duminică, 30 octombrie 2011

Ciorile uimesc din nou prin inteligenţă / Parlog Nicolae

Ciorile uimesc din nou prin inteligenţă Galerie foto (1)
Un nou studiu publicat în periodicul Animal Behavir, arată încă o dată gradul înalt de inteligenţă al ciorilor. Studiul demonstrează că o specie de ciori din Asia de sud-est sunt capabile să recunoască simboluri care semnifică diverse cantităţi şi unităţi de măsură.
Noul studiu, coordonat şi efectuat de o echipă de ornitologi şi etologi niponi condusă de profesorul Shoei Sugita din cadrul Universităţii Utsunomiya, s-a concentrat pe observarea detaliată a unui grup de 8 ciori cu cioc mare (Corvus macrorhynchos), din districtul Kullu Manali, statul Himachal Pradesh, India.
În prima parte a experimentelor, cercetătorii au estimat capacitatea păsărilor de a descoperi care dintre recipientele prezentate conţineau hrană, pe baza unui simbol diferit ataşat fiecărui recipient.
Ciorilor le-au fost prezentate câte două recipiente, unul gol, celălalt plin. Cel plin avea cifra 5, cel gol-cifra 2. Când păsărilor le-au fost prezentate ambele tipuri de recipiente, acestea le-au identificat după cifre pe cele pline, într-o proproţie de 70%.
În cadrul celorlalte experimente, cercetătorii au schimbat cifrele ataşate inţial, cu litere sau simboluri de forme şi dimensiuni diferite. Rezultatul final a arătat că inteligentele păsări au avut o rată a succesului identificării de 40 până la 90%, în funcţie de individ. Per total, cercetătorii niponi au efectuat 20 de experimente diferite, în care ciorile au dat de fiecare dată dovadă de inteligenţă peste aşteptări.
Sudiile confirmă din nou faptul că aceste corvide sunt capabile să distingă şi chiar să diferenţieze cantităţi, simboluri, forme. Alte studii anterioare desfăşurate la Universitatea Utsunomya, au demonstrat abilitatea ciorilor de a distinge feţele femeilor de cele ale bărbaţilor.
Specia ciorilor cu cioc mare din Himalaya prezintă tendinţa naturală de a alege cantităţile mai mari de hrană, iar deciziile ciorilor au fost influenţate de rata numerică şi magnitudinea stimulilor.


Sursa: Physorg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu