luni, 27 februarie 2012

Colierul morţii: deşeurile care omoara animalele marine (VIDEO)

Colierul morţii: deşeurile care omoara animalele marine (VIDEO) Galerie foto (1)
Un clip video realizat de Alaska Department of Fish and Game arată cum deşeurile din oceane pun în pericol vieţile animalelor marine.
Un studiu realizat asupra unei specii de foci numite leul de mare Steller (Eumetopias jubatus), o specie periclitată care trăieşte pe coasta sud-estică a Alaskăi, a descoperit că, cel mai adesea, aceste animale mor din cauza benzilor din plastic sau din cauciuc care se prind în jurul lor sau a uneltelor de pescuit utilizate pentru prinderea somonului.
Între 2000 şi 2007, cercetătorii au găsit 386 de cazuri în care animalele au murit din cauza deşeurilor, dar numărul victimelor se pare că este mult mai mare. În plus, specialiştii susţin că în aceeaşi situaţie se află şi alte specii de mamifere, păsări marine şi ţestoase.
În apele din Alaska, leii de mare Steller, dar şi focile nordice cu blană (Callorhinus ursinus) sunt animalele cele mai afectate de deşeurile marine. Totuşi, spre deosebire de leii de mare, focile nordice nu par să înghită cârlige de pescuit.
În timpul unei cercetări, specialiştii au descoperit că, dintr-o populaţie formată din aproape 500.000 de foci nordice care trăiesc pe Insula Pribilof pe timp de vară şi toamnă, 100 exemplare erau vătămate de deşeuri.
Specialiştii au explicat că în aceste zone, unde converg curenţii marini, se formează insule din deşeuri pe care peştii le preferă fiindcă le oferă adăpost. Aşa se face că focile care se hrănesc cu aceşti peşti ajung să îşi caute hrana în grămezile de resturi, rănindu-se. Dacă adulţii se rănesc în cautarea hranei, puii devin captivi în încercarea de a se juca cu aceste bucle de cablu sau plastic, în care se prind ca în nişte laţuri.
Pentru a stopa dezastrul, sub sloganul "Lose the Loop" ("Scapă de laţ"), specialiştii recomanda ca, înainte de a le arunca la gunoi, să tăiem în bucăţi orice resturi de cablu sau de plastic în care s-ar putea prinde aceste animale. Alte soluţii propuse sunt reducerea volumului deşeurilor aruncate de nave şi al oricăror materiale care s-ar putea înfăşura în jurul gâtului unui animal.
Sursa: msnbc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu