In imaginarul colectiv, transatlanticele au dobandit de-a lungul vremurilor o valoare aproape mitologica. De la prima nava cu aburi care a traversat
Oceanul Atlantic, fapt petrecut in 1838, istoria transatlanticelor oglindeste imaginea societatii europene dintre secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, doua secole cruciale pentru istoria ulterioara a umanitatii. Astfel, ziua de 14 aprilie 1912 – cand Titanicul se scufunda in urma coliziunii cu un iceberg si peste 1.500 de oameni piereau in apele inghetate ale Marii Nordului – marcheaza naufragiul „intarziat“ al secolului al XIX-lea, perioada a asa-numitei Belle Epoque, definita de stabilitate politica si de o indiscutabila suprematie europeana. Un razboi purtat cu manusi de gala Istoria navigatiei transatlantice este istoria unei competitii, declansata de cele mai multe ori intre companiile de navigatie, dar si intre natiuni intregi, precum Anglia, Franta, Germania, aflate intr-o concurenta acerba pentru realizarea celei mai mari, celei mai rapide si celei mai luxoase nave, deci pentru cucerirea suprematiei asupra marilor.
Rex constituie raspunsul dat de italieni navei germane Bremen, Normandie – replica francezilor la Rex-ul italian, iar Queen Mary – riposta data de englezi francezilor la faimoasa lor Normandie, capodopera Art Deco. Dincolo de tehnologia avansata si de logistica demna de orice hotel de cinci stele, in interiorul sutelor de mii de tone de otel ale transatlanticelor, cu saloane si cabine mobilate opulent de catre cei mai vestiti arhitecti ai epocii si cu armate de personal gata sa le satisfaca pasagerilor privilegiati orice dorinta, atmosfera elitista si efemera transforma calatoria pe mare intr-una dintre cele mai sofisticate ocazii mondene la care putea aspira cineva.
Pe intreg parcursul calatoriei, nava deborda de distractii frenetice: balurile somptuoase alternau cu cinele de gala in compania capitanului, cu serile la cazinou, cu prezentarile de moda si cu spectacolele oferite de artisti de seama. In curand, pe fata marilor Mostenitorul absolut al transatlanticelor de odinioara va fi, fara doar si poate, mastodontul Freedom Ship: o nava cu lungimea de un kilometru si jumatate, latimea de 240 de metri si inaltimea echivalenta cu a unui bloc cu 25 de etaje. Va fi dotata cu aeroport si cale ferata pentru transportul pasagerilor de la pupa la prova; cu apartamente luxoase in locul cabinelor; cu un spital cu 600 de paturi; cu scoli, universitate si chiar cu un parc natural, intins pe opt hectare.
O insula plutitoare incredibila, un vis de 2,7 milioane de tone (de aproape 60 de ori capacitatea Titanicului), proiectul este rodul imaginatiei infierbantate a magnatului american Norman Nixon si va fi finalizat in circa doi ani. Pentru cei 115.000 de pasageri pe care ii va plimba in jurul lumii, Freedom Ship va reprezenta si un paradis fiscal, supus doar reglementarilor de drept maritim international.
Pe nava al carei echipaj va numara 15.000 de oameni, comandantul va face legea si va oficia inclusiv casatorii. Daca Nixon nu are nici cea mai mica indoiala ca, din punct de vedere tehnic, Freedom Ship va fi finalizata fara probleme, „gurile rele“ au inceput deja sa lanseze avertismente in legatura cu costurile exorbitante presupuse de administrarea si intretinerea gigantului si cu dificultatile de remediere a unor eventuale erori de proiectare. Dar ambitioasa constructie a lui Nixon nu este unica de acest gen.
Arhitectul parizian Jean-Philippe Zoppini lucreaza la un proiect denumit AZ: o structura de forma unui ou, cu lungimea de peste 400 de metri si cu latimea de 300, care aduce mai mult cu o insula cu elice decat cu o nava. In cele 4.000 de cabine, distribuite pe 15 punti, AZ va putea gazdui 10.000 de persoane. Ultima punte se va afla la 80 de metri deasupra nivelului marii. Nava va fi proiectata sa reziste unor valuri de 20 de metri inaltime si sa se deplaseze cu viteza maxima de 20 de noduri pe ora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu