duminică, 8 ianuarie 2012

Ce facem când vine sfârşitul lumii?

Ce facem când vine sfârşitul lumii? Galerie foto (1)
În timp ce unii se tem de apocalipsă, alţii văd în acest eveniment o oportunitate.
Data de 21 decembrie 2012 marchează sfârşitul ciclului actual al calendarului mayaş. Deşi mulţi văd acest lucru ca pe un posibil sfârşit al lumii, alţii se pregătesc să plece în călătorii.

Guvernul mexican se aşteaptă ca, în următoarele 12 luni, 52 de milioane de turişti să vină să viziteze regiunile Chiapas, Yucatan, Quintana Roo, Tabasco şi Campeche. Potrivit rapoartelor guvernamentale, programele turistice de acest gen fac parte din strategia preşedintelui mexican Felipe Calderon.

Prin urmare, dacă vă număraţi printre cei care vor să investească ultimii lor bani în turism sau dacă sunteţi de părere că apocalipsa nu va veni, dar doriţi să vedeţi ce feţe vor face ceilalţi când realizează că s-au înşelat, puteţi vizita una dintre aceste destinaţii.

Tapachula, Mexic


În centrul acestui oraş aflat la graniţa dintre Mexic şi Guatemala, a fost instat un ceas digital de dimensiuni mari (2,5 m) care numără timpul rămas până la data de 21 decembrie 2012. După ce aţi văzut ceasul, puteţi merge să vizitaţi situl arhelogic mayaş din Izapa.
Cancun şi Playa del Carmen, Mexic

Vizitatorii acestor staţiuni pot pune mesaje şi fotografii în capsula timpului ce va fi îngropată pentru 50 de ani. Potrivit oficialităţilor din Cancun, mii de turişti vor vizita, în lunile ce urmează, centre ceremoniale, inclusiv ruinele de la Tulum, Palenque şi Chichen.
Mérida, Yucatán, Mexico

În luna iulie a anului 2012, aici, va fi inaugurat un muzeu al civilizaţiei mayaşe. Autorităţile locale investesc aproape 30 de milioane de dolari în acest muzeu, ce va găzdui peste 750.000 de obiecte mayaşe.
Xunantunich, Cayo, Belize

Proiectul californian Moon Travel Guides îi ivită pe turişti să petreacă "sfârşitul lumii" în Cayo, cel mai mare district din Belize. Aici, printre ruinele sitului arheologic Xunantunich, vor fi gazduite un festival şi un concert. De asemenea, se va organiza un traseu asemănător celui olimpic, unde torţe vor fi aduse din patru direcţii, pentru a deschide următorul ciclu de 5125 de ani.
Rezervaţia Calakmul, Campeche, Mexic

Se zvoneşte că, printre ruinele de la situl arheologic din Calakmul, autorităţile plănuiescă să construiască un hotel, proprietate a statului. Cândva, aici, a existat un oraş mayaş puternic, ale cărui vestigii au capacitatea de a atrage o mulţime de turişti.
Sursa: CNNGO

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu