Lumea ştiinţifică este zguduită de o ultimă teorie conform căreia, acum 3 miliarde de ani, viaţa de pe Pământ era prezentă doar sub forma oceanului planetar, care pe atunci avea aproape toate proprietăţile unui mega-organism.
Savanţii sunt pe cale să confirme că această "fiinţă" imensă este, de fapt, strămoşul universal comun pentru toate formele de viaţă care au evoluat ulterior din Oceanul Primordial.
Oamenii de ştiinţă au denumit acest organism singular, de proporţii cu adevărat planetare, LUCA, iar astăzi urme din el se pot reîntâlni sub forma tuturor fiinţelor vii, fie ele plante, fungi, insecte sau vertebrate.
Conform ultimelor cercetări, LUCA era un gen de plancton primar care umplea Oceanul Primordial, înainte de deriva continentelor.
LUCA era de fapt rezultatul luptei pentru supravieţuire a primelor forme de viaţă, care au transformat ulterior oceanul într-o "amestecătură genetică " pentru o perioadă de sute de milioane de ani.
"Pe atunci era mult mai importantă menţinerea unui sistem viu într-un ecosistem specific, decât competiţia sa cu alte sisteme vii. Această circulaţie liberă a materialului genetic din interiorul sistemului viu, alături de lipsa competiţiei, făcea ca oceanul nostru să funcţioneze precum un imens mega-organism singular. LUCA a început să să se diversifice doar în momentul în care unele din celulele pe care le găzduia au început să evolueze pentru a se adapta la mediul ambiant aflat într-o schimbare permanentă. Odată cu acest fenomen. Terra s-a schimbat pentru totdeauna, iar evoluţia a intrat pe cursul pe care astăzi îl cunoaştem parţial şi îl studiem". declară Gustavo Gaetano-Anolles, cercetător în cadrul Universităţii din Illinois.Sursa: Daily Mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu