BLOG ENCICLOPEDIC 2 - DESCOPERA
Pagini
Pagina de pornire
BLOGURILE LUI Mircea CERCELARU
marți, 1 noiembrie 2011
Cel mai înfricoşător loc: peştera în care şerpii boa vânează lilieci (VIDEO)
Galerie foto (1)
Doi tineri cercetători americani au surprins un inedit spectacol al naturii într-o peşteră din Puerto Rico: modul inedit în care şerpii boa de Puerto Rico (Epicrates inornatus) vânează lilieci.
Pentru a realiza un scurt film documentar, Nate Dappen, student la Universitatea din Miami, a colaborat cu regizorul Neil Losin, student în cadrul aceleiaşi universităţi.
Nate a relatat felul în care a luat naştere acest proiect: "În august 2011, am auzit câteva poveşti despre o peşteră izolată, aflată în Puerto Rico, care găzduieşte o populaţie masivă de lilieci. La amurg, liliecii părăsesc în numere mari grota, plecând la vânătoare. La intrarea în peşteră, mai multe exemplare de şerpi boa de Puerto Rico (din specia
Epicrates inornatus
) stau agăţate pe pereţi, pentru a captura liliecii în zbor. Auzind această poveste, am spus că trebuie neapărat să filmăm acest spectacol al naturii".
Călătoria până în Puerto Rico a fost una încununată de succes, cei doi surprizând ineditul ritual de vânătoare al şerpilor boa. Iată imaginile:
Sursa:
Vimeo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Postare mai nouă
Postare mai veche
Pagina de pornire
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu