duminică, 8 ianuarie 2012

2011: an negru pentru elefanţi şi rinoceri

2011: an negru pentru elefanţi şi rinoceri Galerie foto (1)
Specialiştii spun că 2011 a fost un an dezastruos pentru elefanţi şi rinoceri, poate cel mai dur de când s-a interzis comerţul cu fildeş în 1989.
În 2011 peste 800 de kilograme de fildeş au fost confiscate de autorităţi, iar specialiştii estimează că pentru ele au fost ucişi cel puţin 2.500 de elefanţi. Deşi unii dintre fildeşii confiscaţi proveneau de la animale ucise cu mult timp în urmă, nu este clar câte exemplare au fost ucise în decursul anului care tocmai se încheie. Din acest motiv, experţii sunt alarmaţi.

Rata braconajului a crescut în ultimul timp, ca urmare a prosperităţii din Asia. Oamenii bogaţi de pe continentul asiatic au o pasiune pentru decoraţiile din fildeş.
De asemenea, ei cred în beneficiile aduse de un leac din medicina tradiţională, ce include şi cornul de rinocer.

În 2011 au avut loc cel puţin 13 mari operaţiuni de confiscare efectuate de autorităţi, spre deosebire de 2010, când au fost doar 6. Cea mai recentă şi cea mai îngrijorătoare captură de fildeşi a fost întreprinsă de autorităţile din Malaezia la 21 decembrie, iar valoarea ei s-a ridicat la 1,3 milioane de dolari. Conform rapoartelor, lunar sunt omorâţi 50 de elefanţi într-o rezervaţie din Tanzania. Acum, braconierii preferă să transporte colţii de fildeş cu vaporul, în locul avionului, putând falsifica mai uşor documentele.

Nici rinocerii nu au avut o viaţă uşoară. Raportele indică faptul că în Africa de Sud au fost ucişi 443 rinoceri, doar în acest an. Aceste cifre sunt alarmante, ţinând cont că anul trecut au fost ucişi 333 de rinoceri, iar autorităţile au decis ca soldaţii să asigure paza animalelor aflate în Parcul Naţional Kruger.

Africa de Sud găzduieşte 90% dintre rinocerii de pe continent, iar în Kruger există 10.000 de rinoceri albi şi aproximativ 500 negri.
Sursa: AP

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu