luni, 27 februarie 2012

Urmele atacului de cord vor putea fi vindecate cu ajutorul celulelor stem

Urmele atacului de cord vor putea fi vindecate cu ajutorul celulelor stem Galerie foto (1)
În curând, ţesutul cardiact afectat de infarct va putea fi vindecat cu ajutorul celulelor stem extrase din inima pacientului.
În timpul unui atac de cord, inima este privată de oxigen ca urmare a formării unui cheag de sânge. Prin urmare, chiar dacă după eveniment inima pacientului se vindecă, ţesutul afectat se cicatrizează şi nu mai poate pompa sângele la fel de bine ca înainte. Din acest motiv, cercetătorii din întreaga lume se străduiesc să găsească o metodă prin care să vindece ţesutul cardiac.
Oamenii de ştiinţă de la Cedars-Sinai Heart Institute au efectuat un studiu pentru a vedea dacă celulele stem extrase din inima pacientului pot ajuta la repararea propriului ţesut cardiac. Studiul a fost realizat pe 25 de pacienţi. La o lună după ce au suferit un atac de cord, pacienţii au fost supuşi unei intervenţii speciale care presupunea introducerea unui tub într-o venă de la nivelul gâtului, pentru a putea ajunge la inimă şi a preleva o mostră de ţesut cardiac. Celulele stem provenite din mostra de ţesut au fost apoi crescute în laborator. Când cercetătorii au obţinut aproape 25 de milioane de celule, le-au introdus în arterele din apropierea inimii pacientului.
În urma studiului s-a observat că, dacă la început aproape 24% din ţesutul de la nivelul ventriculului stâng era cicatrizat, după 6 luni de tratament, doar 16 % din acest ţesut mai era vătămat. Ulterior, la un an de la intervenţie, rezultatele au arătat că suprafaţa de ţesut cicatrizat se înjumătăţise.
Studiul subliniază faptul că "celulele au abilitatea deosebită de a reduce ţesutul cicatrizat şi de a stimula creşterea celui sănătos". "Deşi obiectivul nostru principal a fost acela de a testa siguranţa metodei, pe parcursul studiului am urmărit şi modul în care tratamentul cu celule stem stimulează creşterea ţesutului sănătos şi înlăturarea celui cicatrizat. În ciuda faptului că, de mai bine de un deceniu, se încearcă dezvoltarea unui astfel de tratament, studiul nostru este primul care înregistrează un asemenea succes. Efectele sunt substanţiale, iar rezultatele sunt mai bune decât au fost în testele pe animale", a declarat unul dintre autorii studiului, dr. Eduardo Marban.
Totuşi, celulele stem nu ajută la refacerea totală a capacităţilor ventriculului, ele neputând dezvolta capacitatea acestuia de a pompa sângele. Mai mult, alţi oameni de ştiinţă, care recunosc că rezultatele studiului sunt promiţătoare, sugerează faptul că el a fost fost efectuat la o scară foarte mică, motiv pentru care cer continuarea cercetărilor pe un eşantion mai mare de pacienţi.
Sursa: BBC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu