joi, 10 noiembrie 2011

Creşterea prea rapidă a creierului poate determina apariţia autismului / Stanescu Mihaela

Creşterea prea rapidă a creierului poate determina apariţia autismului Galerie foto (1)
Copiii care suferă de tulburări din spectrul autismului au mai mulţi neuroni, şi în consecinţă, un creier mai greu comparativ cu restul copiilor, susţine unui nou studiu. Anomalia apare încă din timpul vieţii intrauterine, în procesul de formare a ţesutului nervos.
Cortexul prefronatal este implecat în diverse funcţii de ordin superior, cum ar fi limbajul şi comunicarea, comportamentul social, starea de spirit şi atenţia. Persoanele care suferă de autism au probleme legate tocmai de aceste activităţi.

Eric Courchesne, de la Şcoala de Medicină din cadrul Universităţii San Diego, SUA, a efectuat un studiu în care a calculat numărul exact al celulelor nervoase din creierele unor băieţi decedaţi, cu vîrste cuprinse între 2 şi 16 ani.

Şapte dintre subiecţi suferiseră de tulburări din spectrul autismului şi 6 se dezvoltaseră normal din punct de vedere medical.
Astfel, specialiştii au putut concluziona că băieţii autişti aveau cu 67% mai mulţi neuroni în cortexul prefrontal, comparativ cu ceilalţi copii examinaţi.
Din moment ce neuronii sunt produşi înainte de naştere, studiul demonstrează că defectele prenatale survenite în formarea celulelor sunt implicate în apariţia autismului.
Un alt posibil factor care contribuie la excesul de neuroni ar putea fi reducerea apoptozei - moartea programată, normală, a celulelor - care există în mod normal în timpul celui de-al treilea trimestru al sarcinii şi primele zile după naştere.

Deşi studiul a fost realizat pe un eşantion mic, acesta a vizat toate ţesuturile relevante care au putut fi prelevate postmortem. O reală piedică în calea dezvoltării acestui studiu este deficitul de ţesut nervos, provenit de la copiii mici, disponibil pentru cercetări. Totuşi, specialiştii consideră că este esenţial să continue acest studiu, pentru a putea evidenţia mai bine legătura dintre neuroni şi tulburările din spectrul autismului.

Sursa: xinhuanet.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu