luni, 30 mai 2011

Misterul extratereştrilor de la Roswell a fost în sfârşit elucidat!

Misterul extratereştrilor de la Roswell a fost în sfârşit elucidat!
De-a lungul timpului, iubitorii de ştiinţifico-fantastic au căzut de acord cu ideea că în New Mexico s-a prăbuşit o navă spaţială extraterestră. Incidentul, cunoscut sub numele de "Roswell UFO Incident", a avut loc în anul 1947 şi face parte dintre cele mai controversate teorii ale conspiraţiei. Guvernul american a muşamalizat cazul şi a împiedicat acţiunile de recuperare a corpurilor extraterestre.
În prezent, o nouă carte aduce explicaţii referitoare la acest eveniment, implicând doi răufăcători ai secolului 20: dictatorul sovietic Josef Stalin şi doctorul nazist Joseph Mengele.
În timpul unei furtuni din iulie 1947, un obiect neidentificat a căzut în apropierea unei ferme din Roswell, New Mexico. Armata din acea zonă a declarat ca un "disc zburător" a căzut la pământ. Câteva ore mai târziu, după ce au apărut cercetătorii de la guvern, s-a făcut publică declaraţia că obiectul care s-a prăbuşit este un balon meteorologic.
Incidentul a fost neluat în seamă până când, în anul 1970, au început să apară cărţi şi alte documente care făceau acuzaţii despre existenţa unor forme de viaţă extraterestră.
"Area 51", cartea scrisă de Annie Jacobsen, se bazează pe interviurile efectuate de aceasta cu cercetători şi ingineri care au lucrat în Area 51 - baza secretă de testare din deşertul Nevada.
Conform cărţii, se respinge ideea unei invazii extraterestre şi aduce în prim-plan teoria conform căreia Stalin a fost inspirat de adaptarea radio a nuvelei "War of the Worlds" făcută de Orson Wells, care a provocat isterie în întreaga Americă după difuzarea din 1938.
Potrivit "Area 51", complotul a început după ce Uniunea Sovietică a confiscat din Germania un avion de tip "aripă zburătoare" (Horten Ho 229). După ce a făcut experimente pe prizonierii de la Auschwitz, în urma războiului, doctorul Joseph Mengele a fugit în America de Sud. Acolo se presupune că a pus bazele unei echipe de "aviatori groteşti, de mărimea unor copii", în schimbul unui laborator oferit de sovietici în care acesta putea practica experimente în domeniul eugeniei.
Cartea precizează că avionul care s-a prăbuşit în 1947 era plin cu copii ce aveau înfăţişarea unor extratereştri, cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani. Stalin voia ca aceştia să aterizeze în America pentru a cauza o isterie similară cu cea produsă în 1938 de adaptarea radiofonică a cărţii lui Wells. Avionul a fost pilotat de la distanţă de un altul şi s-a prăbuşit pe teritoriul New Mexico, iar americanii au muşamalizat incidentul.
Sursa lui Jacobsen, un inginer pensionar care a lucrat la compania EG&G, societate ce se ocupa de cele mai sensibile proiecte ale guvernului american, a declarat că a fost implicat în proiectul Area 51 începând cu anul 1978.
"S-au descoperit corpuri în perimetru în care avionul s-a prăbuşit. Acestea nu erau de origine extraterestră. Nu erau nici măcar aviatori. Erau cobai umani, neobişnuit de mici pentru nişte piloţi. Părerau a fi copii. Aveau până într-un metru jumătate înălţime" susţine Annie Jacobsen în cartea sa.
"Erau deformaţi într-un mod grotesc, fiecare dintre ei în aceeaşi manieră. Aveau un cap neobişnuit de mare, iar forma ochilor era supradimensionată", continuă aceasta.
Doi dintre ei au fost descoperiţi în comă, dar încă în viaţă. Inginerilor de la EG&G li s-a precizat că "priveliştea pe care ar putea să o vadă, ar fi una şocantă".
Documente declasificate arată că agenţii G2, serviciul de informaţii al armatei americane, i-au căutat în toată Europa pe fraţii Walter şi Reimar Horten, inginerii care au proiectat naveta care s-a prăbuşit în New Mexico. Documentele se încheie în punctul în care aceştia au fost găsiţi şi au recunoscut contactele cu autorităţile sovietice.
Un purtător de cuvânt de la Forţele Aeriene Americane a declarat că "nu am citit încă această carte, aşa ca nu putem comenta pe seama ei".
Surse: The Telegraph şi NPR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu