Panourile solare reprezintă o invenţie folosită din ce în ce mai mult în toate statele lumii, indiferent de nivelul de dezvoltare al acestora. Într-o cercetare recentă, oamenii de ştiinţă au descoperit noi avantaje ale acestei metode de producere a energiei electrice.
Panourile fotovoltaice transformă energia solară în energie electrică, folosind Soarele drept o sursă regenerabilă de energie electrică. Panourile solare sunt totodată capabile să aibă şi un efect de răcire asupra clădirii pe care sunt montate, relevă un ultim studiu realizat de americanii de la Universitatea de Ingineri din San Diego.
Studiul realizat de Jan Kleissal şi echipa sa este primul de acest gen. Pentru monitorizarea clădirilor, americanii au folosit o aparatură care oferă imagini termice. În urma acestui experiment, cercetătorii au descoperit că pe timpul zilei, un acoperiş care dispune de panouri solare are o temperatură mai mică cu 2.8 grade Celsius comparativ cu clădirile care nu au montate astfel de dispozitive.
În urma unor calcule, s-a ajuns la concluzia că în timpul unui an, clădirile cu panouri solare vor consuma cu 38% mai puţină energie pentru răcire. De asemenea, echipa de cercetători a observat faptul că panourile solare au şi rol izolator, astfel că, pe timpul nopţii, clădirea pierde mai puţină căldură.
Sursa: The Independent
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu