marți, 14 iunie 2011

Evoluţia umană a avut loc de 3 ori mai lent decât se credea până acum

Evoluţia umană a avut loc de 3 ori mai lent decât se credea până acum
Noi cercetări efectuate în domeniul geneticii arată că este posibil ca evoluţia umană să se fi produs de trei ori mai încet decât se credea până acum.
Codul genetic cuprinde şase miliarde de nucleotide sau baze ale ADN-ului, din care jumătate provin de la mamă şi jumătate de la tată.
Până în prezent, teoriile convenţionale ale oamenilor de ştiinţă susţineau că fiecare părinte poate contribui cu aproximativ 100-200 de schimbări în nucleotide. Acum, un nou studiu arată că numărul mutaţiilor este mult mai mic, ajungându-se în medie la doar 30. Acest lucru înseamnă că evoluţia umană s-a produs de 3 ori mai lent decât se credea până acum.
Descoperirea a reieşit în urma cercetării amănunţite a genomului a două familii, fiecare formata dintr-o mamă, un tată şi un copil.
Dacă aceste informaţii se vor confirma pe o scară mai largă, atunci ele vor influenţa cronologia evoluţiei, schimbând modul în care se calculează numărul de generaţii care îl separă pe homo sapiens de un strămoş din familia primatelor.
Mergând mai departe, specialiştii au încercat să identifice dacă aceste schimbări din ADN sunt produse mai curând de mamă sau de tată. Majoritatea oamenilor de ştinţă consideră că ele sunt, cel mai probabil, transmise de bărbaţi. Acest lucru se datorează faptului că mutaţiile apar în timpul diviziunii celulare şi prin urmare fiind mult mai probabil ca ele să se producă în spermă, decât în ovul.
Cu toate acestea, chiar dacă în una din familiile care au participat la studiu, 92% din schimbări au venit din parte tatălui, în celaltă, numai 36% din modificări au fost transmise de la bărbat.
Prin urmare, cercetătorii au recunoscut că rata mutaţiilor variază foarte mult de la individ la individ.
Această variabilitate ar putea duce la o reevaluare a riscului riscului de moştenire a bolilor ereditare cauzate de genele lăsate "moştenire" de mamă sau de tată, deoarece unele persoane ar putea fi diagnosticate greşit dacă au o rată a mutaţiilor genetice naturale mai mare decât cea considerată a fi normală.
Sursa: France24

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu