Ce mai poate printa o imprimantă? Material genetic!

Ingineria genetică foloseşte, în prezent, metode extrem de laborioase şi costisitoare pentru copierea şi asamblarea unor lanţuri de ADN. Geneticienii de la Universitatea Duke, SUA, au dezvoltat o tehnologie nouă, care permite tipărirea ADN-ului la costuri mult mai mici şi cu o acurateţe sporită, faţă de metodele convenţionale.

Noua metodă este de 10 ori mai rapidă şi implică mult mai puţin efort uman, instalaţii mai simple şi consum redus de substanţe chimice.

In celule, ADN este prezent sub forma unor perechi de catene (ADN dublucatenar) alcătuite din unităţi numite nucleotide. Fiecare nucleotidă este alcătuită din grupări fosfat, o moleculă de dezoxiriboză şi o bază azotată. Catenele dublului helix ADN sunt unite de-a lungul lor prin legături de hidrogen între bazele azotate complementare.

Cu tehnologiile actuale, obţinerea de ADN în laborator costă foarte mult - între 0,5 şi 1 USD pentru fiecare pereche de baze azotate, în condiţiile în care e vorba de milioane de perechi.
Folosind noua tehnologie, costul scade până la o jumătate de cent pentru o pereche de baze.

Metoda implică folosire unui cip special proiectat - o plăcuţă de 2,5 x 7,5 cm, prevăzută cu şiruri de adâncituri minuscule. Un aparat asemănător unei imprimante cu cerneală pune pe plăcuţă o soluţie ce conţine amestecul de baze azotate alese, iar asamblarea acestora are loc în micile adâncituri ale cipului, sub efectul unor enzime speciale.

Ulterior, cu ajutorul altor enzime, este verificată corectitudinea asamblării, în raport cu modelul dorit. Enzimele detectează greşelile de asamblare de-a lungul lanţului ADN, taie şi repară porţiunea respectivă. Această etapă este cea mai lungă (pană la o săptămână) dar, chiar şi aşa, inventatorii susţin că metoda lor grăbeşte considerabil obţinerea secvenţelor de and necesare in cercetările de inginerie genetică şi biologie sintetică, iar rata de eroare este mai mică decât în cazul metodei convenţionale.
Sursa: msnbc