miercuri, 28 martie 2012

Încălzirea globală este foarte aproape de a deveni ireversibilă

Încălzirea globală este foarte aproape de a deveni ireversibilă Galerie foto (1)
De ce ne era teamă, nu am scăpat! Se pare că fenomenul de încălzire globală, cu toate consecinţele sale, este foarte aproape de punctul în care nu va mai putea fi oprit sau diminuat, cu toate eforturile omenirii. Cu toate că estimările cercetătorilor sunt diferite la nivel de detalii, temperatura medie globală va creşte cu circa 6 grade Celsius până în anul 2100.
Cum emisiile de gaze responsabile de efectul de seră continuă să crească în loc să fie stopate, oamenii de ştiinţă avertizează că planeta noastră este aproape de atingerea unui punct-limită în care efectele încălzirii globale vor fi ireversibile, fiind accentuate şi de topirea calotelor polare şi dispariţia pădurilor tropicale.
"Pentru noi toţi urmează un deceniu extrem de sensibil daca nu încercăm să remediem situaţia chiar şi pe ultima sută de metri, pe care tocmai am intrat", avertizează Will Steffen, director executiv în cadrul catedrei de climatologie din Universitatea Naţională a Australiei.
În ciuda noilor rapoarte alarmante, un nou tratat asupra climei globale, care să forţeze marile ţări poluante precum China şi SUA să adopte măsuri restrictive, va avea loc de abia în anul 2015 şi va intra în vigoare începând cu anul 2020.
Punctul-limită a fost deja depăşit în cazul celor două calote glaciare de la poli, care acţionează ca nişte uriaşe "frigidere" cu rolul de a regla temperatura globală. Calota glaciară din vestul Antarcticii s-a micşorat continuu în decursul ultimului deceniu, iar calota glaciară din Groenlanda pierde anual circa 200 kilometri cubi de gheaţă încă din anul 1960.
Mulţi experţi în climatologie au căzut de acord asupra faptului că pădurea amazoniană va deveni tot mai aridă odată cu încălzirea continuă a planetei.
Aproximativ 1,6 miliarde tone de carbon au fost pierdute în anul 2005 din cauza tăierilor de copaci din pădurile tropicale, cifra ridicându-se la valori de 2,2 miliarde tone la nivelul anului 2010.
Una dintre cele mai serioase temeri legate de efectele încălzirii globale ireversibile se referă la topirea stratului de permafrost siberian, care adăposteşte cantităţi uriaşe de carbon în solul îngheţat, carbon care, odată eliberat în atmosfera terestră, ar duce la consecinţe incalculabile pentru viitorul vieţii pe Terra.
În cel mai grav scenariu posibil, 30-40 miliarde tone de carbon pe an pot fi eliberate astfel până în anul 2040. Prin comparaţie, toate vehiculele din lume bazate pe combustibili fosili emit circa 10 miliarde tone de carbon anual, la care s-ar adăuga catităţile uriaşe de carbon care vor fi eliberate din Siberia.


Sursa: Reuters

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu