Rusia a lansat un proiect grandios, în valoare de 1,5 miliarde de dolari, ce are ca scop crearea celui mai puternic laser din lume. Laserul va fi capabil să declanşeze fuziunea nucleară, iar oficialii ruşi anunţă că instalaţia va fi folosită atât în scopuri civile, cât şi pentru armele termonucleare ruse.
Noul laser va fi folosit în studiile asupra fuziunii prin confinare inerţială (inertial confinement fusion - ICF). În acest domeniu se încearcă recrearea în laborator a proceselor ce au loc în interiorul stelelor sau în exploziile bombelor cu hidrogen.
Instalaţia va fi realizată de specialişti de la Institutul de Cercetare în Fizica Experimentală (RFNC-VNIIEF), unul dintre cele mai importante laboratoare nucleare din Rusia. În cei peste 60 de ani de existenţă, institutul a fost implicat în numeroase programe nucleare civile şi militare.
Proiectul va fi realizat în Parcul Tehnologic Sarov, situat lângă Nijni Novgorod, iar clădirea în care va fi amplasat laserul va măsura 360 de metri în lungime şi 10 etaje în înălţime.
Radiy Ilkaev, şeful proiectului, estimează că laserul va fi operaţional în aproximativ 10 ani. Ilkaev a explicat că proiectul va avea două scopuri: "Laserul va juca un rol important în domeniul apărării, pentru că această tehnologie ne va ajuta la conceperea armelor termonucleare. În ceea ce priveşte latura civilă, fizicieni de renume consideră că fuziunea nucleară realizată cu ajutorul laserelor va juca un rol important în domeniul energiei".
Ilkaev a comparat proiectul rus cu laserele similare existente în Franţa şi SUA. "Laserul nostru va putea furniza 2,8 megajouli de energie către ţintă, în comparaţie cu nivelul atins de celelalte două lasere, de 2 megajouli. Noi construim acest laser mai târziu decât celelalte ţări, pentru că un astfel de proiect este foarte costisitor, dar laserul nostru va fi cel mai bun din lume", susţine Ilkaev.
Procesul ce are loc în cazul unui laser ICF este similar celui care are loc în în bombele termonucleare, dar laserul încearcă să elibereze energia nucleară într-un mod controlat.
Momentan, niciun laborator din lume nu a reuşit să creeze mai multă energie cu ajutorul laserului ICF decât cea necesară pentru alimentarea laserului. Dacă acest lucru va putea fi obţinut, fuziunea ar reprezenta o sursă curată de energie electrică, ce ar putea fi folosită secole întregi. Elementele utilizate în astfel de experimente, deuterium şi tritium (izotopi grei ai hidrogenului), sunt abundente în oceanele lumii, spre deosebire de uraniu, substanţa folosită astăzi de reactoarele nucleare.
În ceea ce priveşte uzul militar, un laser ICF permite armatei să testeze armele nucleare din arsenal. Ţările care au semnat tratatul Comprehensive Nuclear-Test-Ban Treaty, printre care se numără SUA, Franţa şi Rusia, nu mai pot efectua teste nucleare, ceea ce înseamnă că armele termonucleare ce datează de câteva decenii nu mai pot fi testate pentru a vedea dacă funcţionează. Un superlaser precum cel ce urmează să fie construit permite testarea armelor nucleare într-un mod controlat.
Sursa: Russia Today
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu