, specialiştii utilizează 2 telescoape cu care captează 4 imagini ale unei anumite regiuni a cerului, la intervale de 10 minute. Apoi, un software procesează imaginile căutând corpuri care se deplasează în linie dreaptă. Un alt program specializat alege dintre aceste corpuri doar pe cele pe care nu le are trecute în baza de date. datele privind asteroizii neidentificaţi sunt trimise la Institutul Smithsonian. Ulterior, dacă se dovedeşte că este vorba de un obiect a cărui orbită se intersectează cu cea a Pământului, el va fi supus cercetărilor.
În 2015, când se preconizează că se va termina modernizarea observatorului, cercetătorii de aici vor putea observa o suprafaţă mult mai mare de cer, graţie noii tehnologii.
Sursa: Daily Mail

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu