„Principalul obiectiv al educaţiei nu este să ofere explicaţii, ci să bată la porţile minţii” - Tagore
La vremea în care Europa se pregătea de cele două mari şi sângeroase războaie, în India erau puse bazele multiculturalităţii şi ale dezvoltării potenţialului creativ al fiecărui individ. Tagore (1861-1941), primul laureat Nobel al Asiei, cel care l-a inspirat pe Mahatma Gandhi şi a scris imnul naţional al Indiei, a fost, încă din copilărie, profund nemulţumit de sistemul de învăţământ, care îi dresa pe copii în arta de a fi "papagali".
Împreună cu 5 elevi şi 5 profesori, el a decis, în 1901, să întemeieze o şcoală proprie, în Shantiniketan ("Lăcaşul păcii"), localitate rurală din Bengalul de Vest, la 180 de km de Kolkata. După 1913, aceasta a evoluat într-o universitate numită Visva-Bharati, devenind, de-a lungul timpului, una din cele mai apreciate universităţi ale Indiei. Printre absolvenţii renumiţi se număra Gayatri Devi (care a devenit ulterior prinţesa Maharani a Jaipurului), Indira Gandhi, Satyajit Ray (unul din cei mai de seamă regizori de film din sec. XX) şi laureatul Nobel, Amartya Sen.
Visva Bharati, universitatea ideală
Filozofia din spatele acestei universităţi a fost unică la acea vreme. În primul rând, ideea de a aduce împreună cunoştinţe din Est şi Vest. În al doilea rând, contactul cu comunitatea locală. Tagore şi-a imaginat o educaţie care îşi ia seva din imediata apropiere a realităţii locale, rămânând, în acelaşi timp conectată la întreagă lume. A văzut un proces de învăţare personalizat după nevoile şi firea elevului, cu clase în aer liber, care să permită contactul spontan cu mediul înconjurător.
Visva Bharati trebuia să fie un punct de întâlnire între culturi, un spaţiu al bunei înţelegeri şi cooperării, dincolo de diferenţele de naţie, religie şi culoare a pielii: "artistii din toate colţurile lumii au creat forme ale frumosului, oamenii de ştiinţă au descoperit secrete ale universului, filozofii au rezolvat probleme ale existenţei, sfinţii au adus adevărul lumii spirituale în propria lor viaţă, nu pentru o rasă anume, căreia îi aparţineau ei, ci pentru întreaga omenire."
În ceea ce priveşte curricula şcolară, Tagore avea, din nou, o altă perspectivă. Una universală şi umanitara. În loc să pună accentul pe studierea războaielor şi a victoriilor prin care o cultură domină altă cultură, el a promovat un sistem de învăţare care analiza istoria şi cultura prin prisma progresului adus eliberării sociale şi religioase. Această cale punea accent pe inovaţiile care au reuşit să reducă distanţă dintre popoare, aducându-i pe oameni împreună, în loc să îi dezbine. Arta era studiată cu scopul lărgirii imaginaţiei şi exprimării pe cale estetică a unor adevăruri universal valabile.
Personalitatea lui Tagore era imaginea vie a acestui ideal de schimb creativ pe care îl promova cu atâta entuziasm. Tagore şi-a imaginat o lume a fuziunilor, a multiculturalităţii, în care vocile erau încurajate să dialogheze şi să concilieze diferenţele.
"Încerc să explic prin cuvintele şi munca mea faptul că educaţia are ca unică semnificaţie şi scop, LIBERTATEA - libertatea faţă de ignoranţa privind legile universului şi libertatea faţă de prejudecăţile care ne stau în calea comunicării cu restul lumii. "
Tagore era critic la adresa sistemului colonial de învăţământ, copiat după cel occidental, prea formal şi mecanic, cu accent exclusiv pe dezvoltarea intelectului. El era, de asemenea, împotriva atenţiei exagerate acordate instrumentelor: cărţi, materiale de curs, clădiri, mobilă. Spunea că acestea sunt imitaţii ale şcolilor din vest, condiţionează şi fac prea costisitoare educaţia pentru omul de rând al Indiei.
"Cărţile […] ne lipsesc de abilitatea noastră instinctivă de a aduna cunoaştere prin contactul direct cu natura şi cu viaţa […]. Atingem lumea nu cu mintea noastră, ci prin intermediul cărţilor. Cărţile ne dezumanizează şi ne fac să nu mai socializam. Să îi lăsăm pe studenţi să adune cunoaştere direct de la sursă şi prin eforturi individuale"
Intenţia lui a fost să corecteze lipsurile sistemului de învăţământ de la acea vreme (India era colonie britanică) printr-o şcoală accesibilă tuturor, nu doar celor de la oraş, în care nu se pună accent doar pe ştiinţă şi tehnologie, în care atât băieţii, cât şi fetele puteau învăţa laolaltă, educaţia era gratuită, iar limba în care se preda era cea maternă.
Ideea de educaţie completă
La începutul secolului XX, nimeni nu se gândea la o educaţie bazate pe comuniune: între om şi natură, între elev şi profesor, între materiile "reale" şi cele "umane", între intelect şi suflet. Tagore, în schimb, a pus mereu Omul în centrul universului. Ca urmare, şcoala era, în viziunea lui, locul în care personalitatea omului se dezvoltă armonios, pe toate planurile.
Tagore şi-a propus să creeze o atmosferă în care creaţia artistică să devină spontană. Dezvoltarea simţului estetic era la fel de importantă ca şi cea a intelectului (dacă nu chiar mai importantă) iar muzica, desenul, literatura, dansul şi teatrul făceau parte din viaţa de zi cu zi a şcolii.
La şcoală din Shantiniketan copiii obişnuiau să stea la umbra copacilor, pe care îi escaladau gălăgioşi în timpul pauzelor. Plimbările în natură şi excursiile erau o parte din curricula şcolară, iar elevii erau încurajaţi să urmărească ciclul naturii, viaţa plantelor, a insectelor şi a păsărilor. Orarul era flexibil, stabilit în funcţie de fenomenele naturii.
Poetul a insistat mai mult pe metode participative de educare decât pe învăţare formală. Ca atare, nu obişnuia să le vorbească foarte mult sau să le scrie elevilor ci, mai degrabă, îi implică în muncă lui, făcându-i părtaşi la compoziţiile muzicale şi scrierile sale. Majoritatea pieselor de teatru au fost scrise de Tagore în Shantinketan, iar studenţii luau parte, fără mult training, atât la realizarea lor, cât şi la punerea în scenă. La rândul lor, elevii erau încurajaţi să îşi urmeze ideile, să le pună în practică şi să culeagă inspiraţie de la numeroşii artişti şi scriitori invitaţi să viziteze şcoala.
Privind spre viitor
Care e situaţia actuală în Shantiniketan, la peste 50 de ani de la plecarea lui Tagore?
Am fost acolo şi am văzut locul, elevii, clasele ţinute direct pe pământul de culoarea cărămizii. Am trecut prin campusul studenţilor. M-am plimbat prin satul care, între timp, a devenit un orăşel destul de aglomerat. Am găsit şi locuri pustii, o pădurice unde Tagore era vizitat de inspiraţie. Totul părea ceva special, magic.....
Shantiniketan există în continuare ca mărturie a viziunii unui mare om, însă, în lipsa acestuia, pereţii se dărâmă şi entuziasmul îşi pierde din amploare. În ce măsură poate dăinui creaţia când creatorul nu mai este?
Universitatea ca însumare de clădiri şi utilităţi materiale nu e importantă, fiind supusă efectului distrugător al vremii. Ceea ce contează e spiritul şi idealul din spatele zidurilor. Dacă în ziua de azi suntem, în continuare, nemulţumiţi de sistemul de învăţământ, şcoala lui Tagore, aşa cum a văzut-o el, continuă să fie un ideal şi o sursă de inspiraţie la care ne putem întoarce mereu.
La Shantiniketan, Tagore a creat un poem. Nu l-a aşternut pe hârtie, însă. Viziunea lui a fost să dăruiască lumii o metodă de educaţie adresată personalităţii umane în întregimea ei, bazată pe expresivitate creativa, aşezată în mijlocul naturii şi într-un climat deschis schimbului cultural.
"Acolo unde mintea nu e încolţită de frică şi poţi să-ţi ţii capul sus,
Acolo unde cunoaşterea e liberă pentru toţi,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereţii înguşti ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduinţa neobosită îşi întinde braţele spre perfecţiune,
Acolo unde izvorul clar al raţiunii nu şi-a pierdut calea în nisipul mohorât al deşertului obişnuinţelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăşi în tot mai largă gândire şi acţiune,
Acolo, în Raiul libertăţii, o, Părinte, acolo să se trezească ţara mea!"
Autor: Iulia Nalatan
 | Iuila Nalatan face parte din proiectul viajoa.ro - premiat la RoBlogFest 2010 categoria Travel si totodata este main organiser Namaste India - festivalul culturii indiene. Iulia multumeste pentru sustinere Jet Airways, Crumpler si restaurantului Agra Palace |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu