Văzută la televizor, în documentarele BBC sau în cele difuzate pe Discovery Channel, Travel & Living sau orice alt program, Calcutta pare ireală. Totul pare atât de aproape… . S-ar părea că e foarte uşor să ajungi de la Howrah Bridge la Tallygunje sau de la Kalighat la Eden Gardens. Într-o oră, cât ţine un documentar bun, apuci să vezi unele dintre cele mai frumoase locuri ale Calcuttei, înveţi câte ceva despre bucătăria bengaleză, despre cultura şi valorile pe care de-a lungul vremii le-a dat metropola, despre religiile care convieţuiesc aici în pace şi rămâi cu impresia că ştii cam tot ce e de ştiut despre oraşul care a fost ani la rând perla coroanei britanice. Însă… , cum bine spunea un slogan TV de acum câţiva ani, "Viaţa bate filmul!".
Unitate în diversitate (Calcutta, 30 aprilie)
Calcutta are mii de chipuri, mii de culori; milioane de suflete îşi duc viaţa sub cerul metropolei şi-n fiecare dintre ele se ascunde o lume întreagă: gânduri, sentimente, credinţe, vise, idealuri şi, dincolo de toate, realitatea, aşa cum este ea aici. Calcutta îţi acaparează viaţa şi îţi oferă doza de realitate, bine condimentată, zilnic, indiferent că eşti pregătit sau nu să o primeşti. Pentru cei ce locuiesc aici, permanent sau doar pentru un timp, Calcutta e un loc ca oricare altul. Viaţa se scurge aici la fel ca în orice colţ al lumii. Însă, spre deosebire de alte locuri, o oră în Calcutta nu înseamnă nimic. Aici, timpul nu există. Dacă te grăbeşti undeva…, mai bine uită. În Calcutta mi-am adus aminte de maxima învăţată cu ani în urmă, Festina lente, şi nu e zi în care să nu o repet de câteva ori.
Ca să ajungi dintr-un capăt în altul al Calcuttei ai nevoie de o zi întreagă. Pe lângă faptul că e imensă, Calcutta e sufocată de un trafic scăpat de sub control. Şi apoi, chiar dacă ai o ţintă dinainte stabilită, pe drum descoperi alte câteva zeci de locuri şi lucruri interesante şi e musai să te abaţi din drum ca să le vezi. Cine ştie când vei mai avea ocazia să te afli în preajma lor… . Dincolo de Park Street şi de Indian Museum, dacă mergi tot înainte pe Jawaharlal Nehru Road ajungi în Esplanade. E poate cea mai efervescentă zonă a Calcuttei moderne. Cea mai multiculturală şi mai diversificată din punct de vedere al credinţelor religioase. Tipu Sultan Shahi Masjid şi Sacred Heart Church se găsesc pe aceeaşi stradă, la foarte mică distanţă una de cealaltă.
Din curtea largă a moscheei poţi auzi clopotele bisericii. Pe bucata de trotuar pe care eşti nevoit să o străbaţi de la moschee la biserică întâlneşti minunate mini-temple hinduse, aşezate la umbra copacilor. Musulmanii ce se odihnesc la orele amiezii în curtea moscheei îi salută pe străinii ce trec pragul locaşului. În faţa moscheei, hinduşi şi musulmani, creştini şi sikh îşi împart trotuarul şi îşi etalează produsele. Poţi găsi aici tot ce doreşti, de la marfă adusă din China, la marfa autohtonă sau occidentală. Totul se negociază, astfel încât clientul să fie mulţumit şi negustorul să îşi poată vinde marfa cu un oarece profit. Zona Esplanade pare a se afla la răscruce de vremuri, clădirile construite de englezi stând lângă cele moderne.
Clădirea Ministerului Apărării al Bengalului de Vest aduce cu Ateneul Român. În faţa ei, într-un cort peticit, o familie săracă îşi duce viaţa de pe o zi pe alta, din mila trecătorilor. Astfel de imagini sunt ceva obişnuit în Calcutta modernă. Nu este deloc ciudat să vezi magazine în stil occidental, cu dotări dintre cele mai moderne, cum la noi nu sunt, şi în faţa magazinului, într-o baracă improvizată, să vezi o femeie ce pregăteşte ceaiul sau tot felul de alte gustări specific bengaleze. În Calcutta, modernul stă pe acelaşi nivel cu tradiţionalul. În secolul XXI, deşi India e putere nucleară, tradiţiile sunt păstrate cu sfinţenie. Fiecare individ şi fiecare lucru îşi are locul lui în societatea indiană. Toate trebuie făcute conform tradiţiei. Iar ceremoniile religioase sunt cele mai importante şi prin intermediul lor fiecare comunitate îşi redefineşte unicitatea.
Unică în diversitatea religioasă a Calcuttei este ceremonia hindusă a căsătoriei. Nu poţi vorbi despre spectacolul vieţii în Calcutta fără a face referire la o căsătorie hindusă. Perfecţiunea detaliului; reinstaurarea, pentru câteva ore, a tradiţiilor antice; opulenţa costumelor mirilor; ceremonia focului şi toate celelalte momente ale unei astfel de sărbători îţi dau sentimentul că participi la transmiterea unui secret. În fapt, toată ceremonia este una iniţiatică, mirii păşind împreună într-o nouă etapă a vieţii.
Aproape de Golpark şi de Dakuria Lake se găseşte un minunat Templu budist. Pragul Templului e trecut de zeci de oameni zilnic; budişti, hinduşi, creştini sau de altă religie vin aici ca să înveţe despre diversitatea credinţelor şi despre unitatea umană. Acelaşi lucru se întâmplă în orice alt locaş de cult din Calcutta, indiferent că e hindus, musulman, creştin, oameni de diferite credinţe religioase învaţă unii despre ceilalţi. În Catedrala Saint Paul am întâlnit o mulţime de musulmani, iar în Biserica ortodoxă grecească, aflată peste drum de Templul dedicat zeiţei Kali, am găsit laolaltă, în Vinerea Mare, creştini şi hinduşi. Dakshineshwar Temple, unul dintre cele mai frumoase temple din Bengal, e vizitat zilnic de mii de oameni. Calcutta găzduieşte, de asemenea, o importantă comunitate evreiască şi o comunitate sikh. Secretul convieţuirii paşnice al tuturor acestor oameni aparţinând unor religii atât de diferite este toleranţa şi respectul pentru celălalt, indiferent de culoarea sau religia lui. În puţine locuri din lume întâlneşti acestă diversitate religioasă şi, în acelaşi timp, această unitate şi fraternitate umană.
În Calcutta, celălalt e numit dada (frate) sau didi (soră). Vânzătorul de fructe, un hindus, îmi zâmbeşte de câte ori mă vede şi îmi spune didi. La fel îmi spune şi băiatul de la care cumpăr lapte şi pâine, un musulman. Cu toate că diferenţele dintre oameni sunt, aici în India, atât de vizibile, un simplu cuvânt, didi (sau dada), ne face pe toţi egali. Didi sunt şi eu, românca venită aici să învăţ despre Tagore, didi e şi femeia musulmancă acoperită cu burka ce-i lasă la vedere doar ochii, didi e şi măicuţa ce păzeşte mormântul Maicii Tereza, dar şi femeia care vinde ceai la colţ de stradă. Suntem atât de diferiţi, însă atât de la fel, în ultimă instanţă. Ne ascundem, de multe ori, după nişte diferenţe artificial create şi pierdem din vedere esenţialul: viaţa fiecăruia dintre noi durează doar o clipă! În cimitirul englezesc din Park Street îţi dai seama de cât de efemeră e prezenţa noastră aici, în această lume. În cimitirul din Park Street sunt înmormântaţi oameni "mari", ce au jucat un rol important în istorie. Însă, în faţa morţii, cu toată măreţia lor, Sahibii veniţi să cucerească lumea, ca şi sărmanii sudhras ce nu îndrăzneau să-i privească în ochi, sunt egali. "Cu o moarte toţi suntem datori", vorba poetului. Şi ce mai contează că trupul a fost ars şi cenuşa împrăştiată în cele patru zări sau că rămăşiţele au fost depuse în mausolee impresionante? Importantă a fost doar clipa pe care fiecare a trăit-o şi cum a ştiut să o folosească.
La loc de cinste în cimitirul din Park Street stă mausoleul ridicat în memoria lui William Jones, fondatorul, în 1784, a The Asiatic Society. A fost printre puţinii "cuceritori" care a înţeles India şi care a lăsat în urma sa ceva ce se vede şi azi: accesul la cultură, singurul lucru prin intermediul căruia o civilizaţie supravieţuieşte peste timp. La The Asiatic Society sunt păstrate unele dintre cele mai vechi manuscrise şi unele dintre cele mai rare cărţi din lume. Pergamentele sunt restaurate cu grijă, astfel încât şi generaţiile viitoare să poată învăţa despre minunata poveste a Indiei. În Biblioteca societăţii, câţiva hinduşi, un sikh, musulmani şi creştini respiră acelaşi aer fierbinte, sufocant, încărcat cu mirosul greu al naftalinei (folosită aici pentru conservarea cărţilor vechi). Stau împreună şi rezistă, de dragul culturii. Diferenţele religioase sau culoarea pielii nu mai contează. Toţi sunt aici ca să îşi însuşească o parte din înţelepciunea Indiei.
Anul nou bengalez, sărbătorit pe 15 aprilie, a fost un nou prilej în care am putut vedea unitatea manifestată în diversitatea etnică şi religioasă a Calcuttei. Încă de dimineaţă, au răsunat de peste tot rabindrasangit, cântecele lui Rabindranath Tagore. Alegere cum nu se poate mai potrivită, mai ales că Tagore însuşi şi-a descris propria-i familie ca fiind produsul confluenţei a trei culturi: hindusă, musulmană şi britanică. Şi dacă vizitezi Jorasanko Thakurbari, casa în care s-a născut şi în care a murit Rabindranath, îţi dai seama că această confluenţă a jucat rolul destinului şi a dus la naşterea unei opere remarcabile.
Calcutta însumează în ea toate lumile posibile, toate universurile spirituale, toate bucuriile şi suferinţele lumii… . Nu-ţi ajunge o viaţă să cunoşti Calcutta. Sunt momente în care te simţi o parte a ei şi sunt momente când o urăşti. Totul este posibil în Calcutta, nimic de netrecut.
Mituri, vise şi mistere (Calcutta, 28 iunie)
De-a lungul vremii, Calcutta a înfierbântat minţile multor români. Unii au venit aici să descopere "esenţa" Indiei, alţii să studieze sanskrita sau filosofia indiană, alţii să afle lucruri noi despre Mircea Eliade, cel mai celebru dintre românii ce au trăit vreodată sub cerul Calcuttei, singurul despre care, de altfel, ştiu şi bengalezii. Puţini au reuşit să înţeleagă Calcutta şi să o iubească aşa cum e de fapt. Puţini au ştiut să o privească fără să încerce să facă tot felul de comparaţii cu alte locuri din lume. Sunt aici de aproape cinci luni şi abia de curând am învăţat să trăiesc după regulile locului fără să gândesc mereu că "acasă era aşa" sau "acasă nu vezi aşa ceva". Mirarea şi, uneori, dezamăgirea au lăsat locul acceptării. Nu pot să fac nimic, nu pot să schimb oamenii sau felul în care se comportă, aşa că, vorba Danei, trebuie să las lucrurile aşa cum sunt şi să nu mai gândesc prin prisma celor învăţate acasă. Pentru că nimic din ceea ce ştim noi, cei din afara Indiei, nu se aplică aici. Şi asta pentru că e o cu totul altă cultură, o cu totul altă perspectivă asupra lumii. Indienii au un alt mod de raportare la ceilalţi, la toate lucrurile mărunte care se întâmplă într-o zi. Lucruri şi comportamente care la noi sunt inacceptabile sunt aici foarte normale. Fiecare zi ce trece e o încercare, o luptă cu tine, în primul rând, şi apoi cu ceea ce e în jurul tău.
Mulţi prieteni de acasă îmi scriu şi mă întreabă despre India, cea din poveşti, cu zeii şi ritualurile ei, cu muzica ei, cu aromele ei. Mă întreabă despre fetele frumoase ce le putem vedea în filmele difuzate şi la noi, ce dansează şi cântă ca nicăieri altundeva, despre bijuteriile cu care sunt împodobite, despre bucătăria şi modul de a fi al acestor oameni… . Multe dintre miturile cu care noi, românii, şi ceilalţi, în general, credităm India şi oamenii ei sunt… doar mituri. Noi, străinii, vedem India prin prisma propriilor aşteptări. Fiecare dintre noi venim aici după "ceva" anume şi, de cele mai multe ori, nu găsim ceea ce căutăm. Însă găsim, de fiecare dată, "altceva", pentru că India ştie să ofere cu vârf şi îndesat, mai mult decât putem duce. Perfecţiunea actriţelor din filmele de la Bollywood nu o vei găsi în viaţa reală. Cel puţin în Calcutta. Poţi găsi doar dramele, însă mult mai multe şi mult mai nuanţate. Bijuteriile şi toate ornamentele pe care o femeie căsătorită le poartă pe ecran sunt parte a vieţii de toate zilele; femeile indiene sunt obligate să îşi poarte însemnele matrimoniale peste tot: brăţările de la mâini, de diferite culori şi modele, în funcţie de zonele geografice ale Indiei, brăţările de la picioare, inelele purtate pe degetele de la picioare, bindi (semnul din frunte) sau vermillonul (culoarea roşie) aplicat pe cărarea părului şi câte altele…, cerinţe obligatorii, indiferent de casta din care femeia face parte. Bărbatul, în schimb, nu trebuie să dovedească nimănui că este căsătorit, aşa că nu are nici un semn care să ateste statutul lui.
Când vine vorba despre ritualuri, aici lucrurile stau diferit. În sensul că toate sunt trăite cu o intensitate deosebită. Hinduşii îşi trăiesc zilnic miturile fundamentale şi o fac cu reverenţă şi credinţă. E extraodinar, de exemplu, să citeşti povestea zeiţei Kali, a lui Ganesh sau a lui Hanuman şi apoi să vizitezi Templele dedicate lor, locuri în care milioane de hinduşi îşi însuşesc, zilnic, povestea şi o duc mai departe. Privite din afară, toate ritualurile îndeplinite de aceşti oameni sunt parte a unui documentar, însă pentru ei sunt parte a vieţii. În fiecare dimineaţă şi seară vecinii mei îndeplinesc Pūjā, cu toate elementele ce ţin de acest ritual. Aşa au făcut-o părinţii lor, aşa o vor face copii lor. E de datoria lor să o facă… .
În cealaltă parte a Calcuttei, în cartierul musulman, pe care l-am vizitat mereu în ultima vreme în căutarea unei cărţi pentru un prieten, diferenţele, de orice fel ar fi ele, sunt vizibile în ochii străinului. În zona Nakoda Masjid e o altă Calcutta. Mai murdară, mai aglomerată, nesigură, însă atât de misterioasă. De peste tot miroase a kebab, delicios de altfel, cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată. Prin uşa întredeschisă a dughenelor poţi vedea bărbaţii îmbrăcaţi în haine tradiţionale musulmane, cu capul acoperit, fumând hooka sau discutând probleme importante. Femeile ce trec prin faţa ta lasă în urma lor un parfum delicat, altfel decât cele pe care îţi e cu neputinţă să le ignori pe străzile Calcuttei. Încerci să ghiceşti cum arată femeia acoperită din cap până în picioare cu burka, încerci să vezi dincolo de poarta moscheei, încerci să pătrunzi misterul inscripţiilor ce plachează pereţii locaşului şi îţi dai seama că totul e altfel, că e o altă lume, cu alte seturi de valori, cu alte lucruri sfinte, cu alte credinţe, cu o altă limbă. În fapt, în asta constă farmecul Indiei: în multiculturalismul şi multilingvismul ei.
În februarie, când am venit aici, m-am trezit aruncată în mijlocul curentului. Deşi Calcutta îmi era cunoscută din anii trecuţi, pentru prima dată am simţit sufletul oraşului. Când vii aici pentru câteva zile, totul în jur pare desprins din poveste, totul este exotic şi altfel decât în locul din care vii, crezi că totul poate fi subiect pentru un pictorial… . Însă dacă stai o perioadă mai îndelungată îţi dai seama că oraşul acesta cu peste 15 milioane de suflete e un loc ca oricare altul sub soare, cu oameni care-şi duc viaţa aşa cum pot ei mai bine. Realizezi că timpul se scurge la fel în Calcutta ca în orice parte a lumii şi că diferit e doar modul în care noi percepem scurgerea lui. Abia dacă stai mai mult simţi locul şi te integrezi în peisaj, în mulţime. Ajungi să cunoşti oamenii, să legi prietenii; descoperi locuri care devin favorite; ajungi să apreciezi gusturile şi aromele, bucatele ce-ţi sunt puse în faţă de oameni ce au mereu zâmbetul pe buze… . Şi după mai mult timp îţi spui că aici fiecare zi seamănă cu cea care tocmai s-a încheiat, însă e doar o impresie, pentru că fiecare zi e un nou început. Multe lucruri se întâmplă la fel, însă cele care se petrec altfel fac diferenţa dintre trecut şi viitor, între ieri şi mâine.
Calcutta trăieşte fiecare clipă la maxim, undeva la limita dintre sacru şi profan, la graniţa dintre poveste şi realitate. Numit adesea de cei care i-au închinat ode "City of Joy" (Oraşul bucuriei), Calcutta îmi dă un sentiment ciudat. Mă simt aici ca şi cum m-aş afla în faţa unui mister. Zi de zi încerc să îl pătrund, însă tot ceea ce reuşesc să fac e să mă adâncesc şi mai mult. Şi pe măsură ce mă adâncesc îmi dau seama că-mi va fi extrem de greu să mă desprind, când va veni vremea să o fac, şi să mă întorc în "lumea mea", cea dinspre care India arată plină de mituri, vise şi mistere. Şi ştiu că, acolo fiind, îmi voi dori să mă întorc aici, să mă pierd din nou pe străzile Calcuttei… . Şi când voi reveni, voi simţi din nou că sunt acasă. Calcutta îmi dă sentimentul acesta. Calcutta va fi, mereu, acasă.
La revedere, Calcutta! Mulţumesc şi pe curând!
Pentru a cunoaşte mai îndeaproape lumea Bengalului de Vest şi a Calcuttei te invităm în perioada 30 septembrie - 2 octombrie la Muzeul Satului din Bucureşti. Festivalul "Namaste India", comemorează 150 de ani de la naşterea primului laureat Nobel din Asia: Rabindranath Tagore.
Te poţi bucura de specialităţi culinare, târg cu produse tradiţionale, spectacole de muzică şi dans, lecţii de limba hindi şi sanscrită, proiecţii de filme, expoziţie de fotografie, workshop de dans, etc. www.namasteindia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu