ASIMO, robotul umanoid creat de Honda, a fost îmbunătăţit. Noua versiune se poate deplasa mai repede, îşi ţine echilibrul pe suprafeţe denivelate, sare într-un picior şi reuşeşte să toarne lichide în pahar. Unele dintre noile tehnologii de care dispune robotul i-ar permite acestuia să intreprindă acţiuni de curăţare la centrala nucleară Fukushima.
Noua variantă a lui ASIMO a fost creată pentru a le demonstra criticilor că robotul este mai mult decât o jucărie, devenind din ce în ce mai inteligent. Mai mult, cu această ocazie, preşedintele Honda, Takanobu Ito, a dezvăluit reporterilor că unele dintre tehnologiile ASIMO au fost utilizate pentru dezvoltarea unui braţ robotic, cu intenţia de ajuta în timpul crizei din nord-estul Japoniei. Braţul poate deschide şi închide supapele de la centrala nucleară Fukushima Dai-ichi, care a intrat în colaps după tsunamiul din martie.
Ito a recunoscut că, deşi Honda ar fi dorit ca ASIMO să fie trimis pentru a ajuta la reglarea problemelor de la Fukushima, acest lucru nu a fost posibil din cauza faptului că robotul nu poate merge prin pietriş, iar radiaţiile i-ar afecta sistemele de calcul.
Cu toate acestea, noua versiune a lui ASIMO a reuşit să traverseze cu succes o porţiune de podea cu denivelări de până la 2 cm, iar viteza lui de deplasare a ajuns de la 6 km/h, în 2005, la 9km/h. De asemenea, utilizând tehnicile de detectare a feţei şi analizând sunetele, robotul este capabil să distingă vocile a trei persoane care vorbesc în acelaşi timp. În cadrul unui test, el a identificat că una dintre persoane dorea o cafea fierbinte, alta un suc de portocale şi alta un ceai cu lapte.
Totodată ASIMO a suferit îmbunătăţiri şi la nivelul mâinilor, acum având capacitatea de a-şi mişca fiecare deget în mod independent. În acest mod, el poate comunica prin limbajul semnelor. De asemenea, ASIMO a "slăbit" 6 kilograme, cântărind acum 48 de kg, păstrându-şi înălţimea de 130 de centimetri.
Conform lui Ito, ASIMO dispune de inteligenţă artificială autonomă, astfel încât s-ar putea deplasa într-o zonă aglomerată fără a se opri să îşi verifice programarea, adaptându-se situaţiilor neprevăzute în timp real. Totuşi, oficialii de la Honda recunosc că va mai trece mult timp până când roboţii vor putea fi fabricaţi în masă.
Hiroshi Kobayashi, profesor de inginerie mecanică la Tokyo University of Science, a spus că "poate că ASIMO nu are o utilitate momentan, dar este cu siguranţă o tehnologie pe care trebuie să continuăm să o dezvoltăm". Acesta a adăugat: "De cele mai multe ori, reuşitele din cercetare conduc la apariţia a multor produse ulterior".
Iată cum arată noua variantă a lui ASIMO:Sursa: AP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu