Goana după aur – sacrificiul celor mulţi şi îmbogăţirea celor puţini / Parlog Nicolae

Galerie foto (9)

Puţine fenomene sociale din istoria omenirii au avut amploarea şi, mai ales, febra şi dinamismul declanşate la nivelul maselor de către celebrele goane după aur. Aparent, soluţia perfectă pentru scăparea de sărăcie şi de toate grijile care decurg din lipsa banilor, aurul a fost, pentru milioane de oameni, visul pentru care nu au precupeţit nimic. Nici timp, nici, familie, nici sănătate, nici măcar propriile lor vieţi.

Avem dovada finală reprezentată de Goana după Aur.

Febra aurului

Deşi oamenii au fost atraşi orbeşte de aur încă din Antichitatea timpurie, termenul tipic de Goană după Aur a fost consacrat de perioada de sfârşit a secolului al XIX-lea şi începutut secolului XX, când nenumărate suflete au purces spre izolatele (pe atunci) tărâmuri ale Australiei, Braziliei, Africii de Sud, Californiei, Canadei şi Alaskăi.

Posibilitatea ideală de îmbogăţire fără precedent a răpit minţile şi întunecat judecăţile multor oameni - încă un episod din istorie când mulţi se sacrifică şi foarte puţini reuşesc.

Mineritul propriu-zis s-a dovedit a fi complet neprofitabil pentru mulţi mineri şi chiar proprietari de mine. Unii au avut totuşi noroc dar, în marea lor majoritate, cei care s-a îmbogăţit, de fapt, au fost intermediarii, bancherii şi speculanţii.

Rezultatul a dus la creşterea cererii de aur pe pieţele internaţionale şi, evident, stimularea comerţului de profil şi a investiţiilor în domeniul mineritului aurifer. Analele istoriei moderne cuprind mii de pagini care detaliază aventurile acestor temerari, alături de migraţiile, comerţul, colonizările şi alte fenomene sociale şi economice asociate goanei după aur şi îmbogăţire.

Fenomenul a fost alimentat de slogane forţă precum "Liber pentru toţi" şi "Visul Californian", acesta din urmă fiind precursorul mult mai celebrului " Vis American". Aurul a avut darul de a atrage un spor imigraţional fără egal, care a dus în cele din urmă la colonizarea permanentă a regiunilor relativ neexplorate, fenomenul în sine definind de fapt istoria multor state americane şi australiene.

Reţineţi, că pe atunci, capitalul bancar şi chiar moneda multor state era din aur, deci mineritul aurului avea un stimulent economico-financiar mult peste importanţa aparentă a terenurilor şi minelor aurifere.

Goana după aur nu a fost un fenomen recent, doar că a atins apogeul său istoric la sfârşitul secolului al XIX-lea. Alminteri, asemenea întâmplări sunt cunoscute din Antichitate. Imperiul roman a fost o entitate statală avidă după rezervele de aur, istoricii de pe atunci - precum Diodor din Sicilia şi Pliniu cel Bătrân -, lasând posterităţii o serie de documente în care descriu mineritul aurifer administrat de romani.

Viaţă cruntă de miner

O expediţie de minerit în teritorii necunoscute era, pe atunci, un fenomen mult mai complex decât ne pare astăzi la o simplă estimare.

Mare parte din noutăţile şi ştirile de pe atunci cu privire la descoperirea de noi terenuri aurifere erau zvonuri care nu puteau fi confirmate, deci cei care le luau de bune riscau enorm. Multe s-au dovedit a fi zvonuri false, cu impact devastator asupra celor care şi-au vândut în grabă agoniseala sau au făcut împrumuturi la bănci, în speranţa îmbogăţirii sigure şi izbăvitoare.

La început, pionierii mineritului american, sud-african sau australian au început să exploateze aşa-numitul aur aluvionar, transportat odată cu nisipul de cursurile de apă.

Evident, această metodă primitivă nu a fost folosită decât de căutătorii individuali, şi doar în perioada iniţială a fenomenului.

Apoi, a început să lase locul excavaţiilor în căutarea aşa-ziselor "vene de aur", adică filoane aurifere de mare adâncime.

În mod obişnuit, febra aurului se întindea pe episoade periodice care durau în medie doar câţiva ani.

Mineritul de adâncime urma să se transforme şi el, dintr-o ocupaţie de amatori, cu capital minim şi tehnologie simplă, într-o industrie în toată puterea cuvântului, bazată pe uriaşe infuzii de capital şi tehnologie de ultimă oră.

Australia, California, Alaska, Africa de Sud - noile El Dorado

Istoria exploatărilor aurifere în Australia este un proces deosebit de interesant, fie şi numai prin prisma faptului că acolo s-au descoperit unele dintre cele mai bogate zăcăminte de aur din lume. Din acest motiv, Australia a fost martora a nu mai puţin de zece astfel de goane după aur, cele mai importante ca anvergură, descoperiri şi exploatări, fiind cele petrecute în anii 1851, în regiunea Victoria, şi în 1890, în vestul ţării-continent.

Ambele "goane" au avut o funcţie extrem de importantă în dezvoltarea statelor unde au avut loc. Impactul social şi economic a fost deosebit, prin apariţia unui mare număr de imigranţi, de diferite etnii, şi masivele investiţii în infrastructura locală. În ansamblu, fenomenul s-a dovedit a fi unul pozitiv. Unii dintre mineri s-au îmbogăţit, dar şi mulţi dintre cei lipsiţi de norocul aurului s-au realizat totuşi, în cele din urmă, profitând de legile extrem de liberale şi devenind fermieri de succes.

Dar, pe alte continente, nu toţii alergătorii după aur au avut acelaşi noroc.

Prima goană a aurului de mari proporţii din Statele Unite a fost cea din Cabarrus County, Carolina de Nord. 30 de ani mai târziu, în anul 1829, goana aurului din Georgia avea să înflăcăreze imaginaţia multora din cetăţenii noii naţiuni americane, pentru ca fenomenul să atingă proporţii epice odată cu faimoasa goană a aurului din California anilor 1848-1852.

Această goană după aur a fost atât de importantă încât a dus practic la colonizarea Californiei de către cetăţeni americani şi, în cele din urmă, la anexarea acestui teritoriu Uniunii Americane, în anul 1850.

De fapt, goana după aurul californian a determinat, în anul 1849, stimularea interesului pentru aur la nivel mondial. Din California aveau să purceadă spre nord alte căutări febrile după preţiosul metal. Canionul Fraser, districtul Cariboo şi alte părţi din Columbia Britanică, apoi Munţii Stâncoşi, Resurection Creek, până în Alaska, aveau să fie scormonite în căutarea aurului, cu toate mijloacele primitive, lipsa de logistică şi experienţă a primilor americani. Nimic nu conta atât timp cât timp entuziasmul era la cote maxime, iar perspectiva ipoteticei îmbogăţiri întuneca bruma de raţiune a aventurierilor şi disperaţilor sorţii de pretutindeni, care sperau să dea lovitura şi să-şi schimbe definitiv vieţile.

Dar nicăieri pe continentul nord-american, căutarea aurului cu orice preţ nu s-a dovedit atât de aprigă şi periculoasă precum celebrele deja goane după aur din Alaska şi nordul Canadei.

Cumplita febră a aurului din Yukon (anii 1896-1899) imortalizată de capodoperele lui Jack London şi Robert W. Service, precum şi în monumentala "Goană după Aur" a lui Chaplin, avea să sfărâme multe vise şi să transforme în sloiuri de gheaţă numeroşi aventurieri. Principalul zăcământ aurifer de aici era situat undeva pe malul stâng al râului Klondike, la confluenţa acestuia cu fluviul Yukon. Aici a fost fondat oraşul Dawson, capitala neoficială a mineritului aurifer din nordul îngheţat al continentului american. Bazele mineritului aurifer în Alaska au fost puse, de fapt, de către exploratorii ruşi, care descoperiseră întâmplător aur pe râul Kenai, la finele anului 1848. Exploatarea serioasă a aurului Alaskăi a luat proporţii începând cu anul 1870, iar astăzi Alaska este una dintre cele mai "rodnice" regiuni aurifere ale planetei, cu numeroase mine extrem de productive. Din mina Fort Knox, din districtul minier Fairbanks s-a extras, numai în anul 2006, cantitatea de 10,3 tone de aur pur.

Africa de Sud este nu doar cel mai mare producător de aur din lume, ci şi locul unde s-au desfăşurat unele dintre cele mai dinamice goane ale aurului din epocă.

Goana de aur de la Witwatersrand, provincia Transvaal, a avut o importanţă capitală pentru istoria statului sud-african, ducând în cele din urmă la fondarea oraşului Johannesburg. Exploatarea aurului în Africa de Sud a beneficiat încă de la începuturile sale de marile descoperiri tehnologice ale epocii, precum metoda pusă la punct de chimistul scoţian John Stewart McArthur alături de fraţii Robert şi William Forrest (metoda cianurării).

Astăzi, nebunia declanşată de descoperirea de noi zăcăminte aurifere s-a adaptat la particularităţile prezentului.

Goane după aur, de mai mică amploare, au avut loc şi în anii 1970, în anii 1980 şi chiar în secolul XXI. Noua destinaţie-vedetă pare să fie Amazonia (zonele situate în Brazilia şi Peru), migraţia spre această regiune fiind stimulată de creşterea recentă a preţului aurului. Dar şi zone noi au fost adăugate în secolul nostru pe harta "goanelor după aur": Mongolia şi Papua Noua Guinee.

Conform datelor reieşite din programul Communities and Small-Scale Mining (CASM), finanţat de Banca Mondială, există în prezent, în întreaga lume, între 10 şi 30 de milioane de mineri implicaţi în operaţiuni de minerit aurifer de mică anvergură, animaţi de aceeaşi sete de îmbogăţire precum înaintaşii lor din epoca de apogeu a Goanei după Aur.

Totuşi, vremurile când goana după aur era o acţiune solitară, îndrăzneaţă şi riscantă, o plecare spre necunoscut în căutarea miraculosului filon aurifer ce urma să nască bogăţia, apun încet-încet.
Mineritul aurului a evoluat, devenind o industrie modernă; pierzându-şi aura tragic-romantică a aventurilor minereşti din secolul al XIX-lea, a devenit mai eficient, mai stabil, mai sigur pentru toţi cei implicaţi - adică mai potrivit cu mersul lumii de azi.

Surse:

http://australia.gov.au/about-australia/australian-story/austn-gold-rush
http://www.fundsforngos.org/multilateral-funds-for-ngos/communities-and-small-scale-mining-casm/