Creierul este un organ cu adevărat fantastic. El ne controlează mişcările şi emoţiile, dar ne-am întreabat vreodată cum reuşeşte să redea amintirile? O echipă de cercetători neurologi din cadrul Universităţii New York a identificat acea parte a creierului pe care o folosim să ne amintim succesiunea evenimentelor din cadrul unui întâmplări.
Cercetătorii au supus un număr de animale unui experiment centrat pe ordiniea formării amintirilor: erau prezentate doua imagini, iar subiecţii trebuiau să şi le amintească în ordinea prezentării lor, după un anumit interval de timp.
Pentru a îndeplini cerinţa corespunzător, animalele trebuiau să-şi amintească atât ce s-a întâmplat, cât şi când a avut loc întâmplarea. În timpul experimentului, cercetătorii au monitorizat activitatea celulelor din lobul temporal medial (MTL).
Rezultatele au arătat că în acest proces sunt implicate două zone principale din cadrul MTL. Aceste zone sunt hipocampul şi cortexul perirhinal. Zona hipocampica este cunoscută ca având un rol important într-o varietate mare de atribuţii ale memoriei. Ea emite semnale elementare de sincronizare între evenimente-cheie, oferind informaţii despre cât timp a trecut de la ultimul eveniment de acest gen şi, totodată, estimează timpul până la unul viitor.Cortexul peririnal integrează informaţii ce răspund la întrebările "ce?" şi "când?" semnalizând dacă un element a fost arătat primul sau al doilea în cadrul unei serii. Descoperirile americanilor oferă o perspectivă asupra modelelor de activitate cerebrală care ne permit să ne amintim atât elementele-cheie care me marchează viaţa, cât şi succesiunea în care acestea au survenit.
Sursa: kurzweilai.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu