Un nou studiu indică faptul că este nevoie de câteva secunde pentru ca celulele creierului să regrupeze şi să reutilizeze substanţele chimice care ajută la comunicarea rapidă şi continuă a informaţiilor.
Neuronii comunică unii cu alţii printr-un spaţiu numit sinapsă. Neuronii emiţători de semnale produc între sinapse substanţe chimice numite neurotransmiţători.
Una dintre cele mai importante părţi ale acestui proces este modul în care celulele recolectează aceste molecule care sunt create şi păstrate în număr limitat. Ele utilizează aceşti neurotransmiţători în continuu, unii neuroni trimiţând o duzină de astfel de semnale într-o secundă.
Cercetătorii au colectat neuroni de la şoareci şi au realizat câteva experimente cu aceştia. Au însemnat neurotransmiţătorii celulelor cu o proteină fluorescentă ce străluceşte în sinapse şi se stinge atunci când ajunge în interiorul celulei.
În medie, durează cinci secunde ca neuronii să colecteze neurotransmiţătorii, iar acest interval de timp nu diferă foarte mult între sinapsele diferitelor celule. Cu toate acestea, neuronii variază foarte mult în rapiditatea cu care transferă informaţiile, fiind întâlnite diferenţe în viteză cu până la patru ori mai mari între diverse tipuri de neuroni, susţin cercetătorii.
"Există ceva ce determină rapiditatea unei celule, dar nu am reuşit să găsim o corelaţie între diferitele tipuri de neuroni", afirmă Timothy Ryan, de la Colegiul Medical Weill Cornell.
Înţelegând modul în care comunică celulele creierului nostru, putem învăţa cum să reparăm diferite defecte ale acestuia care duc la boli precum Alzheimer sau schizofrenie.
"Aceste sinapse sunt maşinării complexe, iar noi suntem în stadiul în care învăţăm fiecare parte cum funcţionează. Pentru a putea repara diferite defecţiuni, mai întâi trebuie să scriem un manual de reparaţie", menţionează Ryan.
Studiul a fost publicat în această săptămână în Jurnalul "Neuron and Nature Neuroscience".
Sursa: LiveScience
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu