joi, 11 august 2011

Soluţie împotriva secetei: aduceţi un aisberg!

Soluţie împotriva secetei: aduceţi un aisberg!
Un antreprenor francez, susţinut de o companie de software, afirmă că a demonstrat că poate tracta pe ocean aisberguri gigantice, pentru a îmbunătăţii condiţiile din anumite regiuni secetoase.
Georges Mougin (86 de ani) a susţinut timp de 40 de ani un plan de a recolta aisberguri în ideea compensării deficitului de apă, iar în prezent, o simulare pe calculator demonstrează că proiectul ambiţios este realizabil.

Conform planului, inginerii ar urma să lege cu hamuri speciale un aisberg, încpnjurându-l cu un înveliş din material izolator. Învelişul acoperă aisbergul sub apă şi împiedică topirea lui completă.

Cu ajutorul curenţilor oceanici, aisbergul este remorcat către locurile secetoase.

Mougin a creat propria companie, numită Iceberg Transport International, în anul 1976, dar a abandonat proiectul după ce i s-a spus de nenumărate ori că este prea costisitor şi foarte dificil de realizat.

Cu toate acestea, în 2009, Georges Mougin a fost abordat de cei de la compania franceză de software Dassault Systemes, cu ajutorul cărora a realizat o simulare pe calculator pentru a testa ideea.

Simularea a dovedit că era posibilă tractarea unui aisberg de şapte tone din apele din Newfoundland, Canada, până în Insulele Canare din Spania. Transportul acestuia ar dura 141 de zile, timp în care aisbergul s-ar topi în proporţie numai de 38%.

Dar costului proiectului rămâne unul prohibitiv. Pentru a tracta aisbergul din Newfoundland până în Insulele Canare, ar fi nevoie de aproximativ 9.8 milioane de USD.

Sursa: FOXNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu