Dacă konso, arbore şi hameri locuiesc în sud, nu foarte departe de graniţele cu Kenya, alte triburi, la fel de fascinante, pot fi găsite în nordul văii Omo şi mai ales în vestul ei, spre graniţa cu cel mai nou stat din lume a€“ Sudanul de Sud!
Mursi
Sunt, de departe, vedetele locului. Sunt cunoscuţi ca fiind duri, iar cultura lor se bazează pe elogiul puterii şi al rezistenţei. Femeile lor sunt faimoase datorită faptului că îşi bagă o... farfurie în gură (?!) Practic, de pe la 15 a€“ 16 ani îşi perforează buza şi, mai întâi, îşi întroduc un soi de dop. Ulterior, lărgesc gaura din buză cu o farfurie mai mică făcută din lut, apoi cu alta mai mare până ajung la performanţele care le vedeţi. O să va întrebaţi cum mănâncă, cum se pupă, etc. Evident că dau jos farfuria, pe care o ţin doar la ocazii speciale; în viaţa de zi cu zi, le rămâne o buză atârnată.
De ce naiba fac minunea asta ? Dacă îi întrebi (incredibil, dar am dialogat cu un mursi vorbitor de engleză), o să-ţi spună că asta e tradiţia, asta e cultura lor şi trebuie să şi-o păstreze. Specialiştii au două teorii mari care amândouă mi se par credibile: unii susţin că asta este idealul de frumuseţe pentru mursi (posibil, idealurile de frumuseţe variază extrem de mult pe glob), alţii susţin că, dimpotrivă, femeile se urâţeau conştient în halul ăsta pentru a nu fi vanate de negustorii de sclavi - o astfel de sclavă, pe lângă că era ieftină datorită urâţeniei, era şi greu vandabilă, aşa că vânătorii ocoleau triburile de mursi. Interesant, nu sunt unici pe Terra: mai există un trib prin Brazilia unde bărbaţii îşi bagă ceva în buză.
Vă spuneam că este un trib de duri. Femeile îşi exprimă puterea prin faptul că se duc singure să nască în junglă. Dacă se întorc cu copilul, sunt cu adevărat femei mursi. Bărbaţii, în schimb, trebuie să se bată între ei cu nişte beţe numite "donga" pe vremuri, se băteau până unul dintre luptători murea, acum s-a renunţat la acest obicei păgubos pentru supravieţuirea tribului, aşa că astăzi înfrântul trebuie să îngenuncheze în faţa învingătorului şi să se declare învins. Dar, oricum, învingătorul poate lua ce fată îşi doreşte - nu neapărat de nevastă.
Din păcate, tribul mursi este unul dintre cele mai mici din Valea Omo şi sunt destul de afectaţi, atât de autorităţi, cât şi de natură. De câţiva ani încoace, vitele le-au murit pe capete datorită extinderii arealului muştelor ţeţe, iar autorităţile etiopiene au vrut să-i alunge din Parcul Naţional Omo, taman pentru ca să-l transforme într-un parc naţional după model kenyan sau tanzanian. Mursi sunt semi-nomazi, locuinţele lor putând fi dezasamblate în doar câteva minute a€“ de fapt, nu sunt mai mult decât un schelet meşteşugit din crengi, cu frunze deasupra.
O altă problemă este alcoolismul. De altfel, toţi ghizii ne-au sfătuit să mergem la mursi dimineaţa, când sunt încă treji. După prânz, se pun pe băut, folosind banii obţinuţi de la turişti şi devin destul de violenţi, aşa că nu e bine să deranjezi vreun mursi după prânz. De altfel, sunt şi cele mai scumpe "fotomodele", cerând nu mai puţin de 5 biri pe poză, spre deosebire de membrii celorlalte triburi, care se mulţumesc cu 1 - 2 biri (1 leu = 5 - 6 biri).
Ari
Sunt poate cel mai muncitor trib din valea Omo. Aici nu vei găsi fete topless, nici bărbaţi cu impunsaturi pe corp; dimpotrivă, vei da peste nişte oameni care muncesc de dimineaţa până seara (evident, şi aici există o limită logică - e vorba de femei care muncesc de dimineaţa până seara; bărbaţii - mai rar), îmbrăcaţi în haine occidentale la mâna a 20-a. De altfel, de secole, ari au fost desconsideraţi de vecinii lor specializaţi în bătăi, biciuit fete şi alte obiceiuri mai interesante decât să faci oale şi obiecte din fier.
Luând la picior un sat de ari, descoperi ca aproape fiecare familie este specializată în ceva - dai peste fierar (de data asta nu e femeie), dai peste tipele care produc bere (dacă mai au bere de vânzare, un vas este atârnat într-un pom la intrarea în curte), peste olăriţe. În schimb, trăsătura comună, toate, dar absolut toate femeile ari coc injera, celebra clătită etiopiană făcută dintr-o cereală tipică Etiopiei, numită teff, plantă despre care etiopienii susţin că are cea mai mare concentraţie de fier din lume. Acum, nu toată lumea foloseşte teff, pentru că este scump, dar dacă e vorba de oaspeţi, nu se poate să nu folosească teff pentru injera.
Dorze
Ultimul trib pe care l-am vizitat trăieşte undeva la altitudine, la aproape 2.000 de metri, lângă Arbaminch. Aici, localnicii nu pot să umble dezbrăcaţi pentru simplu motiv că e chiar frig. De altfel, ei sunt cei care "îmbracă" toată zona, fiind croitorii Etiopiei de Sud. Este evident că ei sunt cei mai afectaţi de mareea de ţesături ieftine şi proaste provenite din China, care a inundat întreaga Africă, inclusiv Etiopia de Suda€¦ aşa că bieţii dorze încearcă din greu să facă faţă.
Nu numai hainele celor din Dorze sunt faimoase, ci şi colibele lor. Sunt mari, încăpătoare, nu intri printr-o găurică, ca la mursi sau hameri, dar ceea ce surprinde este înălţimea: multe colibe au şi 12 metri înălţime... Ghidul local (îmbrăcat într-un tricou tibetan cu ochii lui Buddha) ne spune că aceste case sunt construite foarte trainic, rezistând câteva decenii bune. Duşmanul lor sunt termitele, care vin să le roadă şi, încet-încet, casele îşi pierd din înălţime, ajungând să nu mai fie folosite... şi atunci dorze se apucă să facă alte case! Ghidul ne arată o casă de vreo 2 metri, despre care spune că a fost a lui bunică-su, dar acum a fost mâncată şi nu mai e folosită...
Dacă injera este cam scumpă şi aici, atunci este înlocuită de a€œbanana falsa". De ce falsă ? Pentru că arborele arată că un bananier dar, de fapt, nu este; în schimb, din frunze se obţine o pastă folosită pentru pâine, dar şi pentru construcţia de garduri şi case a€“ este o plantă multi-funcţională.
O luăm la pas prin sat... e extrem de întins într-o zonă pitorească, pe culmi şi văi. Case mari, curţi cu de toate, scăpăm chiar şi de copiii care vor să ne vândă suveniruri şi tutun - aparent, prin zonă creşte tutunul... O plimbare de dimineaţă plăcută, printr-o zonă care, sincer, seamănă destul de mult cu România montană... doar dacă n-ar fi palmieri.
Acestea sunt cele şase triburi pe care le-am vizitat. Mai sunt mult mai multe. În întreaga vale Omo sunt circa 20 de triburi, ce vorbesc limbi aparţinând unor familii lingvistice diferite. Un adevărat Babilon pe o suprafaţă mai mică decât Oltenia... dar o mostră a acestui Babilon numit planeta Terra.
Cezar a.k.a Imperator este un pasionat de călătorii, istorie şi de descoperirea altor civilizaţii. Poveştile sale din cele 81 de ţări vizitate, dar şi sfaturi de călătorie le puteţi găsi pe www.imperatortravel.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu