marți, 10 ianuarie 2012

Comandourile indiene, ultima şansă de supravieţuire a tigrilor

Comandourile indiene, ultima şansă de supravieţuire a tigrilor Galerie foto (2)
Autorităţile din Bangalore au decis ca mai multe unităţi de comando ale armatei să fie detaşate în rezervaţiile din sudul Indiei cu scopul de a intimida bandele de braconieri care ucid şi vând mai apoi tigrii către traficanţii chinezi.
Unitatea denumită "Special Tiger Protection Force", formată din 54 de membri, va urma să patruleze cele două mari rezervaţii naturale, Bandipur şi Nagarhole, situate la graniţa dintre statele Karnataka şi Tamil Nadu.
Echipele de comando vor fi ajutate de rangerii din rezervaţii. Acestea au susţinut un program special de antrenamente timp de 3 luni în condiţiile dificile oferite de terenurile din junglă.
"Intenţionăm să angajăm alţi 54 de soldaţi în rândul personalului altor trei rezervaţii pentru salvarea tigrilor. Luptătorii din trupele de comando vor antrena special şi rangerii, care vor învăţa cu această ocazie tehnici speciale de luptă cu mâinile goale, cu arme de foc şi arme albe", declarp B.K. Singh, şeful Departamentului de Mediu din statul indian Karnataka.
India adăposteţe la ora actuală aproximativ jumătate din efectivul de tigri sălbatici ai lumii. Cu toate acestea, tigrii din India sunt încă periclitaţi de rata mare comerţului ilegal cu organe de tigru, de reţelele internaţionale de trafic cu tigrii vii şi mai ales de pierderea habitatului.
Dacă la nivelul anului 1947, trăiau aproximativ 40.000 de tigri în subcontinentul indian, în anul 2006 mai trăiau fix 1.411 tigri. Karnataka este statul indian cu cea mai mare populaţie de tigri, aproximativ 300 exemplare, la nivelul anului 2010.
Conform autorităţilor din acest stat, din anul 2006 până în prezent, circa 50 de tigri au fost ucişi de braconieri, cadavrele lor fiind vândute pentru a fi folosite în cadrul medicinei tradiţionale chinezeşti.
Forul The National Tiger Conservation Authority (NTCA) a declarat că a investit suma de 500 milioane rupii, adică aproximativ 920.000 de dolari, pentru a plăti, înarma şi angaja escadroane similare în toate cele 13 rezervaţii destinati tigrilor de pe teritoriul Indiei.


Sursa: AFP

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu