Deşi similari în ceea ce priveşte anatomia craniului şi având amândoi o dietă carnivoră, lupul marsupial şi câinele dingo au avut,cel mai probabil, stiluri diferite de vânătoare. În urma unor cercetări amănunţite ale scheletelor, oamenii de ştiinţă au descoperit diferenţe semnificative între cele două animale.
Lupul marsupial, o specie australiană dispărută, numită şi tigrul tasmanian, avea, în ceea ce priveşte "echipamentul" de vânătoare, mai multe asemănări cu felidele (tigri, lei pantere) decât cu canidele precum lupul şi câinele dingo, arată studiul publicat în Biology Letters.
Studiindu-i scheletul, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Brown au stabilit că acest animal era un prădător solitar, care obişnuia să îşi pândească şi surprindă prada.
Studiindu-i scheletul, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Brown au stabilit că acest animal era un prădător solitar, care obişnuia să îşi pândească şi surprindă prada.
"Deşi nu există nici o îndoială că dieta lupul marsupial a fost similară cu cea a lupilor de azi, nimic nu ne asigură că aceste două specii de animale vânau în acelaşi mod," a afirmat Borja Figueirido, cel care a condus echipa de cercetători de la Brown.
Comparându-l cu alte animale precum puma şi jaguarul, oamenii de ştiinţă au observat că lupul marsupial putea să îşi rotească membrul anterior astfel încât să atace şi să o doboare întocmai ca felidele.
Spre deosebire de această specie, câinii dingo şi lupii nu au capacitatea de a efectua această mişcare, fapt care a dus, se pare, la vânătoarea în haită, folosind ca armă principală viteza şi fugărind prada pe distanţe lungi.
Totuşi, acesta nu e o regulă absolută: nu toate felinele vânează în acelaşi mod (gheparzii, de pildă, îşi urmăresc prada în viteză), după cum nu toate speciile de canide vânează în haită (de exemplu, vulpile stau la pânda şi atacă prin surprindere).
Comparându-l cu alte animale precum puma şi jaguarul, oamenii de ştiinţă au observat că lupul marsupial putea să îşi rotească membrul anterior astfel încât să atace şi să o doboare întocmai ca felidele.
Spre deosebire de această specie, câinii dingo şi lupii nu au capacitatea de a efectua această mişcare, fapt care a dus, se pare, la vânătoarea în haită, folosind ca armă principală viteza şi fugărind prada pe distanţe lungi.
Totuşi, acesta nu e o regulă absolută: nu toate felinele vânează în acelaşi mod (gheparzii, de pildă, îşi urmăresc prada în viteză), după cum nu toate speciile de canide vânează în haită (de exemplu, vulpile stau la pânda şi atacă prin surprindere).
Coroborând informaţiile, cercetătorii consideră că lupul marsupial ar fi vânat într-un mod complex, printr-o strategie ce aminteşte atât de vulpe, cât şi de felide.
Lupii marsupiali populau cândva Australia, dar numărul lor a începu să scadă încă de acum 40.000 de ani, după ce oamenii s-au stabilit pe acest continent. Acum 4.000 de ani, când au fost aduşi câinii dingo, numărul lupilor marsupial a scăzut dramatic.
Lupii marsupiali populau cândva Australia, dar numărul lor a începu să scadă încă de acum 40.000 de ani, după ce oamenii s-au stabilit pe acest continent. Acum 4.000 de ani, când au fost aduşi câinii dingo, numărul lupilor marsupial a scăzut dramatic.
În cele din urmă ei au fost izolaţi pe insula Tasmania, un loc unde nu existau câini dingo. Din nefericire, în secolele XIX-XX vânarea excesivă, încurajată de recompense, a dus la distrugerea acestei specii.
ltimul exemplar cunoscut, numit "Benjamin", a fost capturat în 1933 şi trimis la Grădina Zoologică Hobart, unde a trăit trei ani. Animalul a murit pe 7 septembrie 1936, probabil din cauza neglijenţei, fiind îndepărtat din mediul său natural şi expus vremii capricioase din acea perioadă: temperaturi ridicate ziua şi foarte scăzute noaptea.
Sursa: BBC si descopera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu