vineri, 17 februarie 2012

Premieră mondială: ruşii au ajuns la apa Lacului Vostok!

Premieră mondială: ruşii au ajuns la apa Lacului Vostok! Galerie foto (3)
După îndelungi încercări, oamenii de ştiinţă ruşi au izbutit să străpungă stratul de gheaţă gros de patru kilometri care a izolat lacul Vostok timp de 20 de milioane de ani.
Oamenii de ştiinţă îşi pun mari speranţe în descoperirea, în apele lacului, a unor forme de viaţă necunoscute.
O astfel de descoperire ar alimenta, la rândul ei, speranţele privind găsirea unor forme de viaţă extraterestre, deoarece se crede că pe Europa, satelitul lui Jupiter, există apă "ascunsă" sub un strat gros de gheaţă - întocmai ca în cazul Lacului Vostok. Oamenii de ştiinţă cred că, în ambele cazuri, apa este menţinută în stare lichidă datorită căldurii provenite din surse geotermale.
Din acest motiv, proiectul de explorare a Lacului Vostok a a fost urmărit cu mare interes atât de NASA, cât şi de Agenţia Spaţială Rusă.
Numeroase mostre de gheaţă au fost extrase din calota glaciară, de la diferite adâncimi, şi urmează să fie analizate de mai multe laboratoare din lume.

Temperaturile în zona lacului, unde se află şi staţiunea rusă de cercetări antarctice Vostok, este, în acest moment, de aproximativ -66 grade Celsius. Practic, scurta vară antarctică s-a încheiat, motiv pentru care oamenii de ştiinţă implicaţi în proiectul de foraj au grăbit lucrurile cât au putut, lucrând non-stop în ultimele zile, pentru a străpunge platoşa de gheaţă înainte de venirea iernii, când continuarea operaţiunilor ar fi devenit imposibilă.
Regiunea e cunoscută pentru temperaturile joase extreme: aici, La Staţiunea Vostok, la data de 21 iulie 1983, termometrele au arătat cea mai joasă temperatură înregistrată până în prezent: minus 89.2 grade Celsius.
Pentru a evita contaminarea apelor lacului cu microorganisme provenite de la suprafaţă, sunt folosite, pentru extragerea de probe, utilaje speciale, care nu ating suprafaţa apei. Mostrele sunt extrase prin aspiraţie şi sunt îngheţate înainte de a fi trimise spre analiză laboratoarelor.
Ambientaliştii au criticat dur proiectul ştiinţific rusesc, unii blamând intenţia în sine (de a explora prin forare un lac rămas neatins timp de 20 de milioane de ani), alţii metodele folosite - de pildă, utilizarea unor substanţe chimice poluante, precum kerosenul, pentru a menţine deschis orificiul de forare.
Sursa: Mail Online

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu