Cercetătorii australieni au descoperit că bebeluşii prea mici pentru a vorbi ştiu totuşi să-şi facă prieteni. Concluziile se bazează pe rezultatele a doi ani de filmări ale comportamentului copiilor mici.
Cercetătorii din cadrul Charles Sturt University au studiat modalităţile prin care micuţii interacţionează între ei. În această direcţie oamenii de ştiinţă s-au folosit de imagini obţinute prin intermediul unor camere video miniaturale, montate pe capetele copiilor. Camerele au fost ataşate doar pentru perioade de 10-15 minute pe zi, pentru a nu le crea micuţilor niciun fel de disconfort.
Astfel, studiul a permis o călătorie fascinantă la nivelul lumii văzute de cei mici, unde simple obiecte, de genul unei linguri, par de-a dreptul supradimensionate.
Experimentul a dezvăluit în premieră modalităţile prin care copii cu vârste cuprinse între 6-18 luni se folosesc de mijloace non-verbale, surprinzător de sofisticate şi subtile, prin care comunică şi chiar glumesc între ei.
"Am fost foarte surprinşi să vedem cât de sofisticaţi erau în termenii propriilor lor abilităţi sociale, precum şi de încercările pe care le făceau pentru a fi siguri că vor invita alţi copii în propriul lor grup social. Micuţii se foloseau chiar de mici jocuri sociale, de care adulţii nu îşi dau seama decât dacă urmăresc foarte atent comportamentul copiilor", declară Jennifer Summison, cercetător în cadrul universităţii australiene.
Spre exemplu, copii pretindeau că dăruiesc altora câte o jucărie, doar pentru a le-o smulge instantaneu din mână, sau stăteau în scăunele foarte apropiate şi făceau schimb de biberoane.
Cu o altă ocazie, cercetătorii au surprins o fetiţă de un an, care încerca să consoleze un alt copil speriat, acoperindu-l cu o bucată de material transparent sub care copilul speriat se simţea protejat şi putea să observe lumea înconjurătoare cu un sentiment de siguranţă.
Sursa: AFP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu