Putem înlocui închisorile cu pastile? / Mihaela Stănescu

Galerie foto (4)

Ne-am obişnuit să considerăm că Educaţia şi Legea sunt pilonii pe care sprijină politica anti-infracţională a unui stat. Suntem învăţaţi, la şcoală şi în familie, ce e bine şi ce e rău, din Codul Penal aflăm ce este permis şi ce nu, iar oamenii legii se ocupă de pedepsirea infracţiunilor. Sună simplu, dar asta doar pentru că e prezentată, într-o formă simplificată la extrem, o problemă altminteri extrem de complicată. În realitate, lupta împotriva infracţiunilor este un domeniu de o vastitate şi o complexitate copleşitoare. Tocmai de aceea, se caută mereu noi soluţii, iar unele sunt surprinzătoare. Pornind de la opinia unui reputat psihiatru şi autor american, Keith Ablow, iată o nouă perspectivă asupra problemei: medicina – sau, mai exact, tratamentele medicale – ar putea juca un rol important în efortul de combatere a criminalităţii. Oare va veni o vreme când fiecărei infracţiuni din Codul Penal îi va corespunde un anumit medicament, pe care inculpatul va fi obligat să îl ia, pentru a fi ferit de recidivă?

Evident, şi aici am simplificat; nu cred că va fi vreodată atât de uşor. Şi totuşi, o tendinţă se profilează deja: există studii asupra utilizării câtorva medicamente în tratarea unor probleme comportamentale, tulburări de personalitate sau boli psihice care pot duce la infracţiuni grave. Deşi cercetările nu sunt numeroase, iar domeniul abia a început să fie studiat, există deja cercetători care întrevăd un viitor în care tratamentul medicamentos va face parte din sentinţa dată celor condamnaţi sau va putea fi folosit pentru a preveni comiterea unor delicte.

Pentru unii, perspectiva pare înfricoşătoare, evocând un stat poliţienesc în care oamenii ar fi făcuţi să se comporte într-un fel anume, pe placul autorităţilor, prin administrarea unor substanţe chimice.
Pentru alţii, pare să anunţe un viitor mai sigur, în care un control mai bun al pornirilor infracţionale ale unora dintre semenii noştri va duce la rărirea delictelor şi un trai mai sigur.
Dar chiar există medicamente care pot controla pornirile agresive, tendinţa de a face rău altora, comportamentele periculoase? Iată câteva exemple de substanţe medicamentoase care au fost şi încă sunt utilizate în ţările Americii de Nord şi ale Europei, pentru a reduce impulsurile ce duc la comiterea de infracţiuni.

Vivitrol este un medicament recent lansat, având drept substanţă activă naltrexona, larg utilizată în tratamentul dependenţei de alcool şi droguri opiacee (precum morfina sau heroina). Naltrexona acţionează prin blocarea receptorilor opiacei răspândiţi în organism (cei mai mulţi se găsesc la nivelul creierului) şi, astfel, reduce considerabil senzaţia de plăcere asociată cu consumul de droguri, ajutând la depăşirea dependenţei.

Vivitrol este o formă injectabilă, cu acţiune îndelungată (o lună) şi urmează să fie testat pe deţinuţii din mai multe închisori americane, cu consimţământul acestora, urmând ca aceştia să continue tratamentul şi după eliberare. Deoacamdată, e vorba despre un studiu de mică anvergură: 30 de deţinuţi vor primi o doză de Vivitrol cu o săptămână înainte de eliberare, urmând ca după ieşirea din penitenciar să primească câte o injecţie la interval de o lună. De asemenea, persoanele respective vor primi consiliere pe o anumită perioadă după eliberare. Trebuie precizat că este vorba despre persoane care doresc să îşi depăşească dependenţa şi să îşi reorganizeze viaţa; voinţa şi angajarea voluntară în proces sunt esenţiale.

Compania Alkermes, care produce medicamentul Vivitrol, urmăreşte să afle dacă tratamentul îi va ajuta pe participanţi să scape de dependenţa de droguri, să nu comită alte infracţiuni şi să rămână în libertate; comportamentul deţinuţilor care au primit tramentul va fi comparat, în acest scop, cu cel al deţinuţilor dintr-un lot martor, care vor fi de asemenea eliberaţi, dar fără a primi tratament cu Vivitrol.
Toţi cei implicaţi în studiu speră că administrarea medicamentului va întrerupe legătura funestă dintre consumul de droguri/alcool şi infracţiune, deoarece dependenţa de droguri este una dintre cauzele majore ale infracţiunilor comise în ţările occidentale. Mare parte dintre delicte sunt comise de toxicomani care merg până la jaf armat sau chiar omor pentru a-şi procura substanţele de care au devenit dependenţi, fie droguri ilegale, ca heroina, fie medicamente analgezice ce nu pot fi obţinute decât cu reţetă şi care duc adesea la dependenţă. Alteori, e vorba despre consumul excesiv de alcool, pe fondul căruia au loc acte de violenţă sau accidente rutiere. În Statele Unite ale Americii, dintre cele aproximativ 2,3 milioane de persoane încarcerate, aproape 65% prezintă abuz de substanţe sau dependenţă, în conformitate cu definirea acestor situaţii în normele actuale. Iar aceşti deţinuţi au şanse de două ori mai mari decât ceilalţi de a recidiva şi a ajunge din nou la închisoare.

Mult mai controversate sunt tratamentele cu medicamente anti-androgenice care, în mai multe ţări ale lumii, sunt administrate unor persoane de sex masculin vinovate de delicte sexuale - viol, relaţii sexuale cu minori şi alte infracţiuni de natură sexuală.

Sunt utilizate substanţe precum acetat de medroxiprogesteron (MPA - substanţa activă din medicamentul Depo-Provera) sau acetat de ciproteron; aceşti compuşi chimici au ca efect scăderea nivelului de hormoni androgeni la bărbaţi şi, consecutiv, reducerea impulsului sexual. Se consideră că, în acest mod, pot fi diminuate comportamentele sexuale deviante, se poate exercita un control mai bun asupra impulsurilor sexuale şi, astfel, se poate reduce numărul infracţiunilor care au avut la bază asemenea porniri necontrolate.

Evident, un astfel de tratament stârneşte controverse. Adesea, el este denumit, în limbajul familiar, castrare chimică, deşi nu este vorba despre îndepărtarea testiculelor, nici despre sterilizarea persoanei respective, deci nu e vorba despre o castrare adevărată; nu e vorba despre niciun fel de mutilare, ci despre un tratament medicamentos. Denumirea de castrare chimică, deşi nepotrivită, este totuşi răspândită şi alimentează disputele în jurul acestei chestiuni.

Diferite organizaţii pentru apărarea drepturilor civice afirmă că a administra un astfel de tratament fără consimţământul individului respectiv constituie o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale persoanei şi reprezintă o pedeapsă crudă şi inacceptabilă.

Alţii susţin că aceşti infractori au un comportament anormal şi cu un grad înalt de pericol, iar administrarea substanţelor anti-androgenice nu este o pedeapsă, ci o modalitate de a controla acest comportament, în interesul cetăţenilor.

Oricum ar fi, practica există, dar modul în care se realizează diferă de la o ţară la alta şi chiar de la o regiune la alta a aceleiaşi ţări. Uneori, un tratament c u antiandrogenice este privit ca o alternativă la pedeapsa cu moartea sau la închisoarea pe viaţă, în cazul unor delicte sexuale grave.

• În statele americane California şi Florida, de pildă, cei care au fost condamnaţi pentru a doua oară pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu un minor cu vârsta sub 13 ani sunt obligaţi prin lege, în cazul în care sunt eliberaţi condiţionat, să facă tratament cu MPA.
• În Lousiana, adminstrarea de anti-androgeni poate face parte din sentinţa dată violatorilor.
• În alte state - Michigan, de exemplu - Curtea de Apel a interzis ca deţinuţii să fie eliberaţi condiţionat în schimbul acceptării tratamentului cu anti-androgeni, motivând hotărârea prin faptul că nu era stabilită pe deplin siguranţa acestui tratament şi era dificil să se obţină din partea deţinuţilor un consimţământ informat.

De fapt, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA nu a aprobat niciodată MPA pentru acest scop - ca tratament menit să fie administrat celor condamnaţi pentru infracţiuni de natură sexuală.
Substanţa este aprobată şi utilizată pentru alte scopuri (drept contraceptiv, în terapia de substituţie hormonală, ca tratament pentru endometrioză şi altele); chiar şi aşa, utilizarea ei este controversată, deoarece poate avea efecte secundare neplăcute, uneori chiar severe, cum este pierderea de masă osoasă, ce duce la apariţia osteoropozei. La bărbaţi, produce, în general, o scădere a pilozităţii, uneori ginecomastie (creşterea sânilor) - cu alte cuvinte, simptome de efeminare.

În ciuda polemicilor, medicamentele anti-androgenice continuă să fie administrate unor condamnaţi, cu sau fără consimţământul acestora, în diferite ţări. În Australia, Noua Zeelandă, Israel, Coreea de Sud, Rusia, au existat cazuri în care aceste substanţe au fost administrate unor indivizi care au întreţinut realţii sexuale cu minori, în ideea că acest tratament reduce impulsurile pedofile şi micşorează astfel pericolul repetării actelor de infracţiune respective. Iar în provincia argentiniană Mendoza, în anul 2010, a fost votată o lege care permite violatorilor să opteze pentru tratamentul cu anti-androgeni în schimbul reducerii pedepsei cu închisoarea.

Există, în prezent, prea puţine studii asupra acestei chestiuni, studii care să confirme sau să infirme eficacitatea metodei şi să furnizeze astfel baza pentru o legiferare mai precisă ori pentru interzicerea ei. Probabil, datele necesare se vor aduna, cu timpul, tocmai datorită cazurilor tratate în ţările menţionate.