Pana in momentul de fata, nimeni nu a produs o dovada incontestabila si general acceptata a faptului ca nu suntem singuri in Univers. De aceea, a crede sau a nu crede in existenta extraterestrilor este, in cele din urma, o optiune personala, care tine de nivelul de educatie, de imaginatia si de entuziasmul fiecaruia dintre noi. Nu vom incerca sa va schimbam convingerile. Nu intr-un mod radical.
In acest articol
Pentru inceput, ne vom situa pe pozitia de mijloc, a scepticului. Chiar daca nu exista nepamanteni, putem observa ca, incepand cu a doua jumatate a secolului XX, interesul pentru fiintele extraterestre aproape s-a transformat intr-un fenomen social - dincolo de miile de "cazuri" de intalniri de gradul III sau de aparitii de OZN-uri, s-a pus in miscare o adevarata industrie care exploateaza la maximum dorinta noastra de a consuma "alieni". Miile de carti, de filme si seriale SF, de jucarii, de mesaje publicitare, de jocuri pe calculator, de printuri inseamna, in traducere sociologica, faptul ca extraterestrii sunt veritabile legende comerciale ale secolului XX, iar imaginea lor vinde in draci. Ne-am indragostit de ei, chiar daca le negam existenta, asa cum ne indragostim de personajele din carti. Chestii fictive, dar simpatice (unele dureros de profunde), care ne fac sa visam frumos (sau sa avem cosmaruri) si sa evadam din realitate.
Eu unul, insa, nu sunt sceptic. Nu as avea cum. Alaturi de mii de nebuni, de impostori sau de exaltati, fac parte din clubul select al celor care (cred ca) au vazut OZN-uri si nu mi-e rusine sa afirm asta. Nu va voi plictisi cu povestea mea. E clasica, oricum. Era noapte, era mare si rotund si zbura aiurea. Same old shit.
La ceva vreme dupa ce-mi trecuse entuziasmul initial, am incercat sa analizez mai bine intamplarea si am ajuns la concluzia ca acea aparitie a avut, cel putin in cazul meu, coordonate similare unei revelatii mistice. Ceva mi s-a aratat si m-a facut sa-mi schimb din radacini viziunea asupra Universului. Am citit, candva, intr-o carte, confesiunile unui initiat. Descria revelatia asemenea unei nopti profunde in care domneste un intuneric absolut. Apoi, brusc, de niciunde, un fulger urias despica cerul si lumineaza atat de puternic, incat poti vedea Totul, pana in cele mai indepartate zari. Apoi, din nou, se lasa noaptea, insa nu mai ai nevoie de lumina, iar acum poti merge oriunde, pentru ca cunosti toate drumurile. Si in timp ce toti ceilalti sunt orbi si captivi, asemenea celor din pestera lui Platon, tu vezi, printr-un nou simt, in bezna. Asadar, revelatia este un act individual, subiectiv. To the happy few…
Atunci, am incercat sa gasesc o teorie general valabila (si acceptata) care sa ofere suficiente argumente pentru a avea o pozitie ferma in problema: "De ce sa credem mai degraba ca extraterestii exista, decat ca nu exista?" (M-am straduit mult si am gasit cu greu raspunsul, desi el e formulat de mai bine de-un secol, fiind o lege elementara in fizica si astronomie.) Pentru ca Universul este infinit. Iar asta inseamna ca undeva in aceasta infinitate trebuie sa existe atat alte fiinte care-si ghideaza viata dupa instincte si nevoi primare, asemenea animalelor terestre, cat si alte fiinte inteligente, care au constiinta faptului ca exista si a Universului in care traiesc, asemenea noua. Daca astfel de fiinte nu ar exista, atunci infinitul s-ar margini undeva, ceea ce este un nonsens.
Aceasta este ipoteza de lucru de la care porneste acest articol.
In ultimii trei ani, speculatia ca OZN-urile ar fi nave spatiale ale extraterestrilor a inceput sa fie luata foarte in serios (chiar si de Vatican, care recunoaste existenta lor). Dupa zeci de ani de zvonuri, de teorii ale conspiratiei si de negari oficiale, valul secretomaniei se pare ca, in sfarsit, a inceput sa cada si ca, foarte curand, vom afla adevarata natura a farfuriilor zburatoare. Cel putin a celor din Marea Britanie. Gratie legii Freedom of Information Act, care prevede ca orice informatie clasificata secreta devine publica dupa 35 de ani, jurnalistii englezi de la mai multe publicatii au cerut, in luna august a anului 2005, socoteala MI5-ului (serviciul britanic de informatii interne) si ministerului apararii in chestiunea mai multor dosare OZN.
Dincolo de o multime de fotografii trucate, de marturii mincinoase si de declaratii neverificabile, jurnalistilor le-a atras atentia dosarul "Coasta Northumberland", in care erau stranse numeroase informatii despre un OZN enorm care a fost observat si fotografiat de numerosi martori oculari. OZN-ul cu pricina a fost un subiect de presa celebru (inclusiv in ziare de prestigiu ca Financial Times si Independent) atat in mai 1970, la prima aparitie, cat si in iulie 1977, cand a fost observat pentru a doua oara.
In anii '70, Ministerul Apararii din Regatul Unit a negat ca ar fi fost vorba despre o farfurie zburatoare, insa in dosarul sau privind cazul din 1970 se gaseau patru confirmari ale acesteia, trei venite de la radare militare si unul de la radarul unui aeroport civil. Recent, dupa ce a facut public dosarul, institutia cu pricina a dat un comunicat in care declara ca, desi nu poate confirma daca OZN-ul din 1970 era sau nu o nava extraterestra, este "totally open-minded" in ceea ce priveste posibilitatea existentei vietii extraterestre. (Un elegant mod de a spune: Da, dar nu putem dezvalui mai mult.)
Desi ministerul britanic nu este primul care ia in serios existenta vietii extraterestre (guvernele din Franta, Belgia, Rusia, Brazilia, Mexic si Argentinia au avut, de mai multe ori, luari de pozitii in privinta OZN-urilor), totusi aceasta a fost prima confirmare oficiala a faptului ca farfuriile zburatoare ar putea fi mai mult decat niste simple fabulatii. Confirmarea vine pe fondul unui fenomen de entuziasm general, al carui apogeu a fost atins cand 207 academicieni respectabili si oameni de stiinta cu patalama au scris o Carta a OZN-urilor (publicata in mai toate jurnalele academice din SUA si Europa) in care desfiinteaza unele argumente ale scepticilor si acorda credit ipotezei ca nu suntem singuri in Univers.
Marturiile despre evenimente ciudate care ar avea loc in vazduh nu sunt specifice numai secolului XX. Unii ufologi (de la UFO, OZN in limba engleza; superentuziastii, cei care nu doar cred in existenta OZN-urilor, ci si strang absolut toate informatiile din domeniu, pentru a le cerceta) afirma, de exemplu, ca rotile galbene descrise in Cartea lui Ezechiel (un text biblic apocrif, scris acum 2.600 de ani) ar fi, evident, farfurii zburatoare. Totusi, publicului larg i-a fost atrasa atentia asupra fenomenului de-abia pe 25 februarie 1942.
In dimineata acelei zile, un obiect neidentificat a aparut deasupra Los Angeles-ului, iar US Army a intrat in alerta de gradul 0. Intregul sistem de aparare antiaeriana al orasului s-a pus imediat in miscare, cerul a fost invadat de luminile proiectoarelor care cautau obiectul, iar cand acesta a fost localizat, tunurile au tras nu mai putin de 1.400 de proiectile asupra sa. Peste doua mii de martori oculari au privit cu gura cascata cum obiectul supus tirului nu are nici pe naiba si zboara nestingherit deasupra orasului, pentru ca, dupa cateva minute, sa se inalte deasupra norilor. Oficialitatile au dat vina pe personalul militar de la radarul orasului, care ar fi declansat alarma din cauza nervozitatii (nu trecusera nici trei luni de la atacul de la Pearl Harbour) si au sustinut, in ciuda tuturor evidentelor, ca nu a existat nici un obiect neidentificat. In 1992, cand ufologii si curiosii au avut, in sfarsit, acces la dosarul evenimentului, s-a descoperit un memoriu catre presedintele Roosevelt, scris de catre comandantul radarului, in care acesta marturisea ca a dat alerta intrucat 14 "obiecte zburatoare neidentificate de mari dimensiuni, probabil avioane, au aparut brusc in proximitatea Los Angeles-ului si unul chiar in oras". Spre deosebire de britanici, oficialii americani nu au avut decat un generos "no comment" in aceasta chestiune.
Los Angeles Times a avut o serie de peste 15 articole dedicate incidentului din 1942
FACTS
600 i.Hr. Preotul si profetul Ezechiel din Noul Testament isi relateaza intr-un text apocrif o revelatie in care apar obiecte luminoase in "forma de roata". Descrierile sale seamana izbitor de mult cu cele raportate de oamenii care pretind ca au vazut OZN-uri.
1561. Intr-o cronica medievala este povestit cum pe 14 aprilie, la rasaritul Soarelui, mai multe grupuri de obecte zburatoare neidentificate, cu forme cilindrice, apar in Germania, pe cerul Nurnberg-ului, si se lupta intre ele.
1942. In dimineata zilei de 25 februarie, un imens OZN apare deasupra Los Angeles-ului, iar bateria antiaeriana a orasului deschide focul, dar nu produce nici un efect vizibil asupra sa.
1947. Pilotul Kenneth Arnold descrie intalnirea sa cu un OZN care se misca asemenea unei farfurii zburatoare.
1947. Un fermier din statul New Mexico marturiseste ca un OZN s-a prabusit in apropierea Roswell-ului, iar armata americana a capturat epava si pe ocupantii ei.
1951. US Air Force initiaza Proiectul Blue Book, in cadrul caruia toate marturiile privind fenomenul OZN sunt supuse analizei stiintifice. Scepticismul cercetatorilor duce la inchiderea definitiva a proiectului in 1969.
1952. George Adamski pretinde ca a avut o intalnire de gradul III cu un extraterestru de pe Venus, care s-a aratat foarte ingrijorat (sic!) de proiectele nucleare ale pamantenilor.
1968. Conducatorul Blue Book, fizicianul Edward Condon, da publicitatii un raport prin care ii invita pe toti oamenii de stiinta sa abandoneze cercetarea fenomenului OZN, intrucat farfuriile zburatoare ar fi niste fabulatii.
1969. Apollo 11 ajunge pe Luna, iar multi ufologi cred ca astronautii americani s-au intalnit acolo cu extraterestri. Comandantul misiunii, Neil Armstrong, dezminte categoric aceasta informatie, in schimb marturiseste ca a vazut si el un OZN, dar cu alta ocazie.
1980. Mai multe OZN-uri sunt semnalate deasupra padurii Rendlesham din Marea Britanie. Nimeni nu contesta acest caz, intrucat martorii oculari erau soldati din doua baze NATO aflate in apropierea padurii. In plus, obiectele au fost inregistrate pe radar.
1984. Regizorul de filme artistice si documentare Jaime Shandera, un pasionat al fenomenului OZN, primeste de la un anonim fotografii de arhiva care-l prezinta pe presedintele american Dwight Eisenhower impreuna cu misteriosul grup Majestic-12.
1987. De-a lungul anului, un adevarat potop de OZN-uri se abate asupra golfului Breeze din Florida, SUA - regiunea fiind apoi botezata capitala mondiala a OZN-urilor. Analize ulterioare arata insa ca marturiile martorilor sunt mincinoase si absolut toate fotografiile trucate.
1990. Multipli martori oculari, inregistrari de radar si doi piloti de vanatoare confirma aparitia unui OZN langa Bruxelles.
1994. In mai multe jurnale de fizica incepe sa fie luata in serios ipoteza conform careia calatoria cu o viteza mai mare decat cea a luminii ar putea fi posibila.
2005. Noi OZN-uri sunt raportate in America, Brazilia si Mexic.
2009. In absolut fiecare saptamana, agentiile de stiri prezinta informatii despre noi posibile aparitii OZN. Cele mai importante raportari au fost in SUA (mai), Marea Britanie (iunie) si Japonia (iulie).
1561. Intr-o cronica medievala este povestit cum pe 14 aprilie, la rasaritul Soarelui, mai multe grupuri de obecte zburatoare neidentificate, cu forme cilindrice, apar in Germania, pe cerul Nurnberg-ului, si se lupta intre ele.
1942. In dimineata zilei de 25 februarie, un imens OZN apare deasupra Los Angeles-ului, iar bateria antiaeriana a orasului deschide focul, dar nu produce nici un efect vizibil asupra sa.
1947. Pilotul Kenneth Arnold descrie intalnirea sa cu un OZN care se misca asemenea unei farfurii zburatoare.
1947. Un fermier din statul New Mexico marturiseste ca un OZN s-a prabusit in apropierea Roswell-ului, iar armata americana a capturat epava si pe ocupantii ei.
1951. US Air Force initiaza Proiectul Blue Book, in cadrul caruia toate marturiile privind fenomenul OZN sunt supuse analizei stiintifice. Scepticismul cercetatorilor duce la inchiderea definitiva a proiectului in 1969.
1952. George Adamski pretinde ca a avut o intalnire de gradul III cu un extraterestru de pe Venus, care s-a aratat foarte ingrijorat (sic!) de proiectele nucleare ale pamantenilor.
1968. Conducatorul Blue Book, fizicianul Edward Condon, da publicitatii un raport prin care ii invita pe toti oamenii de stiinta sa abandoneze cercetarea fenomenului OZN, intrucat farfuriile zburatoare ar fi niste fabulatii.
1969. Apollo 11 ajunge pe Luna, iar multi ufologi cred ca astronautii americani s-au intalnit acolo cu extraterestri. Comandantul misiunii, Neil Armstrong, dezminte categoric aceasta informatie, in schimb marturiseste ca a vazut si el un OZN, dar cu alta ocazie.
1980. Mai multe OZN-uri sunt semnalate deasupra padurii Rendlesham din Marea Britanie. Nimeni nu contesta acest caz, intrucat martorii oculari erau soldati din doua baze NATO aflate in apropierea padurii. In plus, obiectele au fost inregistrate pe radar.
1984. Regizorul de filme artistice si documentare Jaime Shandera, un pasionat al fenomenului OZN, primeste de la un anonim fotografii de arhiva care-l prezinta pe presedintele american Dwight Eisenhower impreuna cu misteriosul grup Majestic-12.
1987. De-a lungul anului, un adevarat potop de OZN-uri se abate asupra golfului Breeze din Florida, SUA - regiunea fiind apoi botezata capitala mondiala a OZN-urilor. Analize ulterioare arata insa ca marturiile martorilor sunt mincinoase si absolut toate fotografiile trucate.
1990. Multipli martori oculari, inregistrari de radar si doi piloti de vanatoare confirma aparitia unui OZN langa Bruxelles.
1994. In mai multe jurnale de fizica incepe sa fie luata in serios ipoteza conform careia calatoria cu o viteza mai mare decat cea a luminii ar putea fi posibila.
2005. Noi OZN-uri sunt raportate in America, Brazilia si Mexic.
2009. In absolut fiecare saptamana, agentiile de stiri prezinta informatii despre noi posibile aparitii OZN. Cele mai importante raportari au fost in SUA (mai), Marea Britanie (iunie) si Japonia (iulie).
La cinci ani de la misterioasa aparitie din Los Angeles, au avut loc o serie de evenimente care au fixat pentru totdeauna locul OZN-urilor in cultura populara de pretutindeni. In iunie 1947, in timp ce zbura deasupra statului Washington, pilotul american Kenneth Arnold sustine ca s-a intalnit cu noua obiecte neidentificate care zburau in formatie, fiecare miscandu-se "asemenea unei farfurii care pluteste pe apa". (Da, da, din declaratia acestui om s-a desprins cunoscutul concept de farfurie zburatoare.) Imediat dupa marturia lui Arnold, care a ajuns in toata presa americana, mai multe persoane au inceput sa bombardeze institutiile si ziarele americane cu rapoarte in care se semnala prezenta "farfuriilor". Dintre acestea, cel mai bizar a fost cel venit din Roswell, statul New Mexico. Numerosi oameni din aceasta regiune marturiseau ca, in noaptea de 2 iulie 1947, au vazut un enorm disc luminos. Se pare ca acesta s-a prabusit, iar militarii americani au venit imediat si au preluat epava navei, precum si - potrivit unora - cateva cadavre de extraterestri.
Kenneth Arnold si schita OZN-ului
Nici in ziua de astazi, dezbaterea despre incidentul Roswell nu s-a incheiat. Imediat dupa ce acesta a avut loc, guvernul american se pare ca a infiintat MJ-12 (Majestic 12), un comitet de oameni de stiinta, agenti secreti si militari care au primit misiunea de a cerceta cazul. Concluziile lor nu au fost facute niciodata publice, dar, in 1994, divizia aeriana a armatei americane, US Air Force, a publicat un raport in care pretinde ca adevarata explicatie a incidentului se afla in proiectul MOGUL (proiect strict secret in 1947), care implica teste asupra unor manechine aflate in niste baloane-prototip ce ajungeau la mare altitudine, iar MJ-12 ar fi fost o farsa, menita sa distraga atentia de la proiectele speciale ale armatei. Totusi, nici macar oamenii de stiinta nu au acordat prea multa credibilitate aceastei explicatii. Asta mai ales pentru ca, indiferent de ce s-a intamplat la Roswell, dupa 1947, oficialii americani au luat foarte in serios existenta OZN-urilor.
Ufologii aveau sa se convinga de acest lucru in 1968, cand s-a publicat un rezumat al activitatii asa-numitului Proiect Blue Book. Proiectul, desfasurat pe o perioada de 20 de ani, a insemnat colectarea tuturor marturiilor, fotografiilor si informatiilor cu privire la aparitiile OZN si analizarea lor de catre un colectiv de oameni de stiinta. Rezumatul, cunoscut si ca Raportul Condon, dupa numele distinsului fizician american Edward U. Condon, care a condus Proiectul, concluziona ca nu exista nimic de valoare stiintifica in acele marturii, ca majoritatea spun numai bazaconii si, prin urmare, ca nu are nici un rost sa se continue cercetarea farfuriilor zburatoare. Cand acest Raport a fost insusit de catre prestigioasa Academie Nationala de Stiinte a SUA, comunitatea stiintifica internationala a avut toate motivele sa "concedieze" controversa OZN.
Pana de curand, asta a fost atitudinea celor mai multi oameni de stiinta, in ciuda miilor de semnalari anuale, a altor cazuri celebre (cum a fost cel din 27 august 1980, din padurea Rendlesham, Marea Britanie) si a misterelor in care zace invaluita baza militara americana Air Force Flight Test Center Detachment 3, mai bine cunoscuta ca Area 51. Atitudinea cercetatorilor s-a mai nuantat o data cu descoperirile astronomiei contemporane, mai precis cand telescoapele (in special Hubble) au inceput sa releve complexitatea Universului in care traim. Academicienii au inceput sa se gandeasca la faptul ca pe unul dintre miliardele de sisteme solare ar putea exista, totusi, viata inteligenta. Insa, cel mai probabil, extraterestrii inteligenti se afla la mii de ani-lumina de Terra si, prin urmare, le-ar fi imposibil sa ne viziteze, in afara situatiei in care ar dispune de niste mijloace de transport FTL (faster-than-light, mai rapide decat viteza luminii).
FACTS
Enigmatica Area 51. Suspiciunile si controversele privitoare la celebra baza americana top secret au aparut imediat dupa incidentul Roswell si nu au incetat nici in ziua de astazi. In desertul Nevada, la 250 de kilometri nord de Las Vegas, se gaseste cea mai bine pazita si mai cunoscuta baza americana. Aici s-au dezvoltat toate proiectele "speciale" ale US Air Force, printre care cunoscutul avion invizibil F-117A si avionul de spionaj SR-71. Cei mai multi ufologi au convingerea ca in Area 51 a ajuns si epava farfuriei zburatoare impreuna cu cadavrele extraterestre implicate in incidentul Roswell. Sustinuta de-a lungul timpului de numerosi teoreticieni ai conspiratiei, aceasta ipoteza a ajuns bomba de presa in 1989, cand un fost tehnician al bazei a afirmat ca a vazut cu ochii lui noua nave spatiale extraterestre si cadavrul bine conservat al unui nepamantean. Martorul a pus la dispozitia publicului si o serie de fotografii care prezentau disectia unui extraterestru. Dezmintirile oficiale si numeroasele analize independente nu au facut decat sa sporeasca misterul, iar astazi numarul celor care il cred pe respectivul tehnician este egal cu numarul celor care il considera un impostor.
Enigmatica Area 51. Suspiciunile si controversele privitoare la celebra baza americana top secret au aparut imediat dupa incidentul Roswell si nu au incetat nici in ziua de astazi. In desertul Nevada, la 250 de kilometri nord de Las Vegas, se gaseste cea mai bine pazita si mai cunoscuta baza americana. Aici s-au dezvoltat toate proiectele "speciale" ale US Air Force, printre care cunoscutul avion invizibil F-117A si avionul de spionaj SR-71. Cei mai multi ufologi au convingerea ca in Area 51 a ajuns si epava farfuriei zburatoare impreuna cu cadavrele extraterestre implicate in incidentul Roswell. Sustinuta de-a lungul timpului de numerosi teoreticieni ai conspiratiei, aceasta ipoteza a ajuns bomba de presa in 1989, cand un fost tehnician al bazei a afirmat ca a vazut cu ochii lui noua nave spatiale extraterestre si cadavrul bine conservat al unui nepamantean. Martorul a pus la dispozitia publicului si o serie de fotografii care prezentau disectia unui extraterestru. Dezmintirile oficiale si numeroasele analize independente nu au facut decat sa sporeasca misterul, iar astazi numarul celor care il cred pe respectivul tehnician este egal cu numarul celor care il considera un impostor.
La Area 51, conspirationistii afirma ca sunt pastrati inclusiv extraterestri vii. Subiectul a fost exploatat in binecunoscutul serial X-Files
Farfuria zburatoare in varianta homo sapiens. In anii '50, Departamentul Apararii al SUA a finantat o companie canadiana care urma sa construiasca o farfurie zburatoare "adevarata", cu tehnologia pamanteana de atunci. Rezultatul a fost VZ-9AV, cunoscut si drept Avrocar, un vehicul-hibrid, cu turboreactoare si cu o elice centrala (asemanatoare celei a unui elicopter), care putea atinge, in teorie, 480 km/h. Cand a fost testat, in decembrie 1959, s-a dovedit ca forma de farfurie este foarte instabila, facand aparatul sa se fataie haotic la cativa metri deasupra pamantului. Canadienii au propus noi design-uri si tehnologii pentru Avrocar, dar americanii nu au fost impresionati de acestea si au abandonat proiectul. Ideea a fost revigorata 30 de ani mai tarziu, de catre inventatorul Jack M. Jones, care a creat prototipul Geobat, un vehicul zburator relativ sigur si stabil. Totusi, nimeni nu a reusit pana astazi sa realizeze o farfurie zburatoare capabila de viteza si de miscarile unui OZN.
Farfuria zburatoare "umana"
Mai multe studii astronomice de data recenta arata ca toate sistemele solare pe care ar putea exista conditii pentru aparitia vietii, pe langa faptul ca se afla la distante uriase fata de Terra, sunt cu cel putin un miliard de ani mai batrane decat sistemul nostru. Ceea ce da credit ipotezei ca, daca in sistemele solare respective ar exista extraterestri, atunci, cu siguranta, ei ar fi mult mai dezvoltati decat oamenii. Prin urmare, ar putea folosi calatoria FTL, calatorie care - contrar credintei comune - nu da seama de legile stiute ale fizicii.
Teoria generala a relativitatii a lui Einstein ofera cateva indicii care duc catre calatoria FTL, iar de la mijlocul anilor '90, problema unei viteze mai mari decat cea a luminii este subiectul unor cercetari foarte serioase. Aceste cercetari au la baza fenomenul de "deformare", creator al spatiului si al timpului (unde conceptul obisnuit de distanta nu se mai aplica). Scepticii si cei care nu cred in existenta extraterestrilor spun ca "deformarea" presupune cantitati uriase de energie exotica, pe care nimeni nu stie cum sa o produca. Totusi, astronomia moderna stipuleaza ca aceasta energie ar fi motorul prim al expansiunii Universului si ca, prin urmare, ea isi are baza in niste legi naturale ce pot fi invatate - chiar daca fizicienii pamanteni inca nu au reusit sa le descopere. Nu acelasi lucru se poate spune despre fizicienii extraterestrilor.
De asemenea, majoritatea celor care neaga fenomenul OZN spun ca pentru majoritatea cazurilor se pot gasi explicatii "reale", iar putinele aparitii care nu se justifica in nici un fel echivaleaza cu crimele care raman nerezolvate de politie (ceea ce nu inseamna ca nu a existat un criminal).
Edward Condon si alti membrii ai proiectului Blue Book
Insa, la o privire mai atenta asupra Raportului Condon, putem observa ca, pentru aproximativ o treime din cazurile de aparitii OZN raportate in SUA, cei din Blue Book nu au gasit nici o explicatie. Totodata, asumandu-si riscul de a fi ridiculizati de public, mai multi oameni cu scaun la cap (piloti civili, ofiteri, politisti, profesori si chiar preoti), care, in aparenta, nu au vreun motiv evident sa minta, an de an, continua sa raporteze aparitii OZN-uri. In plus, au inceput sa se inmulteasca acele cazuri in care martorul aparitiei este un grup considerabil de oameni, nu o singura persoana. De exemplu, cel mai cunoscut caz european: pe 30 martie 1990, politia belgiana a fost asaltata de sute de telefoane care anuntau ca un OZN in forma de triunghi se afla deasupra satului Wavre, la sud de Bruxelles. Un radar din apropiere a confirmat existenta obiectului neidentificat, la altitudinea de 3.000 de metri. Armata belgiana a trimis doua avioane de vanatoare F-16 pentru a-l intercepta, iar OZN-ul a aparut si pe radarele acestora. Evident, in momentul in care avioanele s-au apropiat de el, obiectul si-a luat zborul si dus a fost.
Cum spuneam la inceput, nimeni nu a gasit o dovada incontestabila si general acceptata a faptului ca nu suntem singuri in Univers. In fond, OZN-urile sunt obiecte zburatoare neidentificate, nu neaparat obiecte zburatoare extraterestre. Totodata, este evident ca printre miile de oameni care pretind ca au vazut OZN-uri sunt si cativa, nu stim cati, care spun adevarul. Iar unii dintre cei care le acorda credit si, in plus, identifica OZN-urile cu mijloace extraterestre de transport, au si incercat sa intre in legatura cu extraterestrii, prin programe precum SETI.
FACTS
Sec. al II-lea d.Hr. Lucian din Samosata imagineaza in cartea sa "Verae historica" extraterestri care dispun de un sistem universal de observare, sonor, tactil si vizual (un fel de megasimt).
Sec. al XVIII-lea Savantii concep sisteme vizuale de comunicare cu Luna (focuri in desert etc.)
1959 Giuseppe Cocconi si Philip Morrison dau startul stiintei moderne a cautarii extraterestrilor, printr-un articol aparut in revista "Nature", in care demonstreaza capacitatea undelor radio de a trimite semnale interstelare.
1960 Frank Drake initiaza Proiectului Ozma, prima cercetare serioasa care dezbate problema semnalelor extraterestre. Pentru partea practica a proiectului, Drake foloseste telescopul radio cu diametrul de 26 de metri al Observatorului Green Bank, SUA.
1961Intr-o reuniune a celor de la SETI la Green Bank, in vestul Virginiei, Frank Drake prezinta o ecuatie prin care estimeaza numarul civilizatiilor extraterestre care ar putea exista in galaxie: 10.000.
1967 Anthony Hewish si Jocelyn Bell sesizeaza vibratii inteligente ale unei surse radio si, crezand ca sunt semnale extraterestre, le numesc "Micul om verde", dar ulterior se conving ca acestea provin de la un simplu pulsar.
1971Proiectul Cyclop al NASA cere guvernului SUA 10 miliarde de USD pentru constructia unei baze de cercetari cu 1.000 de telescoape radio de 100 de metri diametru, care sa cerceteze in mod eficient semnalele extraterestre. Proiectul nu este aprobat.
1972 O placa gravata care reprezinta evolutia speciei umane este amplasata la bordul sondelor spatiale Pioneer 1 si 2, in speranta ca va fi descoperita de extraterestri.
1974 La baza Arecibo din Puerto Rico, Frank Drake lanseaza primul mesaj interstelar destinat extraterestrilor.
1977 O enciclopedie de texte, imagini si sunete este trimisa in spatiu la bordul sondelor Voyager 1 si 2.
1979 Decanul SETI, Carl Sagan, impreuna cu Louis Friedman si Bruce Murray, fondeaza Societatea Planetara. Prin intermediul acesteia, sustin financiar dezvoltarea proiectelelor SETI si ale altor institute.
1979 Universitatea Berkeley din California lanseaza SERENDIP (Cercetarea semnalelor extraterestre surprinse de radioamatori). Program functioneaza si in ziua de astazi.
1980 Paul Horowitz construieste primul "analizator spectral" care poate descifra mai multe canale radio simultan si are marele avantaj de a fi portabil. Pana in prezent, Horowitz a monitorizat 80 de milioane de canale radio.
1982 Senatorul William Proxmire ameninta NASA ca va inchide SETI. Carl Sagan il convinge personal pe senator de necesitatea Institutului si, astfel, NASA finanteaza in continuare tehnologiile Institutului.
1984 Frank Drake si alti cercetatori SETI participa, impreuna cu experti NASA, la cel mai amplu program de cercetare a semnalelor extraterestre realizat pana atunci.
1992 La 500 de ani dupa ce Columb a descoperit America, NASA inaugureaza propriul program SETI. Acesta consta intr-o supraveghere permanenta a cerului si in cercetarea detaliata a anumitor stele (lista acestora nu a fost facuta publica in totalitate).
1993 Senatorul american Richard Bryan critica, in cadrul unei sedinte a Congresului, activitatea SETI, argumentand ca timp de 23 de ani guvernul SUA a aruncat pe geam 60 de milioane de dolari pentru fabulatiile acestuia.
1995 Institutul SETI intra in posesia echipamentului necesar pentru a demara Proiectul Phoenix2, care continua cercetarea tintelor NASA, prin amplasarea de noi telescoape radio in toata lumea.
1998 Folosindu-se de telescopul optic de 154 cm de la Harvard, Paul Horowitz incepe cautarea mesajelor extraterestre prin analizarea semnalelor razelor laser care vibreaza. Cercetarea sa continua, iar astazi Horowitz foloseste noul telescop optic de 183 de cm.
1999 Software-ul SETI@home a fost lansat pe piata si a atras milioane de useri care au instalat pe PC-urile de acasa sau de la munca platforma SERENFIP IV. Prin intermediul acesteia, se decodeaza mesajele radio inregistrate de telescoape, in vederea detectarii eventualelor semnale extraterestre.
2003 In Rusia, la de la radiotelescopul statiei de cercetare Evpatoria, sunt trimise peste un milion de mesaje interstelare, primite prin e-mail de la navigatori pe internet din toata lumea.
2004 La observatorul radio Hat Creek din California incepe constructia celui mai performant radiotelescop de pe Terra. Acesta va avea 350 de discuri si este botezat Allen.
2025? Telescopul Allen va intercepta semnale identificabile de origine extraterestra. Apoi va urma decodificarea acelor semnale...
Sa ne indepartam putin de lumile utopice din Star Wars sau Star Trek, in care extraterestrii si oamenii se cunosc si convietuiesc deja de secole, si sa ne concentram asupra intalnirilor de gradul 3 ale civilizatiei noastre contemporane. Cu putine exceptii, ca simpaticul personaj E.T. din celebrul film omonim al lui Spielberg, cinematografia si televiziunea ne-au obisnuit sa vedem orice potentiala fiinta extraterestra drept un invadator respingator, agresiv si, de cele mai multe ori... dezbracat. In lumina imaginatiei cineastilor, stai si te intrebi daca "alienii", cu infatisarea lor, care, de cele mai multe ori, numai inteligenta nu sugereaza, cu miscari greoaie si membre destinate, parca, numai loviturilor directe sau manipularii de cadavre, nu sunt cumva niste paraziti care au preluat tehnologii superioare, migalos elaborate, de la vreo civilizatie demult apusa. Dar cand totul se petrece in numele show-ului si noi trebuie sa fim baietii buni...
Descrierile din literatura de specialitate serioasa sunt, totusi, mai sensibile la aspectele practice pe care evolutia unor specii capabile de voiaje interplanetare le-ar presupune. Mai mult decat atat, zecile de ani ani de documentare asupra observatiilor unor presupuse fiinte din alte lumi par sa distinga intre mai multe specii. Desigur, descrierile caracteristicilor fizice si comportamentale ale extraterestrilor nu sunt rodul vreunui studiu stiintific riguros, bazat pe interviuri, fotografii si disectii, ci, mai degraba, o colectie de relatari subiective ale celor care sustin ca au fost martorii unor astfel de aparitii. Desi numeroase puncte de referinta comune fac posibila o catalogare relativa a speciilor de vizitatori extraterestri ce confera veridicitate existentei unora dintre ei, trebuie sa tinem cont de factorii - deloc putini sau neglijabili - care pot influenta observatorii in descrierile lor. Mediul cultural, nivelul intelectual, profilul psihologic, locatia si traditiile sau religia sunt doar cativa dintre acestia.
- Imaginea consacrata din zilele noastre a unui extraterestru "real" este aceea a unei creaturi asemanatoare unui fetus, firava, cu cap supradimensionat, ochi mari si migdalati de un negru absolut, putine sau nici o alta trasatura faciala si extremitati subtiri. Cercetatorii si pasionatii OZN stiu, insa, ca infatisarea vizitatorilor poate fi cu mult diferita de aceasta. Numarul urias de raportari a unor intalniri de gradul 3 din cea de-a doua jumatate a secolului XX si varietatea caracteristicilor rezultate din relatarile martorilor a ridicat o noua problema in studierea fenomenului. Astfel a aparut necesitatea elaborarii unui sistem de clasificare. Asa cum era de asteptat, prima pozitie pe lista este ocupata de fiintele cu trasaturi aparent umane, imbracate, in general, in costume dintr-o bucata si care vorbesc si se comporta asemenea oamenilor.
- Cea de-a doua categorie este, probabil, cea mai raspandita in observatiile de acest gen: umanoizii. Asemanatori cu oamenii, insa cu diferente anatomice vizibile, acestia au adesea capul disproportionat de mare in raport cu corpul, iar trasaturile faciale variaza intre abia schitate si inexistente. O caracteristica comuna in cazul umanoizilor o reprezinta ochii extrem de mari, fara pupile si care nu clipesc. Dimensiunile acestor extraterestrii "clasici" rareori le depasesc pe cele ale unui om de statura medie, variind de obicei intre 1 si 1,7 metri. Lor li se adauga constitutia slaba, acoperita de costume stranse pe corp, de obicei gri sau argintii (au existat insa cazuri in care descrierile au ilustrat ceea ce ar putea fi costume spatiale).
- Creaturile cu aspect animalic, ceva mai rare, sunt caracterizate de trasaturi specifice mamiferelor, reptilelor sau pestilor: blana, gheare, coada, solzi sau alte texturi ciudate ale pielii, urechi ascutite si ochi neumani. Majoritatea, insa, par sa imprumute detalii fizice ale primatelor, dublate de mersul biped. Inaltimea tipica a fiintelor din aceasta categorie variaza intre 1,8 si 2,5 metri, iar comunicarea se face, de regula, fie prin sunete animalice, fie prin telepatie.
- Cel de-al patrulea tip este reprezentat de extraterestrii robotici. Ei par a avea corpul construit din metal sau din alte materiale artificiale iar miscarile ii sunt nenaturale. Deseori, in cazul acestei "specii", au fost raportati ochi luminosi si abilitatea de a pluti prin aer sau de a face martorii sa pluteasca. Fizic, creaturile robotice pot avea diverse forme, de la umanoide pana la masinarii uriase, iar inaltimea poate varia intre cativa centimetri si 5-6 metri. Vocea metalica fara inflexiuni si telepatia par a fi metodele de comunicare specifice acestora.
- Cea mai permisiva clasa, in materie de infatisare si de comportament, este cea a entitatilor exotice. Acestea pot avea trasaturi umane sau animalice grotesc exagerate si combina, uneori, caracteristicile biologice cu cele artificiale (gen cyborg). De obicei in pozitie bipeda, creaturile exotice au inaltimi cuprinse intre 30 de centimetri si 3 metri si comunica in special pe cale telepatica.
- A sasea si ultima categorie - cea aparitionala - este si cea mai controversata, aflandu-se la granita dintre pseudostiinta fenomenului OZN si cea a paranormalului. Mai mult decat orice, entitatile aparitionale imprumuta caracteristicile fantomelor, fiind capabile sa se materializeze sau dematerializeze si sa-si schimbe forma. Manifestarea in fata martorilor poate fi selectiva si, cu unele ocazii, a fost semnalata abilitatea telekinetica de a muta obiecte si oameni fara contact fizic. Dimensiunile aparitiilor sunt asemanatoare celor umane, in timp ce modalitatea tipica de deplasare este plutirea prin aer. Ca si celelalte categorii, extraterestrii "eterici" par sa prefere telepatia pentru a comunica.
Simpla asociere a termenului de extraterestru cu astfel de aparitii nu atribuie modernitate ideii de fiinte nepamantene care au intrat in contact cu civilizatia noastra. Un studiu superficial al istoriei si mitologiei grecesti, crestine sau celtice, de exemplu, ne dezvaluie existenta inca din cele mai vechi timpuri a unor figuri stranii si inexplicabile. Sa fie demonii, gnomii sau zeii vizitatori de pe alte planete? Ori, poate, E.T.-ul zilelor noastre este o tranzitie fireasca de la misticism la o cultura dominata de stiinta si de nevoia de a crede ca nu suntem singuri in Univers. Incertitudinea in aceasta problema nu va fi risipita, probabil, decat in momentul in care vocea divina se va face auzita din cer sau primul extraterestru va lua cuvantul in cadrul Adunarii Natiunilor Unite. Sau, de ce nu, amandoua!
SPUNE-TI PAREREA! Crezi ca, cel putin la nivel teoretic, exista posibilitatea ca pe alte planete sa se fi dezvoltat viata inteligenta? Crezi in existenta extraterestrilor? Ai avut parte de aparitii OZN?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu