Coasta Amalfi, situată în sudul Italiei, este una dintre cele mai frumoase porţiuni ale ţărmului Mării Tireniene, impresionând prin peisajele naturale spectaculoase şi prin localităţile pline de istorie.
Dincolo de panoramele superbe presărate de-a lungul acestei regiuni, Costiera Amalfitana (cum este denumită în italiană) impresionează atât prin capodoperele arhitecturale şi artistice ce pot fi observate în oraşele din zonă, cât şi prin ingeniozitatea localnicilor ce şi-au construit locuinţele pe cornişele abrupte de pe coastă. Frumuseţea acestei regiuni a fost recunoscută şi de UNESCO, aceasta incluzând în 1997 coasta amalfitană pe lista Patrimoniului Mondial.
Coasta Amalfi, alături de insula Capri, ce este situată în imediata apropiere a peninsulei Sorrentine, reprezintă una dintre cele mai populare regiuni în rândul turiştilor din întreaga lume. Şi pe bună dreptate! De la nenumăratele monumente artistice ce dăinuie de secole, la minunile lumii antice, trecând prin peisajele spectaculoase, plajele primitoare şi, evident, bucătăria mediteraneană celebră în întreaga lume, această zona din regiunea Campania constituie o destinaţie importantă pentru orice călător.
Sorrento, punctul de start al unei aventuri
Cel mai apropiat oraş de Coasta Amalfi este Sorrento, ce datează de mai bine de 2000 de ani. Situat în apropiere de Napoli, unde se găseşte cel mai apropiat aeroport, dar fără să fie caracterizat de atmosfera haotică ce predomină în urbea napoletană, Sorrento constituie un punct de start excelent pentru călătoria dumneavoastră.
Străzile înguste din centrul oraşului, ce reflectă planul vechiului oraş roman Surrentum, şi numeroasele clădiri ce datează de secole bune au făcut din Sorrento o destinaţie ideală pentru relaxare încă de acum sute de ani, printre numele celebre ce au vizitat această cetate numărându-se Goethe şi Casanova.
Sorrento este locul ideal pentru a efectua o passeggiata, numele dat de italieni unei tradiţii ce datează de secole: promenada de seară, efectuată înainte de cină. Fie că doriţi să vedeţi hotelul Tramontano, în care Henrik Ibsen a scris una din piesele sale, să vă plimbaţi prin parcul Villa Comunale sau pur şi simplu să observaţi atmosfera de pe Corso Italia (stradă ce se închide autovehiculelor după ora 19), veţi aprecia experienţa!
Nu părăsiţi oraşul fără a încerca limoncello, lichiorul tradiţional produs din coaja lămâilor ce cresc în această regiune. Atenţie însă: conţine cel puţin 35% alcool, aşa că nu exageraţi! Această băutură poate fi savurată cel mai plăcut seara, după o cină savuroasă într-unul din restaurantele ce oferă o spectaculoasă panoramă asupra golfului, Vezuviul, insula Capri şi oraşul Napoli numărându-se printre obiectivele ce pot fi admirate.
Capri, destinaţia favorită a celor bogaţi şi celebri
Dacă doriţi să vizitaţi faimoasa insulă Capri, cel mai bine este să porniţi din Sorrento, acesta fiind portul cel mai apropiat de această populară destinaţie. O călătorie cu una dintre ambarcaţiunile cu aripi portante (aşa-numitele hydrofoil) durează 25 de minute.
O destinaţie populară în rândul persoanelor de vază încă din vreme romanilor, Capri este una dintre cele mai frumoase insule din Marea Mediterană. A constituit mereu un magnet pentru celebrităţi, insula fiind vizitată de-a lungul timpului atât de personalităţi artistice precum Claude Debussy, Thomas Mann, Pablo Neruda sau Somerset Maugham, cât şi de unele inedite ca Vladimir Lenin. Acesta, vizitându-l pe Maxim Gorky în 1908, a declarat uimit: "Capri te face să uiţi de tot şi de toate".
Din port luaţi funicularul pentru a ajunge în principalul oraş, Capri, unde merită să vă opriţi pentru a bea un cappucino în celebra piaţă Umberto I. Dacă nu vă aflaţi în perioada de vârf a sezonului, când insula este suprapopulată, aveţi şansa să întâlniţi una din numeroasele celebrităţi ce deţin proprietăţi pe insulă.
Capri merită explorată pe jos, nenumăratele poteci oferindu-vă şansa să observaţi pe îndelete peisajele superbe ale acestei insule, ruinele vilelor conducătorilor romani şi spectaculoasele formaţiuni naturale, evitând totodată grupurile mari de turişti.
Dacă preferaţi mai degrabă confortul, nu ezitaţi să luaţi un autobuz până în Anacapri, de unde puteţi urca pe muntele Solaro cu ajutorul telescaunului. Odată ajunşi sus, veţi descoperi că efortul a meritat. Peisajul ce poate fi observat din cel mai înalt punct al insulei este uluitor.
La coborâre, nu rataţi Villa San Michele, construită la începutul secolului al XX-lea pe ruinele reşedinţei împăratului Tiberius. Astăzi, această vilă constituie un important obiectiv turistic, fiind renumită mai ales pentru grădinile împodobite cu opere de artă din Antichitate, ce oferă totodată o panoramă impresionantă asupra golfului.
Pentru a vizita toate obiectivele importante ce se găsesc pe insula Capri aveţi nevoie de două zile, fiind indicat să petreceţi o noapte pe insulă (mai ales că insula este părăsită seara de majoritatea turiştilor). A doua zi, nu ezitaţi să vizitaţi Grotta Azzurra, o celebră peşteră marină considerată de mulţi un simbol al insulei. Lumina soarelui se reflectă din nisipul aflat pe fundul peşterii, dându-i apei o intensă culoare albastră.
Formaţiunea de stânci intitulate Faraglioni reprezintă un alt simbol celebru al insulei Capri. Una din cele trei stânci găzduieşte o specie de şopârlă de culoare albastră ce nu mai trăieşte nicăieri altundeva în lume.
Din Sorrento pe Coasta Amalfi
Odată încheiată vizita în Capri, puteţi începe aventura pe Coasta Amalfi. Dacă doriţi să exploraţi regiunea cu ajutorul unui automobil, Sorrento reprezintă punctul de start al SS 145 (strada statale 145), şoseaua ce oferă cel mai scurt drum spre Positano, primul oraş de pe coasta amalfitană.
Şoseaua 145 face loc în apropiere de Positano celebrei SS 163, supranumită de localnici Nastro Azzuro ("panglica albastră"). Acest drum, ce face legătura cu Vietri sul Mare, capătul coastei amalfitane, este sculptat în stâncile aflate pe ţărmul Mării Tireniene. Pentru că oferă o panoramă spectaculoasă asupra regiunii, SS 163 se numără printre cele mai frumoase şosele din Europa. Din acest motiv, tinde să fie aglomerată în perioadele de vârf, când mii de turişti doresc să savureze priveliştea oferită de şoseaua amalfitană.
Dacă nu doriţi să conduceţi, dar vreţi să vă bucuraţi de pitorescul peisaj, puteţi încerca unul din autobuzele locale, intitulate SITA, ce fac legătura între Sorrento şi Positano. Dacă doriţi să scăpaţi de aglomeraţie, evitaţi lunile de vară şi începutul lunii septembrie. O metodă alternativă de deplasare între principalele puncte ale coastei Amalfi o reprezintă numeroasele ambarcaţiuni private.
Positano este primul popas, acest sat cu mai puţin de 4000 de locuitori marcând începutul coastei amalfitane. Dacă în anii '50 Positano era un sat sărac în care majoritatea locuitorilor trăiau din pescuit, totul s-a schimbat odată cu popularizarea sa de către John Steinbeck. În 1953 acesta a descris Positano ca fiind "un loc de vis ce nu pare cu adevărat real atunci când eşti acolo, dar care devine real şi tentant odată ce ai plecat". Din ce în ce mai mulţi turişti au început să viziteze acest sat de atunci, iar astăzi turismul constituie principala sursă de venituri.
În ciuda numărului mare de turişti, Positano îşi păstrează personalitatea vibrantă, continuând să impresioneze prin casele amplasate pe coasta abruptă, străzile înguste şi treptele abrupte ce fac legătura între ele.
Dacă Positano vi se va părea prea aglomerat şi costisitor, în continuarea drumului pe coasta amalfitană veţi descoperi Praiano, un sat pescăresc plin de istorie. Un obiectiv cheie este biserica San Luca, ce datează de la 1123, în care veţi putea observa picturi din secolul al XVI-lea.
Conca dei Marini, un alt sat construit pe faleza abruptă, este cunoscut mai ales pentru Grotta dello Smeraldo (Peştera de Smarald), o peşteră spectaculoasă în care nenumărate stalactite şi stalagmite se reflectă în apa ce străluceşte într-o nuanţă de verde graţie luminii ce pătrunde printr-o crevasă subterană. Se poate coborî în grotă cu ajutorul unui lift, iar jos veţi putea explora această peşteră fascinantă cu ajutorul unei bărci.
Următoarea oprire este în cel mai mare oraş al coastei şi totodată cel care-i dă numele: Amalfi. Dacă între secolele al IX-lea şi al XII-lea Amalfi constituia o importantă republică maritimă ce controla comerţul în Marea Tireniană şi care găzduia peste 60.000 de locuitori, astăzi doar 5.345 de persoane mai locuiesc în acest oraş (dintre care 10 sunt din România, conform ultimului recensământ). La fiecare 4 ani are loc Regata Storica delle Antiche Repubbliche Marinare, în care fostele puteri maritime Amalfi, Genova, Pisa şi Veneţia se întrec într-o cursă de ambarcaţiuni, ocazie cu care locuitorii din Amalfi retrăiesc momentele de glorie ale fostei republici.
Domul din Amalfi, construit în secolul al IX-lea, reprezintă cel mai important monument al acestui oraş şi păstrează nenumărate comori vechi de un mileniu. Porţile de bronz au fost turnate în Constantinopol în jurul anului 1000, ele fiind cele mai vechi porţi ale unei biserici din Italia.
Deoarece oraşul s-a dezvoltat graţie comerţului cu porturile din Orient, arhitectura din Amalfi reflectă o importantă influenţă maură, iar aceasta poate fi observată şi în Ravello. De-a lungul anilor, acest liniştit sat a găzduit nenumăraţi artişti, compozitori şi scriitori, printre care André Gide, Joan Mirò, Truman Capote, Tennessee Williams, Graham Greene sau Leonard Bernstein, iar astăzi reprezintă o oază de linişte pentru turiştii ce străbat coasta Amalfi.
Catedrala din Ravello datează de la 1086, iar porţile de bronz au fost turnate în 1179, ca şi cele ale domului din Amalfi, la Constantinopol. Un alt obiectiv turistic important este Villa Rufolo, construită în secolul al XIII-lea şi restaurată în secolulul al XIX-lea. Acest loc de legendă este menţionat de Boccaccio în Decameron, iar Wagner şi-a găsit inspiraţia pentru al doilea act al operei Parsifal în grădinile superbe ale acestei vile.
În Ravello se află o altă clădire celebră, Villa Cimbrone, ce datează din secolul al XI-lea. După ce a fost achiziţionată în secolul al XIX-lea de un politician englez, Ernest Beckett (viitorul Lord Grimthorpe) , proprietatea a suferit nenumărate modificări, grădina vilei fiind considerată printre cele mai frumoase din Italia.
Cât timp s-a aflat în proprietatea familiei Beckett, Villa Cimbrone găzduit nenumărate celebrităţi, printre care Virginia Woolf, John Maynard Keynes, D. H. Lawrence, Greta Garbo, T. S. Eliot, Jean Piaget sau Winston Churchill. Scriitorul american Gore Vidal, întrebat într-un interviu care a fost cel mai frumos loc pe care l-a văzut de-a lungul numeroaselor sale călătorii, a răspuns că nimic nu poate fi depăşit de "priveliştea pe care am văzut-o într-o zi senină de iarnă, aflându-mă pe Terasa Infinitului a Vilei Cimbrone, când cerul şi marea erau fiecare de un albastru atât de puternic încât era imposibil să le deosebeşti". Astăzi, Villa Cimbrone este un hotel de lux, însă grădina şi Terasa Infinitului (ce oferă o perspectivă spectaculoasă asupra Golfului Salerno) sunt deschise tuturor vizitatorilor.
Coasta amalfitană se încheie în Vietri sul Mare, localitate celebră pentru vasele de majolică produse de artizanii din regiune de mai bine de un mileniu. Elemente de ceramică de majolică pot fi întâlnite aproape peste tot în localitate, acestea decorând domul bisericii San Giovanni Batista (ce datează de la 1732) şi numeroase alte clădiri, pieţe şi străzi ale oraşului.
Ultima oprire a călătoriei va fi în Salerno, unul dintre cele mai mari oraşe ale regiunii Campania, ce se află în imediata apropiere a Vietri sul Mare. Aici merită să vizitaţi nenumăratele clădiri medievale aflate în centrul istoric şi Castelul Arechi, ce se înalţă la 263 de metri deasupra oraşului. Pentru a reveni în Napoli puteţi folosi autostrada A3 (dacă aţi călătorit cu maşina) sau unul din trenurile ce pleacă spre urbea napoletană la fiecare 30 de minute. Călătoria durează aproximativ 50 de minute, timp suficient pentru a rememora peisajele superbe pe care aţi avut şansa să le vedeţi de-a lungul celei mai cunoscute coaste ale Italiei.
Indiferent cât timp veţi petrece pe coasta amalfitană, veţi descoperi că nu o să vi se pară suficient, această extraordinară regiune fiind recunoscută pentru atracţia sa irezistibilă. Iar dacă înaintea călătoriei v-aţi întrebat de ce nenumărate celebrităţi din întreaga lume au ales să se retragă pe aceste meleaguri, această excursie vă va oferi cu siguranţă un răspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu