Un oraş din Insulele Filipine a anunţat ieri că se află în posesia celui mai mare crocodil din captivitate, după ce un expert australian a confirmat că acesta măsoară 6,2 metri.
Apollo Canoy, membru al consiliului local din Bunawan, a declarat ieri pentru agenţia de presă AFP că "ne bucurăm să anunţăm că deţinem cel mai mare crocodil din lume".
Adam Britton, zoologul australian care a efectuat măsurătoarea, este acelaşi expert care a măsurat lungimea crocodilului Cassius. Măsurând 5,48 metri, Cassius este consemnat în Cartea Recordurilor drept cel mai lung crocodil aflat în captivitate în acest moment.
"Nu am reuşit să luăm legătura cu cei de la Guinness până acum, aşa că nu ştim dacă plănuiesc să ne viziteze", a declarat oficialul filipinez.
Oficialii Guinness World Records au declarat pe site-ul oficial al Cărţii Recordurilor că au luat la cunoştiinţă de crocodilul din Bunawan, urmând să verifice dacă reptila filipineză reprezintă cu adevărat cel mai lung crocodil aflat în captivitate.
Crocodilul a fost capturat de vânători profesionişti într-o regiune mlăştinoasă a Insulelor Filipine după un efort ce a durat 3 săptămâni. Doi oameni şi mai multe animale de fermă au căzut victime giganticei reptile înainte să fie capturată.
În captivitate, crocodilul consumă 17 kilograme de carne de porc la fiecare 5 zile, devenind principala atracţie a oraşului Bunawan. Zilnic, 500 de turişti vizitează localitatea ce găzduieşte 27.000 de locuitori pentru a vedea imensul animal.
Iată cum arată Lolong, cel mai lung crocodil aflat în captivitate:
Sursa: The Telegraph
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu