Un studiu recent arată că urşii negri simt când un intrus de apropie de ei chiar şi atunci când hibernează, fiind mereu pregătiţi pentru a se apăra.
Cercetătorii au descoperit că frecvenţa bătăilor inimii creşte atunci când un intrus se apropie de urşi, chiar dacă aceştia se găsesc în stare de hibernare.
În ciuda încercărilor oamenilor de ştiinţă de a face cât mai puţin zgomot, urşii au simţit prezenţa acestora. De altfel, aceştia se pot trezi rapid din starea de hibernare pentru a se apăra în cazul în care simt că vor fi atacaţi.
Timothy Laske, un cercetător care a luat parte la studiu, a relatat: "Când am obţinut datele înregistrate de-a lungul cercetării am observat că şi atunci când am făcut foarte puţin zgomot, frecvenţa bătăilor inimii urşilor studiaţi a crescut. Urşii ne-au simţit înainte ca noi să ajungem la intrarea peşterii în care hibernau, iar pulsul a rămas la un nivel ridicat timp de câteva zile. Acest lucru confirmă că, deşi se află într-o stare adâncă de somn, urşii rămân tot timpul alerţi şi gata să se apere".
În cadrul acestei cercetări au fost studiaţi 15 urşi, iar măsurătorile cardiace efectuate au dezvăluit că aceştia sunt activi până la 18 ore pe zi. Dacă în mod normal inima ursului bate de 200 de ori pe minut, atunci când cercetătorii se apropiau de un exemplar, ritmul cardiac creştea, atingând rata de 250 de bătăi pe minut.
Cercetătorii spun că acest studiu permite o mai bună înţelegere a efectului pe care oamenii îl au asupra urşilor, mai ales că în ultimii ani aşezările umane se află din ce în ce mai aproape de habitatul acestor animale.
Sursa: Daily Mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu