miercuri, 4 mai 2011

3.000 de oameni lucrează la proiectul gigant de protejare a Veneţiei!

3.000 de oameni lucrează la proiectul gigant de protejare a Veneţiei!
Inundaţiile din Veneţia au dus la proiectarea unei bariere mobile la gura lagunei, pentru a proteja oraşul de creşterea nivelului apei. Aproximativ 3.000 de oameni sunt implicaţi în acest proiect care costă 5.4 miliarde de euro, şi care are ca dată de finalizare anul 2014.
"Odată terminat, sistemul va proteja Veneţia de creşterea nivelului apei cu mai mult de trei metri" susţine arhitectul Flavia Faccioli din consorţiul Venezia Nuova, care grupează 50 de companii implicate în proiect.
"În prezent suntem în grafic. Am efectuat deja lucrări în valoare de trei miliarde de euro şi vom efectua primul test în iulie" a declarat Faccioli.
Cele 78 de bariere gigant vor fi împărţite în patru secţiuni amplasate în dreptul celor trei guri de comunicare cu Marea Adriatică. Acestea vor fi introduse în nişte cuve imense amplasate pe fundul mării. Atunci când nivelul mării va creşte, presiunea va pompa aer în bariere, care se vor ridica şi vor bloca fluxul mareelor.
Odată ce pericolul a trecut, aerul va fi eliminat, iar barierele vor fi umplute cu apă şi vor coborî pe fundul mării.
"Construim 11 containere simultan" afirmă Enrico Pellegrini, inginerul şef al şantierului de construcţie. Cimentul special şi oţelul inoxidabil au fost folosite pentru a crea grinzi de 60 de metri lăţime şi 27 de metri înălţime.
"Cea mai mare grindă cântăreşte 22.000 de tone şi va fi transportată cu ajutorul unor vagoane special proiectate pentru aceste transporturi. Fiecare va fi capabil să ridice 350 de tone, echivalentul unui avion Boeing 747" continuă Pellegrini.
Va dura trei zile pentru ca un sistem "syncrolift" să poată transfera cuvele pe fundul mării. "Este un proiect remarcabil, unul dintre cele mai importante din Italia şi din lume" susţine primarul Veneţiei, Giovanni Orsoni.
Oficialii oraşului Veneţia, care s-a scufundat cu 23 de centimetri în ultimul secol, au speranţa că acest proiect, denumit "Moise", va ajuta la protejarea clădirilor şi la salvarea pieţelor de inundaţii.
Sursa: AFP si descopera

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu