vineri, 9 martie 2012

A fost descoperită gena „macho” care-i face pe bărbaţi agresivi

A fost descoperită gena „macho” care-i face pe bărbaţi agresivi Galerie foto (1)
Cercetătorii australieni au reuşit să identifice gena responsabilă de atitudinile războinice ale bărbaţilor, genă care-i face pe aceştia să reacţioneze mai agresiv decât femeile în cazul unei situaţii-limită. Aceiaşi cercetători cred că gena respectivă este cauza pentru care bărbaţii au un răspuns de tipul ”luptă sau fugi”, pe când femeile aflate într-o situaţie de stres au tendinţa de a dezamorsa situaţia cu ajutorul diplomaţiei şi al comunicării.
Gena respectivă a fost denumită SRY, se găseşte doar în cromozomii Y şi este activată de o serie de proteine. Până în prezent se credea că gena are legătură doar cu dezvoltarea caracterelor masculine ale fetusului, însă dr. Joohyung Lee şi profesorul Vincent Harley din cadrul Institutului Prince Henry din Melbourne au demonstrat că acele proteine sunt prezente şi în creierul şi alte organe ale bărbaţilor adulţi.
Proteinele respective reglează cantitatea hormonilor de stres şi presiunea sangvină, factori care duc la creşterea agresivităţii bărbaţilor.
În cazul femeilor, psihologii cred că răspunsul acestora la stres este influenţat de cantitatea de estrogen şi oxitocină, celebrul "hormon al tandreţii".
"Reacţia agresivă de tipul luptă sau fugi este des întâlnită la bărbaţi, pe când femeile adoptă de regulă o atitudine non-agresivă şi protectoare în situaţiile-limită.
Noile evidenţe demonstrează că genele SRY sunt responsabile de atitudinea agresivă a bărbaţilor, deoarece acţionează în principal asupra creierului şi ţesuturilor periferice care reglează presiunea sangvină la bărbaţi", declară dr.Lee.
Cercetătorii speră ca descoperirea lor să-i ajute pe psihologii care tratează persoanele suferinde de tulburări de personalitate. Prezenţa genei "macho", cum a fost botezată în glumă de cercetători, poate explica de ce unele maladii precum autismul, sindromul hiperactivităţii cu deficit de atenţie şi maladia Parkinson afectează mai mult bărbaţii decât femeile.
Studiile efectuate asupra oamenilor şi şoarecilor au descoperit proteine de tip SRY în organe precum creier, inimă, plămâni, ficat, rinichi şi testicule. Oamenii de ştiintă cred că această genă este responsabilă şi de producţia catecholaminelor - hormoni de stres care includ şi adrenalina.
Profesorul Harley, co-autor al studiului declară: "Oamenii de ştiinţă au crezut mult timp că singura funcţie a genei SRY este legată de formarea testiculelor. Ulterior această genă a fost descoperită în creier, iar o echipă de cercetători condusă de profesorul Eric Vilain a demonstrat că, la bărbaţi, proteina în cauză controlează mişcările prin intermediul dopaminei. Aceste date sugerează că gena SRY are şi alte funcţii în afara formării testiculelor, precum reglarea funcţiilor sistemului cardiovascular şi a activităţii neuronilor, funcţii care joacă un rol vital în reacţiile pe care le avem la stres."


Sursa: Daily Mail

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu