În cultura urbană contemporană, numele insulei Lesbos trimite automat cu gândul la locul de naştere şi ”creaţie” al anticei poete Sappho, prima lesbiană celebră din istorie, precum şi personajul în jurul căruia s-a edificat conceptul de ”iubire safică” sau lesbianism -comportamentul sexual al femeilor care îşi doresc drept ”partener” de cuplu tot o femeie. Dincolo de orice conotaţii ale lesbianismului, mica insulă din Marea Egee oferă numeroase obiective turistice, unice şi extrem de interesante şi pentru turiştii ”normali din punct de vedere al opţiunilor sexuale”. Istoria milenară, arhitectura, împrejurimile şi gastronomia cochetei insule invită la o explorare atentă a acestui loc cu reputaţie aparte.
Lesbos în date şi estimări
A treia insulă ca mărime din Grecia - după Creta şi Evvia - şi cea mai mare dintre numeroasele bucăţi de pământ care răsar din albastrul viu al Mării Egee, Lesbos a devenit, de-a lungul timpului, una dintre cele mai celebre insule din întreaga lume.
Separată de coasta turcă (Golful Edremit) de îngusta strâmtoare maritimă Mytilini (doar 5,5 kilometri lăţime), Lesbos adăposteşte o populaţie de circa 90.000 de suflete, o treime dintre aceste locuind în oraşul capitală Mytilene, situat în sud-estul insulei.
Insula este acoperită cu păduri de conifere (mai ales pini mediteraneeni), relieful său fiind unul predominant muntos. Piscurile Lepetymnos (968 metri) şi Olympus (967 metri), domină împrejurimile. Geneza vulcanică a insulei este dovedită de numeroase izvoare de apă termală.
Grecii o mai numesc şi Insula de Smarald, denumire dată pe baza varietăţii şi abundenţei florei locale. Pe lângă vegetaţia sălbatică, aspectul de verde intens este întregit şi de cei peste 11 milioane de măslini care acoperă circa 40% din suprafaţa insulei.
Clima este, evident, una tipic mediteraneană, cu temperatura medie anuală de +18 grade Celsius. Nebulozitatea extrem de scăzută face din Lesbos una dintre cele mai însorite insule din Grecia. După cum vă aşteptaţi, zăpezile şi ninsorile sunt foarte rare, iar firavul strat de zăpadă depus ocazional nu rezistă mai mult de o zi. Economia locală se bazează în principal pe agricultură şi turism. Producerea şi comercializarea uleiului de măsline reprezintă cea mai importantă sursă de venituri pentru locuitori. Pescuitul şi exportul de săpunuri naturale şi rachiu uzo sunt surse adiacente de câştig pentru autorităţi
Antichităţi insulare
Cele mai vechi dovezi ale prezenţei umane pe Lesbos datează din perioada paleolitică; numeroasele dovezi arheologice descoperite în siturile din Kagiani, Lisvori, Chalakies sau Thermi vorbesc despre prezenţa pe insulă a unor grupuri de păstori şi pescari, încă de acum 5.000 ani.
Mitologia greacă clasică realatează despre zeul Lesbos, vechiul patron al insulei care i-a preluat numele. Primul rege al insulei a fost Macaros, cel care şi-a ucis sora mai mare, pe prinţesa Canace, pentru a se înscăuna astfel liniştit pe tronul regal. Anticul Homer se referă la insulă drept Macaros edos - Tronul lui Macaros.
Abundenţa ceramicii în nuanţe cenuşii descoperită pe insulă, alături de divinizarea zeiţei Cybele - marea zeiţă-mamă din străvechea Anatolie, sugerează continuitatea populaţiei locale din perioada Neolitică.
Pentru o scurtă perioadă de timp, regatul din Lesbos a fost membru al confederaţiei ateniene. În perioada elenistică, la conducerea insulei s-au perindat o serie de regi, iar în anul 79 î. Hr., insula a fost cucerită de romani. Bizantinii au stăpânit apoi insula până în preajma celei de a Patra Cruciade, când ordinele cavalereşti catolice au cucerit-o, incluzând-o în Imperiul Latin, un stat alcătuit de cruciaţi din teritoriile smulse Imperiului Bizantin. Situaţia a durat până în anul 1247, când Bizanţul a reuşit să recucerească Lesbos. În anul 1355, din raţiuni politico-economice, bizantinii au donat insula bogatei familii genoveze Gattilusi, pentru ca turcii otomani să o cucerească în anul 1462. Lesbos a revenit statului grec abia în anul 1912, cu ocazia Primului Război Balcanic, moment în care gherilele greceşti au atacat cu succes garnizoanele otomane.
Insula lui Sappho
Celebră drept loc de baştină al poetei lesbiene Sappho, Lesbos este, de fapt, locul de origine a numeroase personalităţi ale lumii antice greceşti.
Aici, Arion a dezvoltat poemul de tip ditirambic, precursor al celebrelor tragedii greceşti de mai târziu. Tot aici, Terpander a pus bazele celor şapte note care alcătuiesc gama muzicală. Când Orfeu a stârnit mânia zeului Dyonisos, iar sângeroasele Menade l-au sfâşiat în bucăţi, lira sa divină a plutit spre ţărmul din Lesbos, unde, conform miturilor, sălăşluieşte şi astăzi, ascunsă într-o peşteră. Savantul antic Theophrastus, autor de cercetări botanice, s-a născut tot pe această insulă. Iar Lesbos este locul în care Aristotel a început primele cercetări asupra zoologiei sistematice. Teophannes, istoricul campaniilor militare duse de Pompei, a fost tot un localnic din Lesbos. Tot aici, Longus (secolul II d. Hr.) a scris romanul antic Daphnis şi Chloe.
Dar cea care a dus faima insulei în toată lumea a fost poeta antică Sappho, care s-a născut şi a trăit în Lesbos cândva între anii 630-570 î. Hr. Simpatiile politice ale poetei - şi nu viaţa sa intimă, cum s-ar putea crede - au dus la exilarea ei în Sicilia, unde a trăit între anii 604-594 î. Hr. Apetenţa sa erotică pentru femei a dus la lansarea termenilor de "lesbianism" şi "safism", cu referire strictă la relaţiile intime între femei.
Poemele sale, alături de majoritatea mărturiilor contemporanilor poetei, vorbesc limpede despre preferinţelor sale, cu toate că există unele relatări istorice conform cărora Sappho ar fi fost mai degrabă bisexuală. O astfel de sursă relatează despre sfârşitul lui Sappho, care s-ar fi aruncat de pe stâncile din Leucadia, deoarece dragostea sa fusese respinsă de Phaon, un banal barcagiu. Altă sursă antică susţine că "Sappho a fost căsătorită cu un foarte bogat negustor pe nume Cercylas, care se ocupa de comerţul cu Andros". Chiar şi mărturiile despre înfăţişarea sa rămân contradictorii. Alcaeus, contemporan cu poeta, se referă la ea în termeni de genul "zâmbitoarea Sappho, cea cu părul vopsit în violet", pe când filosoful Maximus din Tyr scrie în memoriile sale că "Sappho era o femeie mică de statură şi negricioasă...".
Opera ei poetică a fost foarte apreciată în Roma Antică, precum şi în perioada Renaşterii Medievale europene.
Astăzi, Eresos, locul de naştere al poetei a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru cupluri de lesbiene din întreaga lume.
Această situaţie a stârnit indignarea localnicilor care au rămas fideli principiiilor creştnismului ortodox. În anul 2008, o asociaţie a radicalilor din Lesbos a pierdut un proces intentat reprezentanţilor comunităţii homosexualilor şi lesbienelor din Grecia.
Locuitorii din Lesbos au cerut atunci în instanţă interzicerea termenului de "lesbiană" cu trimitere la comportamentul sexual în cauză, pe motiv că "acest termen îi defăimează şi insultă pe locuitorii insulei."
Ce facem în Lesbos?
Accesul în insulă se face, în general, prin aeroportul Odyseas Elytis, situat la 8 km de Mytilene, sau cu ajutorul zecilor de ambarcaţiuni care transportă turişti.
În insulă vă puteţi deplasa cu ajutorul reţelelor de autobuze şi microbuze locale. De reţinut că taxiurile sunt ieftine, iar fiecare maşină este obligată să deţină un aparat de taxat. Se pot, de asemenea, închiria automobile la preţuri decente.
Lesbos este faimoasă în întreaga Grecie şi pentru calitatea rachiului Uzo de aici. De fapt, insula este considerată unul dintre locurile unde această băutură apreciată a fost produsă în premieră. Ceramica din Lesbos este, de asemenea, de calitate ridicată, Agiasos şi Mandamonos fiind satele care păstrează şi astăzi tradiţia olăritului. Prelucrarea lemnului este o altă ocupaţie tradiţională în insulă.
De vizitat neapărat Sigri, un sătuc din vestul insulei, care adăposteşte celebra Pădure Pietrificată din Lesbos, o zonă de protecţie specială inclusă în Reţeaua Geoparcurilor Europene. Pădurea pietrificată s-a format între perioadele geologice ale Oligocenului târziu şi Miocenul mijlociu. Cenuşa vulcanică rezultată din erupţii s-a aşezat peste vegetaţia locală, procesul de fozilizare fiind facilitat de condiţiile zonale. Plantele fosilizate sunt rămăşiţele "silicifiate" ale pădurilor subtropicale care creşteau aici acum 15-20 milioane ani.
Dacă vizitaţi Molivos, nu aveţi cum să ocoliţi plajele aglomerate de la Petra şi Anaxos.
Oricum, pe coasta sudică a insulei întâlniţi plaja Vatera, una dintre cele mai lungi şi mai pustii plaje de pe tot litoralul grecesc. Nu ocoliţi nici pitorescul sat Agiasos, de la poalele Muntelui Olympos. Iar dacă vă cazaţi în Plomari, aveţi parte de priveliştea celor două mari golfuri ale insulei. Tot la Plomari găsiţi şi unele dintre cele mai vechi distilerii de uzo din Grecia.
Merită vizitat şi micul, dar cochetul şi pitorescul sat de pescari Skala Sykamineas din nordul insulei, precum şi castelul medieval ridicat de genovezi la Mytilene.
Gastronomia locală abundă în reţetele clasice ale bucătăriei mediteraneene greceşti, cu multe feluri din peşte şi fructe de mare, legume proaspete şi nelipsitul ulei natural de măsline.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu