marți, 10 mai 2011

Depresia are şi părţile ei bune

Depresia are şi părţile ei bune
Simptomele cel mai des întâlnite în cazul depresiilor sunt tristeţea, apatia şi preocuparea. Un studiu recent publicat în Jurnalul Psihologiei Anormale a demonstrat că depresia are şi unele aspecte pozitive.
Conform unui nou studiu realizat de Bettina von Helversen, Andreas Wilke, Tim Johnson, Gabriele Schmid şi Burghard Klapp, oamenii depresivi au o performanţă mai bună atunci când vine vorba de luarea unei decizii secvenţiale.
În studiul lor, participanţii care erau sănătoşi din punct de vedere clinic, depresivi, sau în curs de recuperare, au jucat un joc unde câştigau bani prin angajarea unor aplicanţi pe nişte posturi simulate.
Jocul atribuia fiecărui candidat pentru angajare o valoare monetară, participanţii având ca scop găsirea aplicantului ideal. Candidaţii erau prezentaţi succesiv, iar rolul voluntarilor era de a decide când este momentul ideal pentru a opri căutarea şi a alege candidatul actual.
Acest tip de decizie, similară cu cele luate atunci când căutăm o casă pentru a o achiziţiona sau un potenţial partener, are o strategie optimă. Acest studiu a arătat că persoanele depresive aproximează această strategie optimă mai bine decât cei non-depresivi.
În timp ce participanţii sănătoşi au căutat printre puţini candidaţi înainte de a selecta un aplicant, participanţii depresivi au evaluat mai mulţi candidaţi şi au făcut alegeri care au dus la câştiguri monetare superioare.
Această descoperire este prima care demonstrează beneficiile depresiei, după ce zeci de ani cercetătorii au încercat să găsească eventualele efecte pozitive.
Pe când cercetătorii au recunoscut că majoritatea simptomelor depresiei împiedică funcţionarea cognitivă, studenţii cercetători au sugerat că această boală duce la promovarea raţionamentului analitic şi la persistenţă, calităţi utile în sarcinile complexe.
Cercetări anterioare au adus unele dovezi ce sugerau că aceste aspecte pozitive sunt prezente doar la persoanele care au un nivel scăzut al depresiei.
Chiar şi depresia severă s-ar putea să aibă unele efecte secundare pozitive, indică acest studiu. Înţelegerea pe deplin a consecinţelor depresiei poate ajuta la descoperirea rădăcinilor sale evolutive şi astfel poate deschide calea către eventuale tratamente.
Sursa: Eurekalert si descopera

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu