Un studiu recent întreprins de o echipă de cercetători uruguayeni asupra mai multor specii de păjanjeni din fauna locală a evidenţiat un fapt surprinzător: masculii păianjeni ”mituiesc” femelele cu care vor să se împerecheze cu cadouri lipsite de valoare.
"Mita" dăruită femelelor are cel mai adesea rol de momeală cu care acestea sunt atrase pe teritoriul amantului cu 8 picioare. Cadourile alese de masculi constau cel mai adesea în bucăţele de petale de flori, carcase de furnici învelite în pânză de păianjen sau mici rămurele.
Darul nupţial (cel mai adesea o insectă legată în pânza caracterstică) este un ingredient deosebit de important în cadrul comportamentului de împerechere al masculilor.
Dacă femela este cumva sătulă şi ignoră momeala sub formă de hrană, masculul mai are un truc: pur şi simplu se ascunde până când femela crede că a scăpat de el, după care îşi revine şi porneşte în urmărirea ei, surprinzând-o pentru o nouă sesiune de contacte sexuale.
"Studiile noastre au descoperit că masculii care oferă femelelor insecte drept plată pentru sex au mult mai multe şanse să se împerecheze, şi chiar au parte de partide de sex prelungite comparativ cu masculii care nu oferă daruri, aceştia din urmă fiind întotdeuna respinşi sau având parte de secvenţe foarte scurte de copulaţie", declară Maria Jose Albo, cercetător în cadrul Universităţii Asrhus din Danemarca precum şi în cadrul Institutului de Investigaţii Biologice Clemente Estable din Uruguay.Sursa: Live Science
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu