nginerii de la Universitatea din Missouri, în colaborarea cu Nanova Inc. au dezvoltat periuţă plasmatică pentru a ajuta la o mai bună îngrijire dentară şi a ne scuti de dureri.
În ciuda numelui de "periuţă plasmatică", nu este vorba despre o periuţă de dinţi, ci de un instrument stomatologic care va putea curăţa cariile şi va permite repararea dintelui mai bine decât tehnicile actuale.
Vestea bună este că, în curând, aparatul va fi testat pe oameni, iar dacă rezultatele vor fi bune, acesta va ajunge în cabinetele stomatologilor la sfârşitul anului 2013.
Procesul de tratare a unui dinte va dura maximum 30 de secunde şi nu presupune doar dezinfectarea locală prin bombardarea bacteriilor cu ioni, ci şi modificarea formei dintelui pentru a permite o cât mai bună reparare. În plus, specialiştii spun că "peria plasmatică" nu produce reacţii adverse şi nici durere.
Specialiştii susţin că anumite tipuri de carii trebuie umplute periodic, la 5-6 ani. Problema este că tehnologiile actuale nu permit reumplerea cariei la nesfârşit, procedeul putând fii repetat de 2-3 ori.
Aprobarea periuţei plasmatice, de către autorităţile competente, va aduce schimbări importante în stomatologie: va permite ca o suprafaţă mai mare din carie să fie reparată, iar materialul utilizat va fi cu până la 60% mai durabil decât cel tradiţional, prelungind durata de viaţă a dintelui.
Sursa: gizmag
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu