Se pare că legendara creatură jumătate om-jumătate maimuţă antropoidă, există şi trăieşte. Nu în Himalaya, cum ne-am fi aşteptat, ci într-o regiune izolată din Siberia. Cel puţin oficialii acelei regiuni pretind că au obţinut ”probe indisputabile” cu privire la existenţa celui mai celebru personaj din bestiarul criptozoologiei.
Oficialii regiunii miniere Kemerevo din Siberia susţin pe pagina de web proprie că au intrat în posesia unor mostre cu urme în zăpadă, şi chiar fire de păr care aparţin lui Yeti.
"În timpul traseului spre peştera Azasskaya, participanţii la expediţia ştiinţifică au descoperit dovezi palpabile şi indisputabile, pe baza cărora afirmăm cu toată responsabilitatea că în regiunea muntoasă Shoria, trăiesc celebrii Oameni ai Zăpezilor. Oamenii de ştiinţă au dat peste multe urme de tălpi întipărite în stratul de zăpadă, alături de probe mult mai palpabile precum excremente sau fire de păr rămase prinse de scoarţa copacilor, după ce Yeti se scărpina de aceasta, precum fac şi urşii, cerbii sau mistreţii", declară oficialităţile regionale.
Expediţia a fost organizată cu fonduri puse la dispoziţie de guvernatorul regiunii Kemerovo, care a invitat în acest scop experţi din Statele Unite, Canada, precum şi alte ţări unde au fost semnalate creaturi asemănătoare Yeti, încă nedescoperite oficial, care trăiesc în zona Himalayei şi Tibetului.
Expediţia a fost organizată cu fonduri puse la dispoziţie de guvernatorul regiunii Kemerovo, care a invitat în acest scop experţi din Statele Unite, Canada, precum şi alte ţări unde au fost semnalate creaturi asemănătoare Yeti, încă nedescoperite oficial, care trăiesc în zona Himalayei şi Tibetului.
Cu toate acestea, mărturii despre Yeti, apar şi din Statele Unite, Canada, China, Australia sau Caucaz.
Pe baza informaţiilor strânse până în prezent, cele mai multe semnalări vin totuşi din Siberia.
Regiunea Kemerevo din vestul Siberiei deţine bazinul de exploatarea a minereului de cupru din Kuzneţk. Pe baza ultimelor informaţii, oficialităţile intenţionează crearea în cadrul universităţii locale a unei catedre permanente de studiere şi monitorizare a misterioasei creaturi.
Sursa: The Telegraph
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu