Culoarea roşie ar putea să dea un imbold de energie, făcându-te mai rapid şi mai puternic. Dar cercetătorii consideră că acest impuls vine cu un cost.
"Roşul îmbunătăţeşte reacţiile noastre fizice deoarece este perceput ca o reprezentare a unui pericol", explică co-autorul studiului Andrew Elliot, profesor de psihologie la Universitatea din Rochester. "Oamenii se înroşesc atunci când sunt supăraţi sau sunt pregătiţi de atac, astfel că am ajuns cu timpul să fim extrem de atenţi la înroşirea altora şi la ceea ce implică acest lucru".
Ameninţările sunt ca o sabie cu două tăişuri: odată cu mobilizarea energiei suplimentare, apar şi grijile, preocupările şi distragerea de la anumite sarcini, efecte despre care se ştie că epuizează resursele mentale.
În cercetări anterioare ale culorilor, expunerea la culoarea roşie s-a dovenit a fi contraproductivă în cazul sarcinilor mentale şi motorii complexe: atleţii aflaţi în competiţie împotriva unui oponent îmbrăcat în roşu au mai multe şanse de a pierde, iar studenţii care sunt expuşi la culoarea roşie înaintea unui examen au rezultate mai proaste.
"Culorile ne afectează în moduri diferite în funcţie de context", explică Elliot, a cărui cercetare a documentat modul în care bărbaţii şi femeile sunt atrase inconştient de sexul opus atunci când poartă culoarea roşie. "Aceste efecte ale culorilor se află sub radarul conştiinţei noastre".
Studiul a măsurat reacţiile studenţilor în urma a două experimente. În primul caz, 30 de copii şi adolescenţi au ţinut desfăcuţi nişte cârligi metalici. Înainte de această acţiune, aceştia au citit cu voce tare numărul lor de participant scris cu roşu sau cu gri. În cel de-al doilea caz, 46 de studenţi au strâns cât au putut de tare un mâner, folosind mâna dominantă, atunci când vedeau pe un ecran cuvântul "strânge!". Cuvântul apărea pe ecran pe un fond roşu, albastru sau gri.
În ambele cazuri, culoarea roşie a mărit atât forţa participanţilor, cât şi viteza de reacţie a acestora. Culorile folosite în studiu au avut o tonalitate precisă, nuanţa, luminozitatea şi intensitatea cromatică au fost calculate astfel încât fiecare reacţie a fost atribuită unei culori specifice.
"Numeroase studii de psihologie a culorii au fost efectuate fără a ţine cont de aceste variabile independente, astfel încât rezultatele au fost ambigue", explică Elliot.
Studiul s-a axat în exclusivitate pe răspunsurile izomerice sau fizic non-direcţionale, care permit cercetătorului să măsoare energia participanţilor, nu şi comportamentul lor ce poate varia în funcţie de individ şi de situaţie.
Sursa: Futurity
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu