Mai mulţi fizicieni de prestigiu din întreaga lume au lansat deja un ambiţios program care îşi propune modernizarea şi tranformarea celebrului LHC într-un dispozitiv mult mai puternic, eficient şi avansat decât varianta din prezent a uriaşei maşinării, prin intermediul căreia cercetătorii îşi propun recrearea momentului precedent Big Bang-ului primordial.
Oficialii din cadrul CERN au declarat că efortul de modernizare a întregii aparaturi va fi realizat prin efortul conjugat al unei echipe internaţionale de oameni de ştiinţă din Uniunea Europeană, Statele Unite şi Japonia.
Oficialii susţin că procedura extrem de complexă de modernizare se va încheia în anul 2020, când uriaşul aparat va fi din nou pus în funcţiune.
Procedura de "upgrade" a tuturor componentelor din cadrul LHC va permite operatorilor să producă coliziuni, energie şi luminozitate de 10 ori mai intense decât cele produse în prezent.
"In cadrul unui eveniment atât de dificil de produs, extra-luminozitatea va face diferenţa, iar noi vom fi capabili să facem măsurători cu o precizie mai mare; în consecinţă, vom descoperi lucruri noi", declară Sergio Bertolucci, director în cadrul programului de cercetări de la CERN.
Noile tehnologii vor permite modernizarea tuturor componentelor uriaşei maşinării, de la magneţii super-conductori, la liniile de transfer al energiei.
În prezent, imensul dispozitiv LHC se întinde pe lungimea de 27 kilometri, fiind construit într-un tunel circular situat la graniţa muntoasă dintre Franţa şi Elveţia.
Sursa: Reuters
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu