Teoretic, Facebook ar trebui să fie benefic pentru cei care au o părere proastă despre ei înşişi. Site-ul permite schimbul de informaţii care ajută la socializare şi la crearea unor noi prietenii. Cu toate acestea, cercerătorii au descoperit că, în loc să creeze noi legături, persoanele care au un nivel scăzut de respect pentru sine tind să se plângă prea mult prin intermediul reţelelor de socializare şi să devină antipatice.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Waterloo au elaborat un studiu pentru a observa felul în care lipsa respectului de sine poate afecta modul în care oamenii îşi exprimă sentimentele.
Într-o primă etapă a studiului, voluntarii au fost întrebaţi ce părere au despre Facebook. Persoanele care se desconsiderau au mărturisit că reţeaua de socializare reprezintă un mijloc sigur de a interacţiona cu alţi oameni şi care reduce riscul apariţiei situaţiilor incomode.
Apoi, voluntarii au fost rugaţi să spună care au fost ultimele lor statusuri postate pe profilul de Facebook. Pentru a le analiza, specialiştii au creat un grup de control format din alţi utilizatori ai reţelei sociale care au fost puşi să spună cât de mult i-ar plăcea pe oamenii care le-au scris.
Rezultatele au arătat că cei care se desconsideră sunt mai pesimişti, iar cei din jur îi percep drept antipatici. De asemenea, s-a constatat că, atunci când cei care au un nivel scăzut al stimei de sine postează statusuri pozitive, tind să acumuleze mai multe remarci de la prietenii lor (cei care îi cunosc şi în lumea reală) pe Facebook . Pe de altă parte, atunci când persoanele cu o părere bună despre sine postează un status pesimist, ei vor primi mai multe răspunsuri de la cunoştinţele de pe Facebook, din cauza faptului că remarcile negative sunt, pentru aceştia, evenimente rare.
La fel ca multe alte probleme în viaţă, postarea de comentarii pe Facebook este o acţiune ce se poate complica. Deşi oamenii care se desconsideră se pot simţi în siguranţă atunci când "se destăinuie" pe Facebook, comentariile nu ajută întotdeauna la îmbunătăţirea percepţiei de sine, pentru că pe Facebook, spre deosebire de viaţa reală, atunci când indivizii simt că ar avea de comentat negativ la adresa cuiva, preferă de multe ori să se abţină şi, astfel, nu oferă celor cu o stimă de sine scăzută niciun element util, niciun indiciu care să arate acestora că oamenii s-au săturat de negativismul lor.
Sursa: Psych Central
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu