miercuri, 26 octombrie 2011

Dispozitivele electronice ale viitorului ar putea fi fabricate din material textil / Stanescu Mihaela

Dispozitivele electronice ale viitorului ar putea fi fabricate din material textil Galerie foto (2)
Oamenii de ştiinţă de la Centrul de Nanotehnologie al NASA au creat un nou material textil care, în scurt timp, va permite dezvoltarea unor „ţesături inteligente”. Materialul conţine fire de cupru, oxid de cupru şi platină şi anunţă o nouă generaţie de aparate electronice, „purtabile”.
Designul este ideal pentru textile, deoarece creează în mod natural, în punctele în care fibrele se intersectează, o structură ce poate fi folosită pentru memorarea datelor, graţie suprapunerii de materiale conductoare şi izolatoare.
Cercetătorii au dezvoltat astfel un sistem reversibil, o memorie reinscriptibilă cu capacitatea de a reţine informaţiile pentru mai mult de 100 de zile.
Prototipul conţine fire de cupru cu o grosime de 1 milimetru, dar în cazul în care diametrul firelor ar fi mai mic, spaţiul de stocare ar creşte, iar greutatea materialului ar fi mai redusă.

Pentru a fi utilizat în aplicaţii practice, materialul e-textil ar trebui să integreze o baterie sau altă sursă de alimentare, senzori, un procesor şi o structură de memorie.
Pe lângă posibilitatea interesantă de a purta dispozitivele electronice ca pe haine, materialul e-textil ar putea avea şi alte utilizări - de pildă, ar avea capacitatea de a detecta biomarkerii pentru diferite boli şi de a monitoriza semnele vitale ale persoanelor în vârstă.

Avantajul acestei invenţii este că spaţiul de stocare este determinat de numărul de puncte în care firele se intersectează. Dacă diametrul şi spaţiile dintre fire pot fi reduse la 50 de nanometri, 100.000 de fire pot încăpea pe un singur centimetru. Asta înseamnă că o suprafaţă de un centimetru pătrat de material e-textil ar conţine 10 miliarde de puncte în care firele se încrucişează (10 Gb), un volum de date echivalent cu aproape 2.000 de melodii în format MP3.
Sursa: kurzweilai.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu