vineri, 23 decembrie 2011

2011, un an al extincţiilor

2011, un an al extincţiilor Galerie foto (1)
Din păcate, 2011 nu a fost un an bun pentru speciile de animale periclitate. Cel puţin o specie a fost declarată dispărută, iar multe altele sunt pe cale să aibă aceeaşi soartă.
Pentru a înţelege starea biodiversităţii mondiale, la sfârşitul fiecărui an, este important să ştim că, în mod normal, o specie poate fi declarată oficial dispărută după mai mulţi ani de la extincţia ei reală (după ce trece un număr de ani de la momentul când a fost văzut pentru ultima oară un exemplar), timp în care specialiştii efectuează cercetări pentru a analiza situaţia.
Anul acesta au avut loc mai multe extincţii (locale sau mondiale), iar multe dintre animale aflate pe lista roşie a speciilor pe cale de dispariţie s-au adâncit şi mai mult în această situaţie.
Una din cele mai triste veşti ale anului a fost aceea a dispariţiei oficiale a rinocerului de Java. După cercetări îndelungate, specialiştii au ajuns la concluzia că ultimul rinocer de Java aflat în libertate a fost ucis de braconieri în Vietnam.
Un alt animal care a fost declarat dispărut anul acesta este Puma concolor couguar , o subspecie a pumei nord-americane. Specialiştii cred că ea a dispărut de acum 100 de ani, dar până acum nu au putut să declare oficial acest lucru din cauza nenumăratelor afirmaţii ale localnicilor care susţin că au mai zărit astfel de pume.
De asemenea, subspecia vestică a rinocerului negru a fost şi ea declarată dispărută, în ciuda creşterii populaţiei de rinoceri negri de pe întreg continentul african.
Şi stridiile sălbatice, care prin filtrarea apei joacă un rol important în ecosistemele marine, se chinuie să supravieţuiască. Acum, oamenii de ştiinţă au anunţat că acestea şi-au redus atât de mult populaţia, încât rolul lor în funcţionarea ecosistemului marin s-a diminuat dramatic.
Deşi nu este pe lista roşie a animalelor pe cale de dispariţie, populaţia de ton roşu a înregistrat un declin constant şi în 2011. Cu toate că statisticile indică faptul că acest peşte va fi pe cale de dispariţie în doi ani, oamenii au continuat să-l pescuiască excesiv.
Rapoartele experţiilor indică faptul că, în oceane, au mai rămas doar 1.200 de exemplare de focă din Hawaii (Monachus schauinslandi ), iar acum, acestea sunt ameninţate de o nouă toxină.
Nici amfibienii nu au avut o soartă mai bună. În 2011, pe lângă poluare, braconaj şi distrugerea habitatelor, aceştia s-au luptat să supravieţuiască unei noi boli care făcut ravagii în lumea amfibienilor.
Cu mai puţin de 3.000 de exemplare aflate în libertate la nivel mondial, tigrii se află printre cele mai ameninţate animale.
Sursa: treehugger

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu