Medicii din Suedia susţin că ablaţia prin radiofrecvenţă permite vindecarea cancerului la sân. Tehnica presupune expunerea tumorilor la curent alternativ, pentru a fi distruse prin încălzire la 70-90 de grade Celsius.
Specialiştii de la Institutul Karolinska spun că metoda este ideală pentru stadiile incipiente de cancer, atunci când tumorile nu depăşesc 2 cm şi sunt toate dispuse în acelaşi loc.În timpul tratamentului, medicii folosesc ultrasunete pentru a ghida un electrod subţire ca un ac, spre tumoare. Odată ajuns la destinaţie, electrodul va fi străbătut de curent electric, încălzind tumoarea până la maximum 90 de grade Celsius. În acest fel, celulele canceroase sunt distruse, zona respectivă cicatrizându-se, iar ţesutul sănătos rămâne neatins.
În urma procedurii, femeile vor fi supuse lunar şi apoi anual unor teste pentru ca medicii să fie siguri că tumorile nu vor reaăarea. În cazul în care acest lucru se întâmplă, pacientele vor fi supuse tratamentului chimioterapeutic.
Tratamentul şi-a dovedit eficienţa în urma a trei studii, efectuate acum doi ani şi la care au participat peste 80 de persoane. Până în prezent, la niciuna dintre femeile tratate nu s-a înregistrat reapariţia cancerului.
Specialiştii spun că tehnica le va ajuta pe pacientele care nu pot fi supuse operaţiilor chirurgicale convenţionale, din diverse motive medicale. În plus, ablaţia prin radiofrecvenţă este mai ieftină decât operaţia chirurgicală şi le permite pacientelor să plece acasă imediat după tratament.
Tehnici asemănătoare, care utilizează radiofrecvenţa, sunt folosite şi în tratamentul împotriva cancerului la rinichi, ficat sau oase.
Sursa: Mail Online
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu